China nu face altceva decat sa joace cu mijloacele rivalilor occidentali, dupa regulile acestora si, mai nou, chiar pe terenul acestora.
Nemultumirile occidentale sunt legate de faptul ca pozitii mereu mai semnificative din economiile lor ajung sa fie ocupate de chinezi. Ceea ce deranjeaza!
Anterioara ofensiva chineza – cea comerciala – s-a soldat cu acumularea de catre China a unor uriase excedente si, deci, rezerve valutare.
Alta folosinta pentru acestea decat cea financiara nu exista.
Si atunci, China a pornit ofensiva de dobandire de active in tarile occidentale:active private (companii, fabrici, elemente de infrastructura) si active guvernamentale (titluri prin a caror vanzare pe piata statele isi finanteaza cheltuielile curente sau pe cele in contul datoriilor).
Deja China este cel mai mare finantator al deficitelor bugetare americane si a pornit in forta sa finanteze deficitele si datoriile vest-europenilor.
In legatura cu acest ultim aspect, China nu face altceva decat sa exploateze slabiciunile, care pe zi ce trece se dovedesc mereu mai mari, ale unor tari vest-europene si pe care criza le-a scos la suprafata si nimic nu le mai poate ascunde.
Ofensiva chineza in acest ultim domeniu are chiar un impact tamaduitor, cel putin pe termen scurt, intrucat banii chinezi cumpara titluri ale unor guverne occidentale pe care privatii occidentali ezita sa le mai cumpere sau, daca eventual o fac, cer niste dobanzi exorbitante.
Interventia chineza tempereaza pietele si asigura continuitate tranzactiilor.
Intr-un fel se intampla ceea ce este firesc: banul pleaca de unde exista spre domeniile unde nu exista! Si aceasta irigare este asigurata de catre chinezi!
Jocul continua exact cum l-au conceput si dezvoltat capitalurile occidentale. Nici macar rolurile nu s-au schimbat. Se joaca dupa absolut aceleasi reguli.
Doar actorii se schimba. Si asta ii deranjeaza pe “inventatori”.
Occidentalii au numit acest joc globalizare!
Nu numai l-au impus celorlalti, dar l-au teoretizat, i-au fundamentat caracterul obiectiv si inevitabil, ba i-au asociat si o multime de baliverne – precum virtutile-fetis ale privatizarii sau nevoia statului minimal – cu care sa dezarmeze complet pe cei slabi si mai putin dezvoltati in fata ofensivei globalizatorilor puternici si mai dezvoltati.
Lumea a fost impartita rapid in globalizatori, cei cu foloasele, si globalizati, cei cu ponoasele.
Globalizarea cu toate roadele si avantajele ei a fost doar cu sens unic!
China, gratie unor date istorice remarcabile ale poporului ei si unor strategii la fel de remarcabile ale conducatorilor ei, a reusit, intr-o conjunctura istorica favorabila, sa intre cu globalizarea pe contrasens!
Si, vai, ce suparati sunt cei ce glorificau globalizarea pentru ca aceasta avea sens unic si nu concepusera ca vreodata va intra cineva pe contrasens!
Iata ce ne spune acum d-l Antonio Tajani, comisarul european pentru industrie: “Uniunea Europeana ar trebui sa infiinteze o agentie pentru a examina daca o achizitie realizata de o companie privata sau publica straina reprezinta un pericol”.
Mai sa fie! Oare investitiile vest-europene in alte tari unde au preluat deja puncte nodale din industrii strategice din economie nu sunt un pericol?!
De fapt, preocuparea d-lui Tajani este fireasca. Nefiresc a fost si este ca d-l Tajani nu a manifestat aceeasi preocupare fata de impactul investitiilor vest-europene in alte tari! Dar, sa fim obiectivi!
China a scapat pe contrasens fata de Occident sau fata de procesul insusi. Globalizarea a ramas insa tot cu sens unic. Nici nu poate fi altfel.
Globalizarea nu poate fi decat de la cei puternici catre cei slabi. Cei puternici sunt globalizatorii, cei slabi sunt globalizatii! Primii sunt castigatorii, ceilalti sunt perdantii!
Ilie Serbanescu
sursa: bloombiz.ro