Nici nu au trecut 24 de ore de la închiderea urnelor în SUA şi americanii deja ştiu cine le va fi preşedinte. Cum puii mei ? Noi avem 19 milioane de suflete dar BEC se chinuie o săptămână să centralizeze datele şi să valideze votul dar la americani cu 315 milioane de locuitori, în 12 ore deja ştiu ce au ales. La ei cum se bate palma atât de repede? Să fie din cauza faptului că la ei trebuie împăcate doar capra şi varza, adică democraţii şi republicanii, pe când la noi trebuie să împace fie împăcaţi şi iezii, şi lupul, şi vânătorul şi bunica, şi Scufiţa Roşie, şi Scufiţa Maro etc etc? Poate.
Reacţia americanilor
Oricum cert este că nici nu s-a anunţat bine câştigătorul că toată lumea , media politicienii s-au apucat să anunţe cutremurul, apocalipsa, taifunul, catastrofa, ce să mai vorbim invazia extraterestră care vor avea loc acum, a doua zi după alegeri. Toţi cei care până acum 24 de ore preziceau ca certă alegerea doamnei Clinton ca prima femeie preşedinte a Americii, ceea ce ar fi făcut din Bill, primul „ prima doamnă” cu trabuc în pantalon, astăzi se dădeau de ceasul morţii, făcându-se astfel de râs pentru că sunt lipsiţi de realism şi au confundat dorinţa cu realitatea. Faptul că aproape toate marile trusturi de presă o dădeau pe Hillary drept câştigătoare ne arată că, ori au analişti să sociologi prost pregătiţi, ori că de fapt au ştiut, dar au mistificat şi manipulat rezultatul sondajelor de opinie, cu intenţia clară de a induce ideea că ea va câştiga şi nu are rost să voteze cineva cu Trump. În ambele situaţii, americanul de jos, „nefumătorul” ar trebui să îşi pună de acum încolo mari semne de întrebare vizavi de veridicitatea informaţiilor pe care presa le afişează.
Am văzut la tv, pe reţelele de televiziune pro Hillary, cum unii americani se luau cu mâinile de cap sau chiar lăcrimau sincer la anunţarea rezultatelor. Mă uitam la ei şi realizam ce înseamnă propaganda şi cât de dăunătoare poate fi spălarea creierelor. Dacă Putin ar fi candidat şi ar fi câştigat, cred că ar fi fost mai puţină jale prin unele oraşe ale SUA.
În fond, ce i se reproşează lui Trump?
- Că a anunţat că va relua discuţiile cu Rusia şi că va da mai multă importanţă Americii şi mai puţină aliaţilor, mai ales cei care sunt aliaţi doar cu numele? Ciudat. Păi din câte ştiu eu dinastia Bush a fost ridicată în slăvi pentru că a purtat discuţii cu Rusia şi a reuşit să păstreze pacea într-o perioadă în care Rusia se numea URSS şi era mult mai periculoasă. Atunci DE CE NU VOR AMERICANII PACE CU RUŞII? Să răspundă marii analişti.
- Că a anunţat că nu va mai admite prezenţa pe teritoriul SUA a imigranţilor aflaţi fără forme legale, în mare parte traficanţi de droguri şi armament? De ce îi sperie asta pe americani, de ce nu le convine asta? Asta se numeşte la ei rasism? Păi nu se va lega nimeni de cei care stau legal în SUA ci doar de cei care sunt ILEGAL pe teritoriul SUA. Atunci DE CE VOR AMERICANII SĂ PĂSTREZE PE TERITORIUL LOR ACEŞTI TRAFICANŢI? Nu pot trăi fără drogurile lor?
- Că a anunţat că va pune stop afluxului de arabi din cauza riscului de a mări numărul teroriştilor pe teritoriul SUA? Păi dacă cei dinaintea lui ar fi făcut la fel, în mod cert nu ar fi avut loc 11 Septembrie. De ce vor americanii să aibă terorişti la ei în curte, când peste tot nu auzim decât de lupta împotriva terorismului iar militarii NATO mor prin ţări străine pentru a combate terorismul? Mi se pare ciudat şi complet idiot să mergi peste cineva acasă la el, să îl bombardezi până nu mai are unde să locuiască, apoi să îi plângi de milă să îi dai bani şi telefoane mobile cu GPS să îi dirijezi emigrarea, îl declari refugiat, să îi oferi un loc la tine în curte, ştiind că te urăşte pentru că l-ai scos din ţara lui. DE CE VOR AMERICANII TERORIŞTI LA EI SAU LA ALŢII ÎN ŢARĂ?
