Precum reiese din majoritatea letopisețelor, Voievozii erau corupți. Bețivi și fuduli, furau, omorau, preacurveau într-o veselie, de dimineață până seară. Doar plagiat nu prea comiteau, fiind analfabeți. Și era foarte bine așa. Căci omenirea din timpul Voievozilor știa că rostul voievodului nu este să țină școală de dans și bune maniere. Fini și eleganți pot fi slugile precum Johannis, lacheii precum MRU, mandatari pe termen scurt, curierii puterii altora.
Din obișnuința de a trăi în pașalâc, „tinerii frumoși” au și uitat groaznica măreție a Puterii. Cel mai înalt nirvana la care mai pot visa acești sclavi înnăscuți este tocmai corupția: bani, mașini, pițipoance. Banii, desigur, nu se vor lipi cash pe fruntea unui manelist, ci tranzita prin card până la contul unui festival techno organizat în spații publice privatizate. Mașina va fi „ecologică”. Iar pițipoanca (sau pițiponcul, desigur) va avea, în afară de rotundități și orificii, și opinii politice și estetice, poate chiar sprijinite de citirea unor cărți proaspăt traduse din engleză.
Așa își justifică de veacuri de zile burghezia dominația morală, deși această din urmă nu este, de fapt, decât traducerea simbolică a dominației economice. Spre deosebire de grajdul materialist al proletarului, cocina porcului burghez e plină de fetișuri culturale, meniți să-i confere calitatea de salon. Iar România, ca multe colonii periferice, mai are resturi de elite prea proaspete, insuficient burghezite – spre marea furie a tinerilor frumoși și anticorupți.
Dar privește-le ochii febrili în timp ce „denunță corupția clasei politice”, și o să vezi flacăra invidiei. Ei, lumpen intelectualii, sunt ratații corupției, și o denunță precum alții ponegresc târfele cu care n-au reușit să se însoare. Ei, desigur, nu au fost vizitați niciodată de corupție – stau prea departe de ea: ei, de ani de zile, o imploră pe corupție să se gândească și la ei, trimit dosare de candidatură la CEU, la Bruxelles, la fondul norvegian, la toate lupanarele din paradisul euro-atlantic, și tot dintr-o leafă de „responsabil(ă) de proiecte” trăiesc la vreun „centru pentru politici publice”. Discursul monomaniac despre corupție este simptomul cel mai clar al pustiirii sufletești pe care o lasă în urma sa lepra liberală. Cine vrea să trăiască în țări necorupte, cu infrastructuri foarte bune, unde incestul este legalizat și copii de 6 ani sunt întrebați oficial de „genul pe care vor să-l aleagă” – poate emigra oricând în Scandinavia. E mare păcat să nu facă liberalii uz de acea libertate de circulație pe care o prețuiesc atât de mult.
Iar pentru pilde de bune moravuri, are Biserica toți sfinții calendarului. De voievozi avea nevoie poporul creștin pentru că existau – și există, și vor exista mereu – hoarde năvălitoare, ieri mongoli, turci, prusaci, azi mercenarii NATO, mâine – Dracul știe, că doar sunt copiii lui. Pentru că, în afară de visul drogat made in Hollywood în care trăiesc mulți posesori de televizoare, omul este o ființă căzută, violentă și rea, iar Lumea, un drum de munte într-o pădure plină de tâlhari. Dar din ce materie și-a croit Biserica sfinții martiri? Din intelectuali nuanțați? Din experți contabili ai eticii bine temperate? Nu – ci din barbari, din războinici, din păgâni cruzi și lacomi, care, din întunericul dobitocesc în care trăiau, au întrezărit lumina Icoanei.
Voievozii – în pofida minciunilor obraznice ale naționalismului burghez – nu erau șovini. Erau prunci de prințese leșe și soți de unguroaice, corciți ca toată aristocrația europeană din vremea lor. USR-ul, care este partidul Americii, adună laolaltă, de fapt, fără nicio contradicție, semi-naziști prost camuflați și stângiști ultra-liberali: punctul lor comun este rasismul. Unii visează o Românie tribală, după modelul bantustanului ucrainean. Ceilalți cântă neîntrerupt mantra drepturilor omului, dar văd oltenii și moldovenii ca pe niște pigmei de ținut în rezervație – dacă se poate, fără drept de vot. Nefiind, nici unii, nici alții creștini, ei nu înțeleg nici conceptul de păcat nici cel de iertare. Vorbesc despre „corupție” și „înapoiere” în termeni, de fapt, medicali. La moartea dumnezeului lor, puritanii au scos predestinația din sicriu și au ascuns-o în ADN. În lumea lor deterministă nu există nici libertate, nici har, ci doar zeița Piață, menită, după nimicirea Statului (răul absolut, în religia lor „antitotalitară„), să-i recompenseze pe cei biologic vârtoși și moral competitivi prin… corupție – fiindcă, oricum, ea este, de fapt, binele suprem. Prin triumful Pieței, corupția, slobozită de ispitele Statului, devine – într-un fel de schimbare la față – „bunăstarea societăților avansate”.
Dar tu, Dragnea, fii creștin. Știi că nu există mocirlă mai adâncă decât Harul dumnezeiesc, nici corupție mai tare decât iertarea întru Hristos. Știu că ești și tu om, prin urmare slab și laș, înconjurat de alți oameni și mai slabi, și mai lași. Știu că știi cât costă să te răscoli împotriva Imperiului. Dar știu că știi că sufletul e nemuritor. În apropierea Sceptrului n-ai fost condus de merite, pentru că, de fapt, în ochii divinității nu există decât un singur merit: Jertfa. Drumul spre Sceptru este drumul Lumii, pavat de mite electorale, de trădări mici și mari, de compromisuri rușinoase și de traseiști recuperați în ultimul minut. Dar la capătul Drumului, la răscrucea Chemării, există doar Tăgăduirea cea mare și Jertfa cea mare. Poporul este Biserica, trupul lui Hristos. Îl poți lăsa gol și vulnerabil, la cheremul pribegilor. Îți poți fute și mama – în Norvegia, societate avansată, este și legal. Dar sufletul e nemuritor, Dragnea. Știu că știi.
Fii creștin, Dragnea. Fii voievod!
Autor: Modeste Schwartz