Este senzaţional că primul şi al doilea om din stat angajează şi se tem de atacuri energetice la tâmplă, la piept sau în plexul solar (clasificarea îi aparţine fostului ministru de Finanţe Varujan Vosganian). Ar fi însă nu senzaţional, ci de bun simţ, ca cei doi şi apropiaţii lor să se teamă de atacurile unei datorii publice din ce în ce mai mari asupra unui popor din ce în ce mai sărac. Deci nu de flăcări violet care creează o proastă dispoziţie sau bâlbâială, ci de flăcările verzi ale banilor pe care România îi cheltuieşte deşi nu i-a muncit. Bani de împrumut pentru care va plăti o dobândă de 2,5 miliarde de euro anul acesta, respectiv echivalentul a 500 de kilometri de autostradă la câmpie.
Datoria publică nu a crescut prin magie şi nu reprezintă un atac energetic din partea nimănui. Creşterea datoriei României de la 29 la 43 de miliarde de euro în perioada de criză 2009-2010 este singura soluţie de care a fost capabil Guvernul, indiferent de componenţă, în această perioadă, pentru a evita inevitabilul: reducerea cheltuielilor statului şi combaterea evaziunii fiscale.
Cei doi oficiali, prin apropiaţii lor din Guvern sau din Parlament, ar trebui să se lupte nu pe căi invizibile ci pe căi cât se poate de citeţe, cum ar fi prin proiecte de lege, cu o datorie publică a cărei creştere accelerată este proastă nu o dată ci de două ori. Prima dată pentru că s-a apelat la ea fără a reduce cheltuielile statului şi a doua oară pentru că, dacă tot s-a apelat, destinaţia banilor de împrumut a fost gaura neagră reprezentată de cheltuielile statului şi nu investiţiile, deşi acestea sunt singurele care pot asigura o plată mai uşoară a datoriilor pe viitor, prin repornirea cât mai rapidă a economiei. Varianta propusă de guvern este de 8,3 miliarde de euro pentru investiţii. Din această sumă însă, un miliard este pe datorie şi alte 2,5 miliarde de euro sunt bani fictivi, respectiv fonduri UE pe care poate le accesăm şi le absorbim, poate nu.
Primul şi al doilea om din stat ar trebui să se sperie de faptul că, la nici trei săptămâni după ce premierul şi-a trecut echipa de miniştri prin Parlament, acesta foloseşte cuvinte ca “remaniere” sau sintagme ca “lipsiţi de experienţă” la adresa oamenilor pe care el şi i-a ales pentru a conduce ţara. La urma urmei, cine e mai neexperimentat: cel care dă “din burtă” o cifră privind concedierile sau cel care o ştie dar nu o spune?
Pe aceeaşi listă a problemelor majore din România se numără şi ponderea economiei subterane în PIB, procent în faţa căruia orice flacără violet din orice zi de joi ar păli: 35%. În mijlocul crizei, România îşi permite luxul de a nu primi nimic la bugetul de stat de la mai mult de o treime din economie. Înjumătăţirea acestui procent ar însemna nu numai renunţarea la banii de împrumut ci şi plata accelerată a datoriilor, pentru a nu acumula dobânzi şi mai mari.
În lipsa unei viziuni pragmatice de abordare a crizei prin investiţii şi nu prin cheltuieli pentru care nu există bani pe termen lung, a unei dorinţe unitare de a relansa România, de data aceasta pentru a ajunge cât mai departe, situaţia românilor nu este însă nici roz, nici albastră, ci, vorba mai-marilor ţării, violet.
Victor ROTARIU
sursa: gandul.info