- Că se crede că va înrăutăţi relaţiile cu UE? Dar ce poate face mai mult decât a făcut Obama cu doamna Clinton cu tot, că doar pe vremea lor a avut loc intervenţia din Ucraina cu renumitul FUCK THE UE, tot pe vremea lor relaţiile cu Germania au atins cel mai sensibil punct de la război încoace, când cu ascultarea telefoanelor doamnei Merkel, pe timpul lor UE a decis să îşi facă o armată proprie iar Merkel a desfiinţat mare parte din bazele militare americane din Germania, trimiţându-le în Polonia şi România. Şi să nu uităm, sub aceeaşi administraţie Obama-Hillary, a apărut şi încă se simte criza din Turcia. ŞI ATUNCI DE CE PLÂNG AMERICANII ? Ce mai poate face Trump pe lângă izolarea la care Obama-Hillary au adus America?
I se mai reproşează şi altele, dar astea sunt cele mai importante capete de acuzare care mie mi se par total idioate şi lipsite de logică.
Europa
Europa este mai puţin disperată, deşi au fost oarecare mesaje alarmiste şi din partea unor lideri europeni. Cei mai mulţi se păstrează rezervaţi, pentru că ştiu că orice ar fi, marea politică a unui stat nu o stabileşte un singur om, fie el şi preşedintele şi că peste toţi şi toate există interese şi îmbârligături mai pe faţă mai pe la spate, care fac ca lucrurile să meargă în direcţia pe care nici unul din ei nu o poate evita sau schimba. Chiar şi Putin ştie asta şi a avut un mesaj calm şi realist. S-a schimbat un regim, nu s-a prăbuşit NIBIRU .
România
Aici drama e mai mare ca în America. Toţi marii analişti s-au răspândit pe la posturile de televiziune cu aere de atotştiutori, dar demonstrând de fapt, aşa cum au recunoscut singuri, că au fost luaţi prin surprindere, că nu se aşteptau la acest rezultat, iar de aici drama şi .. pericolul.
Unii au încercat să explice votul americanilor, spunând ba că a fost un vot antisistem, ba că a fost un vot anti Hillary, ba că fost un vot al naţionaliştilor şi vezi Doamne, va fi vai de curul nostru. Care sistem ? Cel al băncilor şi intereselor marilor afacerişti care conduc SUA de ceva timp, cam de pe vremea lui Custer. Ei na! Să ştii că americanii de rând nu mai pot de grija bancherilor sau că americanii îi taxează pe bancheri alegând preşedinte un mare om de afaceri, cu milioane de dolari în bănci, iar acesta va lovi în bănci mai ceva la avioanele în turnurile gemene. Haida de, asta e viziune?
Unii au început să îi spună lui Trump, deşi acesta nici măcar nu a vizitat Casa Albă, ce să facă, ce să spună şi ce probleme ar trebui să clarifice chiar de a doua zi, că dacă nu, ei fac „ce a făcut tata”. Te apucă sughiţul şi alta nu.
Unii au început să calculeze cam care ar fi şansele ca românii să poată merge în America fără vize. Ăştia sunt cei mai duşi cu mintea.
Unii plâng de necaz că cine ştie, acum că nu va mai fi doamna Hillary Secretar de Stat, nu vor mai veni soldaţi americani să ne schimbe sângele naţional. Păi numai fetele de pe magistrala Deveselu-Kogălniceanu urmăresc acest subiect cu atâta disperare. E timpul să înţeleagă tot românul, ăla care moare de grija bazelor militare străine în România că acestea vor rămâne şi vor prolifera, indiferent cine va sta la sau sub biroul oval, pentru că nimeni nu va putea schimba interesele adevărate ale marilor traficanţi de armament şi exportatori de conflicte.
Unii au spus că gata, începe marea criză financiară, că leul se va zaharisi pe el şi se va face mic, mic, mic, că se va prăbuşi lumea financiară. Da de unde, e normal ca timp de câteva zile să aibă loc fluctuaţii ale burselor, dar nu din cauză că a câştigat Trump alegerile ci pentru că bursele speculează astfel de momente ca să mai facă nişte valuri şi să mai bifeze şi ele ceva agitaţie, ştiindu-se că o bursă fără „activitate” fără evenimente şi fluctuaţii, este o bursă moartă. Marile afaceri bancare se fac în situaţiile de criză, iar în lipsa unor motive temeinice, cu adevărat financiare, economice, sau militare, care schimbă cererea pe piaţă, se mai hrănesc şi ele, bursele, cu mici evenimente politice.
