Site icon gandeste.org

Cât de prost să fii să nu înțelegi lumea în care trăiești?

Cea mai sinistră glumă a devenit aia secretată de decerebrații politicieni occidentali: „apărarea valorile noastre comune”. Adică ale USA, UE și NATO. Bă` ești nebun? Valori? Aveți voi de-alea? Vreți să înșir aici ce valori ați inventat voi în ultimele trei decenii? De la marxismul cultural, trecând prin transgenderism și ajungând la avortul de după 28 de zile de la naștere? Adică pruncucidere?
Dacă ar învia acum cei care au fundat UE și NATO și ar vedea ce descreierați conduc aceste instituții care au jucat un rol fundamental, totuși, în viața omenirii, i-ar împușca pe scelerații ăștia.
O țin langa că NATO e alianță defensivă, conform statutului. Păi ce-ai căutat atunci în Yugoslavia, Afganistan, Irak, Libia, Siria? Ai acționat defensiv? Te-au atacat ăia întâi? Au atacat Serbia, Afganistanul, Irak-ul, Libia, Siria vreodată vreo țară NATO, ca să acționezi conform tratatului? Nuuuu… Te-ai dus și-ai sfârtecat țări, după cum ai vrut.
Da, dar ce spun ei? Am atacat ca să salvăm popoare, etnii, care erau supuse genocidelor provocate de dictatori demenți. Fugi, băi, de-aici! Asta să le-o spui proștilor de pe facebook. Că ei cred multe.
Nimeni pe lumea asta n-a atribuit NATO rolul de a fi el jandarmul lumii. Păi dacă era o alianță privată, defensivă, cum să atace? Cu atât mai puțin Americii. Jandarmul lumii a fost ONU. Acolo s-au dezbătut și rezolvat problemele internaționale timp de 65 de ani.
Sub jurisdicția sa se derulau negocierile de pace. ONU trimitea forțe de menținere a păcii, formate din forțe multinaționale (KFOR, Căștile Albastre etc.). Exista un drept internațional. Respectat de toți. Hotărârile ONU erau irevocabile, indenegabile.
Asta până când NATO s-a autoproclamat stăpânul lumii. Nu mai avem noi nevoie de ONU. Nu vrem noi să mai depindem de votul „guțulanilor” de-acolo. Noi suntem cei mai tari de-acum. Așa au distrus America, în particular, și NATO, la comun, ONU și, implicit, dreptul internațional. Noi schimbăm guverne, președinți. Facem revoluții portocalii. Ce, ne oprește cineva?
Păi tocmai asta contestă acum China, Rusia, India, Brazilia, Pakistan etc. Nu acceptăm dictatul occidental. Nu mai acceptăm unipolarismul american. Lumea s-a schimbat. Noi vrem să participăm la deciziile care vizează soarta omenirii. Nu să le luați voi, occidentalii. Cât de prost să fii să nu înțelegi lumea în care trăiești? Să fii obiectiv, echilibrat, onest?
Nu trebuie să participe toate țările la luarea deciziilor? De ce să te temi de votul ONU tu, America, dacă ești campionul democrației, drepturilor omului, libertății de expresie etc.? Votul Sudanului nu contează? Nu, am uitat, l-ai splituit și pe ăla, l-ai împărțit în Sudan și Sudanul de Sud.
V-a vorbit cineva despre asta până acum? Am mai făcut-o eu. Occidentul a bulversat ordinea internațională și a introdus arbitrariul și insecuritatea în lume. Și o spune unul care iubește cultura și civilizația occidentale. Nu mă regăsesc în celelalte: africană, asiatică…
Occidentul este la ora asta cea mai mare amenințare pentru existența omenirii. Tocmai prin pretenția suprematistă, arogantă, manifestă. Și de ce este cel mai mare pericol? Fiindcă dacă până acum 10 ani putea să se impună barbar, astăzi n-o mai poate face. S-au ridicat puteri noi care, dacă ar riposta, viața umană pe Terra ar putea intra în extincție. Asta e grozăvia.
Prostovanii știu asta. Merg la rupere însă. Fiindcă ei oricum au în cap reducerea populației planetei. Dar, după cum „experimentul Ucraina” s-a dovedit un eșec pentru ei, la fel, ferească Dumnezeu, s-ar putea dovedi și celălalt, cu Marea Resetare, să ne trezim într-un război nuclear.
Singura șansă care mai există, în fața forțelor globaliste demonice pro-război, este ca națiunile să se trezească. Să iasă din nou în stradă, ca în anii 80 (atunci erau scoși forțat), de data asta liber, să strige pe toate continentele: De-zar-ma-re-pa-ce…!
Păi nu vedeți ce politicieni scelerați avem? Se fălesc că mai cumpărăm 32 de F16, echipamente navale franceze de ultimă generație… Băi demenților, oamenii nu mai fac față la facturi! N-ai autostrăzi, capacități de procesare a produselor alimentare. Te fălești cu astea?
Mor peste 18 mil. de copii anual din cauza subnutriției, alte zeci de milioane se culcă flămânzi, le chiorăie mațele de foame. Voi, demenților, știți astea? Aveți valori, aveți valoare?
Iar ei ce fac? Cresc procentele din PIB pentru cheltuieli de înarmare. Să nu-i împuști? Unde mai e rațiunea? Unde mai e dreptatea? Unde mai e umanitatea? Iohannis, tu știi ceva? Nu mai bine ar fi să facem spitale, școli, în țările alea, să le ridicăm nivelul de educație, de cunoaștere? Decât să băgăm în F16 și corvete? Și să-i primim apoi în Europa la stadiul de educați?
Ce suflete au demenții ăștia care vorbesc de valori?

Autor: David Angelo

Exit mobile version