Cazul Greciei ultimelor doua decenii este atit de semnificativ din punct de vedere economic incit ar merita predat in scolile de profil. Este o lectie asupra faptului cum o serie de erori de abordare pot constitui, la un moment dat, un compus de-a dreptul toxic.
Zorba pare a fi renuntat momentan sa danseze nepasator in lumina lunii, contemplind fara teama esecul prezumtivei sale afaceri. A inlocuit bouzouki cu un cocktail Molotov si a luat cu asalt strazile din Atena si Salonic, acuzind guvernul si politicienii de ce-i mai rau.
Cum s-a ajuns aici? Datoria Republicii Elene tinde spre 380 de miliarde de euro iar tentativele de reforma se lovesc de impotrivirea dirza a sindicatelor si unei parti semnificative a populatiei. Merita sa ne intoarcem in urma cu macar cincispreze ani pentru a intelege cum s-a ajuns intr-o asemenea situatie.
Copilul rasfatat, intr-un fel, al NATO si UE, Grecia s-a obisnuit sa cheltuiasca subsidii si fonduri europene cu o larghete dezarmanta. Devastata de un razboi civil dupa WW ll si cu un partid comunist puternic, Grecia era vazuta ca un punct potential vulnerabil in complicata geometrie politico-militara a Razboiului Rece.
A ramas vulnerabila la derapaje comuniste si dupa ce “baietii buni” au cistigat razboiul civil iar influenta Moscovei s-a redus spre zero.
Cind lucrurile tindeau iar sa o ia razna, s-a admis faimosul “regim al coloneilor”, timp in care democratia a fost discret aruncata la cosul de gunoi iar unele excese impotriva opozantilor aminteau mai degraba de o tara latino-americana decit de una membra a elegantei comunitati europene.
Autoritatile de la Bruxelles s-au obisnuit sa mai inchida cite un ochi in privinta fondurilor care, ocolind drumul normal, umflau buzunarele unor functionari isteti. In aceste conditii, s-a dezvoltat un stat sever etatist si clientelar, stat in care, economic vorbind, sectorul public contribuie cu circa 40 la suta la Produsul Intern Brut.
Un urias aparat functionaresc era intretinut din taxele unor contribuabili care practicau ai ei evaziunea fiscala ca sport de masa. Ca sa va faceti o idee, un procent de 20 la suta din greci raporteaza autoritatilor fiscale un venit anual de pina la 3.000 de euro; o parte dintre acestia sunt proprietari de pensiuni si restaurante (turismul produce in Grecia peste 15 la suta din PIB).
Toata lumea stie ca asemenea venituri sunt neverosimil de mic; dar nimeni nu face nimic. Pe de alta parte, peste 20 la suta din forta de munca Republicii Elene este formata din imigranti – au fost acceptati mai lesne cei dispusi sa faca muncile “umile”, in special albanezi, sirbi sau romani.
O caracteristica a acestei forte de munca este aceea ca scoate banii rezultati din salarii din tara, cheltuind minim in orasele de resedinta temporara. Deci contribuie prea putin la lansarea economica a acestor zone.
Acestia sunt cei care lucreaza cu acte-n regula. Mai adaugati-i pe cei care lucreaza “la negru”, un procent destul de consistent. Virful de sarcina a acestei constructii subrede a fost atins incepind cu anul 2003, cind Grecia se pregatea pentru Jocurile Olimpice de vara din anul urmator.
S-a lucrat mult pe infrastructura, s-au facut imprumuturi externe, totul parea sa “duduie” iar consumul a crescut mult peste gradul de suportabilitate, chiar daca ritmurile anuale de crestere ajungeau la o medie de circa 4 la suta.
Sfirsitul sarbatorii a inceput in 2007-2008, odata cu declansarea crizei economice globale, cind toata sandramaua a inceput sa ia apa pe la toate incheieturile. Grecia fiind in zona euro, nici nu a mai avut la indemina pirghia inflationista (devalorizarea programata a monedei pentru relansarea exporturilor si echilibrarea monetarista a deficitelor, chiar cu acceptarea costurilor colaterale).
Mai mult, Grecia nu a fost una din marii profitori ai caderii comunismului si a “goanei dupa aur” spre Estul eliberat de regimurile totalitare. Germania, Franta, Olanda, Italia sau Austria au “inghitit” multe afaceri profitabile din tari precum Cehia, Slovacia, Polonia, Romania sau Croatia, inclusiv din Rusia sau Ucraina.
Grecia s-a multumit sa ciuguleasca cite ceva din Bulgaria sau Romania, mai ales, nici de acolo spectaculos. Deci nu a avut “perfuzia” de resurse proaspete care a ajutat atit de mult vestul Europei in ultimele doua decenii.
Republica Elena a fost, de asemenea, mereu o tara care a exportat relativ putin. Marii ei bogatasi au fost armatorii si s-au distins, la vremea respectiva, mai degraba printr-o risipa demna de mogulii din alte vremuri.
Bogatasii vestici sau americani, crescuti in etica protestanta, nu si-au etalat bogatia cu ostentatia tipatoare a unui Onassis sau Niarchos. Acesti “moguli” moderni au dat tonul unui model consumatorist extrem, care s-a extins pina la paturile de jos ale societatii.
Exista serioase semne de intrebare, cel putin deocamdata, vizavi de capacitatea administratiei de la Atena de impunere a unei inevitabile curbe de sacrificiu si de eliminare a unor tabieturi care sunt atit de adinc inradacinate in mentalul colectiv precum cafeaua la ibric.
Iar fara o abordare serioasa in aceasta directie, marasmul economic (si, automat, social) al Greciei se va amplifica in lunile urmatoare.
Eugen Ovidiu Chirovici
sursa: bloombiz.ro