Site icon gandeste.org

Colegiul Medicilor: ”Panica indusă de Guvern în rândul populației a reușit să ucidă. S-a murit mai mult de infarct, de ocluzii și de cancer!”

Medicii de la cel mai înalt nivel din sistemul medical românesc au decis să rupă tăcerea cu privire la situațiile pe care le-au avut de înfruntat în toată perioada stării de urgență cât și a stării de alertă.  Adevărul dramatic al genocidului făcut în România începe să iasă la iveală. Președintele Colegiului Medicilor din România, dr.Gheorghe Borcean, arată că, din 15 martie până în prezent, românii au murit de peritonită și ocluzii pentru că au ajuns prea târziu la spital. Numărul bolnavilor morți în această perioadă a crescut cu 20% raportat la aceleași perioade din anii trecuți.



Panica indusă de Guvern atât în rândul populației, cât și în rândul șefilor de spital a reușit să ucidă. Români cu boli tratabile și-au pierdut viața din cauza faptului că s-au temut că se vor infecta cu Covid-19, dar și din cauza conducerii spitalelor, care au refuzat internări de frica izbucnirii focarelor. ”Spitalul Municipal Caransebeș are o clădire separată, unde este secția de boli infecțioase, de pneumologie, care a primit 28 de locuri pentru Covid. Cei cu afecțiuni pulmonare au mai așteptat.

Cealaltă clădire are trei zone de acces și am reușit să izolăm complet o aripă de spital pentru Covid, dacă Doamne ferește se umple secția de pneumologie, să poată ocupa aripa pe care am izolat-o. Scăderea numărului de pacienți a venit din două cauze. Prima a fost aceea că toată lumea a fost speriată când a văzut corturile de izolare din fața spitalului și nu a mai venit.

Avem pacienți cu fractură de șold și nu vin pentru că este spital cu Covid. Au venit abdomene acute, ocluzii, peritonite, infarcte intestinale în stadii terminale, asta a fost. Au murit pentru că au venit în stadii depășite.

A fost un război și în război există și victime colaterale.

A doua cauză a fost habotnicia administrațiilor de spital și a conducerilor acestora, care nu au făcut internări pentru că au vrut să evite ca unitatea sanitară să devină focar și să se întâmple ca la Suceava. Asta a ținut și de medici, de cât de tari și de curajoși au fost ei, astfel încât să interneze pacienții înfruntând administrația. Pentru că răspunderea în fața legii o au medicii. Directorul administrează ceva, poate să-mi spună ceva, dar medicul este liber profesionist și nu poate interveni nimic între el și pacientul său.

Niciun fel de altă judecată, în afară de cea medicală, nu este între el și pacient. Din păcate, acești medici sunt mai puțini decât erau odată, pentru că în ziua de azi toată lumea se complace, se complac și medicii, la fel cum se complac și ceilalți cetățeni”, ne-a declarat dr.Gheorghe Borcean, președintele Colegiului Medicilor din România (CMR).

Cine răspunde?

Președintele CMR ne spune că au murit, în această perioadă, cu 20% mai mulți pacienți decât în aceleași perioade ale anilor trecuți. Oameni care puteau fi salvați dacă cei care au gestionat pandemia nu ar fi făcut atâtea greșeli și bâlbe. ”Noi ne-am angajat de la început ca să respectăm întocmai, pe perioada stării de urgență și a stării de alertă, ordinele date de politic și Guvern și, dacă avem ceva de comentat, să nu o facem acum, ci să o facem după aia, pentru că sigur va exista o evaluare.

Trebuie să avem o discuție despre spitale și despre sistemul sanitar, să vedem ce anume nu a funcționat în primele două-trei săptămâni, ce trebuie uniformizat în gândirea medicală, ce anume trebuie făcut cu resursa umană, pentru că nimeni nu ne garantează astăzi că peste șase luni, un an sau zece ani nu se va mai întâmpla așa ceva. Ce știm sigur, raportat la perioada anilor trecuți, este că numărul de bolnavi care au murit a fost cu 20% mai mare. În perioada stării de urgență și a stării de alertă s-a murit mai mult de infarct, de ocluzii și de cancer. Dacă vor exista dovezi pro și contra că se putea altfel, cel puțin vom fi învățat, după perioada asta, că nu se face așa, conform celor de la publicația Național.

Va trebui să avem un sistem care să poată face față și pandemiei și, totodată, să izoleze și să trateze și ceilalți pacienți. De la anul, va trebui să avem 2.000 de paturi la Terapie Intensivă, 5.000 de paturi la infecțioase, iar celelalte zeci de mii de paturi să fie în așa fel organizate încât să primească restul pacienților”, a mai afirmat președintele Colegiului Medicilor din România, dr.Gheorghe Borcean.

Autor: Ion Motea

Sursa: Bugetul.ro

Exit mobile version