Capitalismul cel rau

Probabil ca va fi fost odata si un capitalism bun, si acela s-a filtrat prin ochii copilariei mele cand lucrurile aveau un alt dichis, romantic, si coruptia o anume eticheta, civilizata si mondena, amagitoare, desi in fruntea ei se gasea chiar persoana regala, dimpreuna cu clica ei, spilcuita. Nu distingeam pe atunci, copil fiind, tulburatoare conflicte sociale, n-aveam timp sa ies din starea de vis si din ravna surazatoare de cultura, si din promotia de buna-crestere, din apetitul academic.

Acum insa, cu ochii senectutii, vad acest capitalism al nostru secund, derivat, adoptat, confectionat si impus de altii, ca badaran, lipsit de inima, agresiv cat cuprinde si in cele din urma impardonabil de rau si de plictisitor.

N-am sa ridic in slavi mansuetudinea comunista, nici manierele sale la un moment dat atroce. Dar puteai discuta, aveai cui te adresa, reclamai cu oarecare sorti de izbanda unui for pus sa te asculte, sa rezolve, sa nu lase regimul de rusine. Cauza omului, a individului, nu era tratata rece, impasibil, ci cu oarecare patos, fie el si ideologic. Nu venea ca o ghilotina nota de plata, nu te scotea fara discutie din casa, nu-ti taia lumina, nu-ti taia caldura, nu facea cazul cel mai grav si hotarator al vietii din neplata, nu te trata ca pe un bicisnic, nu-ti schimba pe parcurs datele contractului, nu te dadea afara din slujba de azi pe maine (ci te trecea prin comisii de litigiu), nu-ti ciuntea decat prin exceptie castigul normat. Nu simteai ca esti tot timpul subiect de afacere, de ingrosat venitul lui Popescu si Ionescu, care te asteapta la cotitura sa-ti dea cu legea in cap.

Munceai deschis, nu din cale afara de multumit, nu din cale afara de remunerat, dar cu minimul de trai pe care-l aveai puteai sa te zbengui si sa razbesti la avantaje sociale. N-aveai anatema muncii la negru cu care sa imbogatesti un patron necinstit. Nu erai intr-o armata de taraie-brau, vagabonzi, nici intre “baieti destepti” care fura de-abinelea din mersul circuitelor si al bursei. Nu-ti obsedau urechile de dimineata pana seara cu acelasi delirant “cumpara!”, “cumpara!”, “cumpara!”, trans­formand viata intr-un imens contoar al produsului, facand o tinta suprema si aproape exclusiva din vanzare. Nu-ti punea nimeni in fata sfidatoarele fructe ale acapararii ilicite, luxuri bombastice, baluri de cristal in pofida saracimii, combinatii de varfuri smecherite, tranzactii grosolane intre cupizi, indiscretii murdare intre stupizi, camelota artistica de luat banii, tran­caneala dezgustatoare si sex exploatat. Se incerca ridicarea din tatisme, nu pravalirea in ele cu toate mijloacele. Agresiunile spectaculare histeroide pe bani multi nu erau atat de violente.

Nu era de inchipuit, ca azi, ca vine o banca straina si iti spune ce ai de facut, ce ai de desfiintat, ce ai de dat afara. Nu era de inchipuit ca actul tau de guvernamant trece prin sapte furci caudine straine. Nici ca tu ai, de pilda, inlesnire naturala la te-miri-ce, dar trebuie sa te raliezi la inasprire. Capitalismul de azi iti scumpeste ce vrea el, cat vrea el, te tine de rau, te desfiinteaza ca esti mic, te calca in picioare, te lasa pe drumuri. El e facut nu in favoarea neamului si stirpei tale, ci in favoarea unora pe care nu-i cunosti, intre care multe dihanii plesnind de pofte arghirofile, bestii ajunse prin furt si escrocherie, snapani interni si internationali, centurioni ranjiti cu bucuria de a dispune de tot ce e pe fata pamantului; si in fata carora tu te nasti sclav.

Nu mai vorbesc de felul cum capitalismul cel mare il in­ghesuie si-l rontaie pe cel mic. O mai fi si un capitalism bun? Pe unde? Ca ce vad la noi, imi face piele de gaina!

Paul Everac

sursa: cronicaromana.ro