Site icon gandeste.org

Cine sunt experți “independenți” ai ONU care vor să bage copiilor din România educația sexuală obligatorie în școli și grădinițe și ce trebuie să facă CCR și Senatul cu scrisoarea lor. Raportori din Burkina Faso și Triburile Zulu ne dau lecții despre sex

Ieri-alaltăieri goarnele statelor subterane de prin România au răbufnit pe tot netul despre nu-știu-ce raportori ONU care îi cer de urgență premierului Orban să se dea peste cap și să bage “educația sexuală” în școli că altfel nu se mai poate! În plus, cei șase mai solicită Guvernului României să transmită “îngrijorările lor” Curții Constituționale a României.

Concret, conform mass media “factuale”, cei șase se referă la propunerea care elimină prevederile privind accesul la “educație sexuală” din Legea privind protecția și promovarea drepturilor copilului nr. 272/2004, și de propunerea care interzice discuțiile despre gen și identitate de gen în școli, licee, universități și programe de formare profesională.

Prima propunere legislativă a fost transmisă Senatului spre reexaminare de către Iohannis, iar a doua va fi discutată pentru a treia oară într-o ședință închisă a Curții Constituționale în data de 18 noiembrie. Cei șase semnatari devărsați pe Dâmbovița din scurgerile mediatice ale asociației militanților homosexuali Accept par să fie duși rău cu pluta cu privire la funcționarea unei democrații și rolurile puterilor în stat. Căci ce treabă are sula cu prefectura? Ce să facă Orban, mai exact, de la Executiv spre Legislativ sau CCR, altceva decât mișculații neconforme democrației?! Legea e la Parlament acum, unde PRO VITA București și alte 12 asociații au solicitat Senatului ca reexaminarea cerută de Iohannis a legii să se facă în regim de urgență, fără schimbarea prevederii despre acordul părinților, pe care actualul președinte de la Cotroceni dorește să o elimine.

Potrivit societății civile românești, soluția legislativă în care se stipulează dreptul părinților de a alege dacă să-și dea copilul la “lecțiile” de “educație sexuală” este “absolut necesară pentru a asigura respectarea unor drepturi garantate de Constituția României precum și de tratatele internaționale la care România este parte, respectiv dreptul părinților de a-și educa copiii potrivit propriilor convingeri și dreptul la libertatea de conștiință”.

Practic scrisoarea raportorilor ONU se înscrie doar ca o formă de presiune și de propagandă mediatică specifică lobbyiștilor soroșiști și cu care judecătorii CCR n-ar trebui să-și murdărească nici măcar fundul coșurilor de gunoi.
De altfel, citiți cum a fost prezentată încă din deschidere de către Hotnews: “Șase Raportori ai Organizației Națiunilor Unite au solicitat Guvernului să dea explicații la Geneva despre asigurarea educației pe tema egalității și identității de gen în școli și universități și pe tema accesului elevilor la educație sexuală corectă pentru copii, adolescenți și tineri, scrie Mediafax.” Te zgâlțâi puțin, nu-i așa? Ne ia ONU boii de la bicicletă! Nu mai avem Parlament, nu mai avem nimic! Deja ne conduc niște experți ONU prin e-mail!

Dar nicăieri pe cuprinsul știrii “factualii” noștri nu spun că, potrivit chiar Înaltului Comisariat ONU pentru Drepturile Omului, pozițiile pe care le dețin cei șase SUNT ONORIFICE. Mai mult, un astfel de expert NU ESTE ANGAJAT AL NAȚIUNILOR UNITE ȘI NICI PLĂTIT DE ONU pentru munca lui.

Răspândită pe toate canalele media pe nemestecate, așa-zisa știre împachetată bine, ca un salam de Sibiu, în îngrijorarea raportorilor, o fi căzut și pe la Parlament pe undeva, porționată regulamentar prin sufertașele liberalilor. Am fost și noi curioși să vedem cine sunt cei care dau lecții românilor despre cum trebuie să învețe copiii la școală că lui tata și lui tata le place salamul gros. Nu mare ne-a fost mirarea, când, luându-i la bani mărunți, nu ne-a mai rămas mai nimic din ei.

Îi luăm pe scurt, ca să nu ne pierdem prea mult timp nici noi, nici Dvs. Pornim de la baza “factuală”, știrea Hotnews. Din care aflăm că semnatarii suflării de vânt sunt: “Koumbou Boly Barry, Raportor special pentru dreptul la educație, Irene Khan, Raportor special privind promovarea și protecția dreptului la libertatea de opinie și de exprimare, Tlaleng Mofokeng, Raportor special privind dreptul oricărei persoane la accesul la cel mai înalt standard de sănătate fizică și mentală pe care îl poate atinge, Victor Madrigal-Borloz, Expert independent privind protecția împotriva violenței și discriminării bazate pe orientarea sexuală și identitatea de gen, Dubravka Simonovic, Raportor special privind violența împotriva femeilor, cauzele și consecințele acesteia și Elizabeth Broderick, Președinte-raportor al Grupului de Lucru pentru discriminarea femeilor și fetelor”. Mama-mia! De speriat, nu glumă. Au titulaturi mai ceva ca comisarii sovietici. Bine-bine, dar de unde vin ei ca să știe cum e mai bine la noi, în România bimilenară, pentru copiii noștri crescuți, conform drepturilor noastre la fel de bimilenare, în tradiția creștină de care ne vorbea și Sfântul Sinod mai zilele trecute.

Să-i luam, așadar, la rând: Dubravka Simonovic este o doamnă din Croația, probabil un fel de Monica Macovei, la fel ca și Elizabeth Broderick, originară din Australia. Experta Koumbou Boly Barry este o doamnă din… Burkina Faso, care și-a urmat studiile în… Senegal. Să fie sănătoasă!

Irene Khan, pe numele întreg Irene Zubaida Khan, nu știm dacă e rudă cu Shere Khan dar tot ce e posibil, pentru că este tot o bengaleză originară din Banghladesh. Este membră în Consiliul Consultativ al Transparency International, o organizație finanțată de Rețeaua Soros care, cică, luptă cu corupția, și în trecut a fost Secretar general al organizației de stânga (după alții de-a dreptul comunistă) Amnesty International, timp de 8 ani, din 2001 până în 2009. Presa britanică a dezvăluit că la demisia ei din organizație a primit un bonus secret de 533.103 lire sterline (aproape 600.000 de euro), care depășea o sumă cât de patru ori salariul ei anual, de 132.490 lire sterline (aproape 150.000 de euro). Așa că atunci când mai vedeți anunțuri dintr-alea lacrimogene cu copii africani numai piele și oase pentru care daca donați un euro-doi-trei o să puneți, cică, ceva carne pe ei, să știți că tot în frigiderul unei Shere Khan ajunge. Cu adevărat are ce lecții – de transparență, de morală și educație… sexuală – să dea României și guvernanților ei cât și, mai ales, copiilor ei.

Autor: VICTOR RONCEA

Sursa: activenews.ro

Exit mobile version