Site icon gandeste.org

Cine impusca leul?

Pe fondul deprecieriii, inca lente, a monedei nationale fata de euro, nu putini sunt cei care anticipeaza un curs de 4,8-5 lei/euro spre sfarsitul anului. Dincolo de interesele mai mult sau mai putin voalate ale celor ce prevad dezastrul monedei nationale, pericolul deprecierii este tot mai evident in contextul economic al Romaniei.

Anul trecut, exact in aceasta perioada, cursul anuntat de Banca Nationala a Romaniei se situa undeva in jurul pragului de 3,57 lei/euro. Romanii care aveau credite in valuta jubilau de-a dreptul si ignorau orice parere care sustinea ca un asemenea prag nu este realist, adica nu reflecta realitatile din economie.

La diferenta de un an, cursul se apropie vertiginos spre nivelul de 4,3 lei/euro, iar parametrii economici in care ne situam sunt mult mai rai decat cei din aceeasi perioada a anului trecut.

Mai mult decat atat, previziunile pentru lunile urmatoare au pierdut orice nuanta de optimism si anunta nu numai un deficit bugetar peste cel asumat in fata Fondului Monetar International, dar si o posibila incapacitate a statului de a face fata obligatiilor ce tin de plata salariilor si pensiilor.

Sa ne mire ca in aceste conditii nu putini sunt aceia care anticipeaza o cadere si mai dramatica a monedei nationale ?

De altfel, daca luam seama la spusele guvernatorului BNR, care avertiza de curand ca reluarea creditarii in valuta pentru cei ce realizeaza castiguri in lei ar fi un dezastru pentru Romania, ajungem la concluzia ca erodarea increderii in leul romanesc nu este neaparat o noutate, ci mai curand o posibila certitudine daca nu se schimba ceva.

Prima concluzie ar fi ca atunci cand mai auzim cate un mogul ca da ca aproape sigura atingerea pragului de 4,8 lei pentru un euro, sau chiar mai mult, nu este cazul sa-l suspectam de oarece interese personale, ci mai curand de o viziune realista.

Sigur, lucrurile nu sunt chiar atat de simple pe cat par la prima vedere. Cu rezerva pe care o are la dispozitie si cu banii primiti pentru intarirea ei de la Fondul Monetar International, Banca Nationala a Romaniei este dispusa sa sare in ajutorul leului cu orice risc.

In momentul de fata, o variatie a cursului in banda 4,2-4,3 este acceptata de catre BNR. O depasire a pragului de 4,3-4,35 ar scoate insa BNR din asteptare si ar determina interventia pe piata pentru mentinerea echilibrului.

Intrebarea fundamentala este legata insa de forta BNR de a-si mentine pozitia ofensiva, in contextul in care guvernul nu raspunde cu aceeasi moneda pe partea lui de responsabilitate.

Pana acuma guvernul nu a dansat pe aceeasi melodie pe care a jucat Banca Nationala. De altfel, nu este prima data cand BNR este lasata singura in postura de a apara moneda in fata valutelor.

Pentru a nu avea parte de o devalorizare puternica a monedei, raportul dintre productivitatea muncii si salarii trebuie sa fie unul corect. Primele sase luni ale acestui an ne-au aratat contrariul, cu deosebire in sectorul pastorit de catre stat.

De cealalta parte, in sectorul privat au aparut disponibilizarile masive iar somajul si reducerea consumului privat a facut ca efectele negative din sectorul bugetar sa fie atenuate intr-o mare masura.

Numai ca, iarasi ne intrebam, pana unde se poate reduce consumul in privat si pana unde poate continua dezmatul de la stat ? De raspunsul la aceasta intrebare depinde in buna masura si cum va evolua cursul de schimb pana la sfarsitul anului.

Cele relatate mai sus nu sunt insa singura amenintare la pozitia leului fata de euro. Pe parcursul acestui an, Banca Nationala a avut numeroase interventii in apararea monedei nationale, interventii care costa, dupa cum bine stiti.

Nu intamplator rezerva valutara s-a redus cu peste trei miliarde de euro. Aceasta diferenta va trebui insa acoperita la loc pentru a avea spatele asigurat in situatia unor noi interventii.

Pentru a achizitiona euro insa, este nevoie de un curs care sa se situeze undeva in jurul pragului de 4, sau putin peste acesta, astfel costurile sunt foarte mari.

Ne invartim intr-un cerc inchis, pentru simplu motiv ca cineva nu si-a facut datoria. Acel cineva este chiar guvernul Romaniei, care nu numai ca refuza sa-si faca ordine in sector, dar se si imprumuta masiv pentru a-l intretine la cotele lui inalte de ineficienta.

Una peste alta, amenintarile la adresa monedei nationale nu sunt pure speculatii, ci realitati dureroase. Deprecierea monedei nationale are efecte nu numai asupra celor ce s-au imprumutat in valuta si care acum strang din greu cureaua pentru a returna imprumuturile.

Un leu mai slab nu mai favorizeaza nici macar exportatorii, asa cum se intampla anii trecuti, pentru ca marfa lor nu se mai cere.

In schimb, un leu mai slab da nastere celui mai mare pericol ce poate ameninta Romania in perioada urmatoare : inflatia. Spuneam intr-un articol precedent ca tara noastra a inregistrat deja cel mai ridicat nivel inflationist din randul tarilor membre ale Uniunii Europene.

Este adevarat, tinta stabilita la inceputul anului nu a fost inca depasita. Daca se va intampla acest lucru atunci va fi grav, exact asa cum avertiza guvernatorul Mugur Isarescu. Despre pericolul inflationist si consecintele lui vom vorbi intr-un articol viitor.

Alexandru Moldovan
sursa: bloombiz.ro

Exit mobile version