Cu F-16 ar trebui să iasă scandal mare, păcat că probabil n-are cine să-l țină, că puținii ziariști oarecum specializați pe apărare îs mai degrabă pe post de piariști ai producătorilor…
Deci azi, de paradă, n-au fost în stare să ridice patru din 12 de la sol. Cică din cauză că a înghețat pista – o scuză foarte, foarte ieftină.
Știam deja că nu sunt operaționale, asta înseamnă că și dacă zboară nu poți să te duci la luptă cu ele. Asta e aproape de înțeles, că și la un model nou durează ceva timp, ani!, până devine operațional, F35 e un exemplu notoriu, Eurofighter la fel etc.
Nu poate să lupte dar barem zboară!!! Adică e în stare să se ridice de la sol chiar și numai ca să fie văzut.
Dar și cu ridicatul de la sol e complicat… În momentul în care o forță aeriană, oricare, e în stare să ridice mai mult de jumătate din aparate se poate spune că e în formă de vârf. De obicei procentul e ceva mai mic de jumătate, dar și așa tot e acceptabil.
E oarecum firesc, un avion de luptă are nevoie de zeci de ore de mentenanță pentru fiecare oră de zbor. Când aparatul e încă prea nou apar tot felul de probleme neprevăzute. Când e prea vechi apar altele, predictibile dar de neevitat.
Ca exemplu, Mig-urile 29, retrase deja de 14 ani de România, mai zburau câte unu sau două dintr-un total de vreo 20. În unele zile, nici unul.
Problema mare e când ai zbor programat, ca de exemplu la o demonstrație aeriană sau – cum a fost azi – la o paradă. Atunci ai tot timpul ca să pregătești zborul și să „economisești resursa”. Iată că nici măcar așa n-a fost să fie, caz în care înseamnă că este o problemâ cât casa.
Lucru care nici măcar nu-i vreo surpriză pentru cine știe despre ce e vorba.
F-16 e de altfel un avion foarte bun, în general, încă se mai produce și cu mare succes. Doar că România a ales fix excepția…
Nu-i vorba că ar fi „vechi”, e probabil încă una din cele mai eficiente opțiuni. Cam ca Volkswagen Golf – modelul se produce de peste 40 de ani, dar Golf 1 n-are nici o legătură cu Golf 7 în afară de nume.
Tehnic: la F-16 există trei generații de producție – A/B, C/D și E/F (ăstea sunt variante constructive – depinde în principal de anul în care au fost produse) respectiv mai multe variante de echipare – block 1/5/10/15, block 25, block 30/32, block 40/42, block 50/52, block 60, block 70/72 (aici variază echipamentul și capabilitățile lui).
Polonia, de exemplu, a cumpărat 48 de F-16 noi din generația E/F cu block 50/52 – contract din 2004 (cu offset uriaș – 160%!, la noi e mereu 0). Slovacia cumpără acum 14 F-16 block 70, care îi e până una alta superior chiar și lui F-35 (și mai scump!).
România a cumpărat 12 F-16 A/B block 15 din Portugalia, la mâna a 3-a. Că și portughezii le luaseră la vremea lor din surplusul american, apoi nu prea au avut bani ca să mai și zboare cu ele.
„Block-ul” se poate upgrada până la un punct – poți să pui un radar mai bun și rachete mai performante… La noi era vorba să fie 52 dar nu e clar dacă va mai ajunge fix acolo sau doar pe aproape, că A/B o variantă mai micuță care nu le poate duce pe toate. Dar aici asta n-ar fi chiar rău, s-ar descurca onorabil la nevoie.
Problema cu A/B este că au fost produse acum mai mult de 30 de ani, iar asta înseamnă că rata de disponibilitate va fi inevitabil mai mică. Este ca și cum am fi pus motorul de Golf 6 pe Golf 2 – merge frumos, consumă puțin dar dacă ți-a ruginit tărăboanța, tot degeaba.
Deci ai 12, echipate cât-de-cât, dar la nevoie va zbura fie unul fie nici măcar unul…
Prin urmare, așa cum era deja clar încă de acum 6 ani pentru cine a vrut să vadă, 600 de milioane de euro au fost tocate de pomană. Dacă ne atacă cineva singura șansă e să spunem „piua! – n-avem cauciucuri de iarnă”.
Singura salvare mai poate să vină din faptul că nici avioanele posibililor atacatori nu prea se ridică de la sol… dar tot trebuie să ne pregătim pentru vreun atac de zilele lor naționale, că atunci zboară.
Autor: Lucian Davidescu
Sursa: România curată