A fi anti-război nu înseamnă doar a fi împotriva „războiului”. A fi anti-război nu înseamnă a exprima poziții (mai degrabă inutile la nivelul nostru umil) odată ce a izbucnit. A fi anti-război înseamnă a dori să înțelegi succesiunea deciziilor luate de fiecare dintre actanții care au condus la un astfel de rezultat.
A fi anti-război nu înseamnă a-ți declara opoziția în forma ei cea mai concretă, evidentă și spectaculoasă, ci și a fi arhi-critic față de acțiunile și logicile economice și politice care l-au alimentat. Este o încercare de a evalua culpabilitatea diferențiată a actanților.
Respingerea unei asemenea abordări intelectuale arată că nu suntem deloc „anti-război”, ci doar împotriva acestui război, în special (Ucraina). Înseamnă exprimarea unui punct de vedere „în orb” asupra cauzelor și altor forme de război – economic, de ex., cum ar fi embargourile și blocadele, care pot provoca, și adesea chiar fac, atât de multe victime, dar tăcute (tăcute, pentru că mass-media occidentale așa au decis). Sutele de mii de victime ale sancțiunilor împotriva Irakului sau Libiei, ca să luăm doar două exemple sunt dovada acestui lucru.
Prima persoană responsabilă pentru un război este, evident, cel care l-a inițiat. Al doilea este cel care l-a provocat cu bună știință sau a manevrat lucrurile în direcția respectivă, creând condiții despre care știa că vor fi percepute ca un casus belli. Invocând – și acest lucru este important – o anume ierarhie a „legitimității”. Pentru că nu, nu toți casus belli sunt egali.
Faptul că giganticele Statele Unite consideră un casus belli stabilirea în micuța Cuba a unui sistem socio-economic nepotrivit nu este același lucru cu instalarea de rachete nucleare sub nasul adversarului tău. Și instalarea de rachete nucleare sub nasul lui nu este același lucru cu faptul că el însuși a început prin a le instala sub al tău, dar a fost nevoit să le retragă. Rezultatul final poate fi greu de anticipat, suntem de acord?
Autor: Viorel Patrana