Site icon gandeste.org

Cât costă prostituția, domnilor Boc și Tișe? Sau e de nespus?

Acest articol de opinie este și o solicitare publică, în baza faimoasei legi 544/2001, pe care instituțiile o calcă în picioare, către primarul Emil Boc și către președintele Consiliului Județean, Alin Tișe, să comunice sumele pentru care au pus la dispoziția Untold (nespus) Sala Polivalentă (în care cică nu se mai întâmpla nimic până la EuroBasket), Cluj Arena (stadionul falimentar) și jumătate din Parcul Central din Cluj-Napoca (încă public dacă nu știați).



Un ”băiat deștept” (ghilimelele trebuie îngroșate dacă l-ați auzit vorbind), cum erau ăia din energie, gen Bogdan Buzăianu, de care foștii PD-iști nu sunt tocmai străini, a primit pe tavă infrastructura pentru un mega-festival. În timp ce unii se chinuie să creeze orașe temporare în câmp (vezi Nova Rock sau Electric Castle), Bogdan Buta a primit Sala Polivalentă, Cluj Arena și jumătate din Parcul Central. Păi așa e destul de ușor de organizat un festival. Acum poate vă întrebați de ce nu sunteți voi în locul lui Buta? E o întrebare foarte bună. Nici mie nu mi-e clar de ce el, dar este cert că a reușit să se lipească ca o sugativă de proiectul Cluj Capitala Tineretului 2015, l-a supt de bani pentru a începe business-ul și următorul an a făcut exit-ul în SRL alături de Sorin Gadola, care a venit cu alți bani.

Ca un jurnalist curios ce sunt, am trimis în această dimineață două solicitări, în baza legii 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public, către Primăria Cluj-Napoca și Consiliul Județean Cluj pentru a mi se comunica sumele pentru care au fost închiriate Sala Polivalentă și jumătate din Parcul Central (de către Primărie) și Cluj Arena (de către CJ). Sunt două sume simple și ar fi durat o jumătate de oră să-mi fie comunicate, dacă exista bunăvoință. Așa că lansez public solicitarea, poate așa, de rușine, voi primi răspuns. Îl aștept pe office@clujust.ro

De ce mă interesează și de ce nu sunt relevante sumele? Păi pentru a vedea care este prețul pentru care poți să i-o tragi Clujului. Adică mă aștept la niște sume fabuloase pentru a putea face un asemenea eveniment în mijlocul orașului, pentru că dacă o să căutați, nu o să găsiți nicăieri în lumea civilizată așa ceva. Chiar așa, chiar credeți că nu a mai avut nimeni ideea nicăieri? De ce oare în București, Timișoara, Viena, Munchen, Praga, Roma, Paris nu se face așa ceva? Pentru că ei nu au fost atât de tâmpiți să pună botul. Sau nu s-a oferit suma potrivită. O să-mi ziceți că peste tot se țin concerte pe stadioane. Da, concerte, nu festivaluri de 4 zile până dimineața. Că și organizatorii Depeche Mode au vrut să se cânte până mai târziu, dar au fost refuzați.

Am înțeles în primul an, că a fost Clujul Capitala Europeană a Tineretului, dar apoi care a fost scuza? Cică la domnul primar Boc că deocamdată nu contează cei care sunt nemulțumiți că sunt în minoritate. Păi să meargă diseară să le zică asta copiilor și părinților de la Spitalul de Copii, ai cărui medici sunt prea simțiți să facă scandal. Să nu mă înțelegeți greșit. Nu sunt împotriva Untold, ci împotriva locației festivalului. Normal că suntem în minoritate căci vin zeci de mii de adolescenți atrași chiar de ineditul faptului că este un mega-festival în mijlocul orașului. Chiar ei spun că nu au mai văzut așa ceva. Normal că le place și nu-i interesează de efectul pentru oraș: trafic, zgomot, restricții ș.a.m.d. Nu pot să-i condamn. În plus, aceștia sunt noii votanți la care se gândește nea Miluț să le facă pe plac.

Revenind la prețul pentru care poți să faci ce vrei cu Clujul, dacă acesta este mare, inseamna ca orasul este o prostituata buna. Daca pe contract este suspect de mic, atunci DNA trebuie să vadă unde se duce prețul adevărat. Pentru că oricât de curve ar fi politicienii, nu se vând ei așa ieftin.

P.S: O întrebare pentru cei de la ISU, care sunt prezenți în număr mare la festival: Câți oameni pot să intre maxim pe stadion? Că nu cred că e fără număr.

Autor: Alin Golban

Sursa: ClujJust.ro

Exit mobile version