Unii se grăbesc să spună că iată, a ajuns şi americanul să păţească ce a păţit românul, adică să i se schimbe alesul peste noapte, semn că şi acolo pute a facebook. Domnul Iohannis în mod cert jubilează, acum să mai spună cineva că a fost ceva suspect cu alegerea lui. Ei, nu e chiar aşa, pentru că aşa cum am mai spus, la ei nu votul a fost schimbat, ci sondajele dinainte de alegeri au fost măsluite, votul reprezintă fără îndoială voinţa alegătorului care era aceeaşi şi înainte dar nu fusese dezvăluită din cauza unor interese democrate… nu democratice.
Unii s-au grăbit să îl felicite pe câştigător, anunţându-se singuri că sunt primii care l-au pupat în turul pantalonilor, sperând că cândva, cineva îi va şopti lui Donald, suav în ciocănel, „ ştiţi, el este cel care v-a felicitat primul”. Îmi e greaţă.
Cea mai halucinantă reacţie însă, a avut-o domnul Băsescu, fostul preşedinte al României, cel care pe vremea mandatului făcea lobby înfiinţării Statelor Unite ale Europei şi cedării de suveranitate în interesul UE, iar acum îi certa pe liderii europeni pentru politica de globalizare şi pierderea .. „Americii”. Unii oameni pur si simplu nu au bun simţ.
Eu nu cred în toate aceste false probleme. Eu cred că atât SUA cât şi lumea vor merge pe acelaşi drum, chiar dacă vor fi oarecare schimbări de orientare sau abordare a unor probleme. Unele vor fi rezolvate mai dur, altele mai soft, dar schimbări de direcţie radicale, întoarceri din drum nu vor fi. Nici ceea ce a promis Trump în campanie vizavi de mexicani nu se poate întâmpla chiar dacă ar vrea el, pentru că pe de o parte este imposibil, pe de alta nu trebuie uitat că şi în America, la fel ca în orice ţară, campania e campanie, promisiunea e promisiune, minciuna e minciună. Păi nu l-aţi văzut după alegeri? Nu mai avea glas, nu mai ştia ce să spună, arăta spre public şi spunea doar mulţumesc. I-a dispărut brusc tot zvâcul, toată iniţiativa, tot elanul. Gata, a ajuns unde voia, de acum odihnă patru ani.
Şi totuşi, de ce a câştigat Trump? Pentru că şi în America, la fel ca şi în România, este posibil ca 50 % +1 din votanţi pot să voteze pe cineva, iar de câştigat să câştige altcineva. Asta nu e o butadă, e o realitate. Luat după numărul de votul la total general, a câştigat Hillary, dar ca număr de state şi electori, a câştigat Trump. La noi însă, socoteala se face altfel şi nu mai e nevoie să spun cum a fost posibil ca unul să fi avut real 50 % +1 iar celălalt să câştige. Se ştie pe sistem .
Mulţi se întreabă cum a fost posibil ca Trump să câştige în statele unde sunt mulţi cetăţeni de altă naţionalitate, adică emigraţi mai ales după ce a fost atât de radical la adresa imigranţilor. E simplu, pentru că aceştia imigranţii, odată acceptaţi, au devenit americani. Odată deveniţi americani, se comportă cu foştii concetăţeni cum s-au comportat şi înaintaşii lor în 1912 când au dat foc corăbiilor cu ceai ale foştilor conaţionali, rudelor şi fraţilor lor de sânge. Asta a devenit tradiţie, se pare ca îţi intră în sânge odată cu jurământul. E de mirare că Obama, un emigrant şi el, nu a ştiu acest lucru despre americani. Pe american nu îl interesează nici ce face Rusul în Siberia, nici soarta partenerilor strategici, pe el îl interesează doar soarta lui, iar Trump i-a promis că va reorienta efortul şi bugetul americii, pe interesele americanilor, nu pe interesele democraţiei prin nu ştiu ce ungher.
Un alt motiv pentru care a câştigat Trump este acela că Hillary a minţit prea mult, a ascuns prea multe, nu a reuşit să convingă că este ceea ce pretindea că este. Nu e nevoie să îi dai jos cremurile de pa faţă ca să vezi că e vopsit gardul. Ca să parafrazez o reclamă binecunoscută, nu a ajutat-o vopseaua. Personal cred că Trump va fi pentru America, sub anumite aspecte, nu spun care, ceea ce este Iohannis pentru România iar sub altele, va fi ceea ce a fost Berlusconi pentru Italia.
Asta a fost, nu e nici o dramă, există viaţă şi cu Trump. Am înţeles că are familie, deci nu moare lumea pe lângă el. Nu ştiu de ce românii mor de frică că Trump s-ar înţelege cu Putin. Păi dacă se înţeleg, înseamnă că nu va fi război şi asta e de bine. Cine vrea război în România?
Autor: Col. (r) Marin Neacsu
Sursa: In cuiul catarii