Site icon gandeste.org

Cine este Marie Har, purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat american și mesajul primarului Ankarei către aceasta: ”Unde ești, blondă proastă?”

Primarul Ankarei, Melih Gokcek, a postat un mesaj extrem de dur la adresa lui Marie Harf, purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat al SUA.



Gokcek, un susținător fidel al președintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, a insultat-o pe Harf spunându-i „blondă proastă” și cerându-i să cerându-i să explice reprimarea violențelor din ultimele zile din orașul american Baltimore.

Primarul Ankarei a criticat „tăcerea” Departamentului de Stat în legătură cu moartea tânărului de culoare, care a dus la violențele din ultimele zile din Baltimore, scrie New York Times.

Reacția lui Gokcek vine în urma criticilor dure din iunie 2013, atunci când administrația de la Washington a comentat în termeni extrem de duri reprimarea manifestațiilor contra regimului Erdogan.

„Hai, blondo, răspunde acum! Unde ești, blondă proastă, tu care ai acuzat poliția turcă de folosire excesivă a forței? Blondo, după părerea ta, reacția guvernului din timpul revoltelor din Gezi erau preocupante. Dar, când e vorba despre țara ta, e normal să se instaureze stare de urgență?”, a scris Melih Gokcek pe contul său Twitter.

Mesajul este însoțit de o fotografie în care doi polițiști lovesc un protestatar în timpul violențelor din Baltimore și de fotografia purtătoarei de cuvânt a Departamentului de Stat american.

Autor: Octavian Pelin

Sursa: Octavian Pelin Blog

Exit mobile version