Site icon gandeste.org

Când anticorupția devine complot antistatal

Mihail Saakaşvili, fost preşedinte al Georgiei şi fost guvernator al regiunii ucrainene Odesa, a fost arestat la Kiev de către autorităţile ucrainene, fiind acuzat de încercare de răsturnare a sistemului constituţional.



Nu a lipsit circul, cu Saakașvili suindu-se pe acoperișul locuinței, de unde l-a acuzat pe președintele Ucrainei că este un hoț și un trădător. De acolo a fost ridicat de forțele speciale, în timp ce striga: „Ce fac este fărădelege, în fața întregii lumi. Circul a continuat și Saakașvili a ”evadat” din duba poliției, sub presiunea mulțimii, pentru a spune ulterior că refuză să se predea. Le cer ucrainenilor să iasă în stradă și să-i alunge pe hoți“. „Mă căutau pe mine, dar nu m-au găsit”, a declarat fostul lider georgian, miercuri, vorbind din tabăra prostetarilor alături de soţia sa, Sandra Roelofs, înrtregind imaginea haosului din Ucraina. Membrii Serviciului Special de Informații (SBU) au percheziționat locuința lui Saakașvili, apatrid începând din luna iulie, când președintele Petro Poroșenko, fostul său aliat, l-a lăsat fără cetățenia ucraineană.

Pe mâna cui intră armele americane?

În urmă cu doar câteva zile, Comitetul pentru Servicii Armate din Camera Reprezentanților și Senatul american au aprobat un proiect de buget pentru anul fiscal 2018, în care Ucrainei i-a fost alocată suma de 350 de milioane pentru acordarea de asistență și dotarea armatei sale, inclusiv cu armament letal – sistemele antitanc Javelin. Decizia stă în stiloul președintelui Trump. Este una dintre cele mai controversate teme la Casa Albă, care în mandatul lui Barack Obama s-a ferit să ia o decizie, de teama escaladării conflictului din estul Ucrainei. În această lumină a potențialei înarmări a Ucrainei, este important de văzut ce se întâmplă la Kiev. Cine va controla acest armament? Cât de stabilă și responsabilă e guvernarea de la Kiev, care tocmai ce a adoptat o lege a educației ce discriminează minoritățile? Ucraina este făcută șvaițer de spionajul militar și civil rus – o arată asasinatele pe bandă rulantă din ultimele luni. Acum, cazul Saakașvili arată cât de putredă este guvernarea ce se vrea prooccidentală și cât de vulnerabilă este Ucraina, nu numai în fața separatiștilor și a naționaliștilor, căci țara se poate rupe chiar în urma măsurilor anticorupție sau a discursului exaltat al unui Saakașvili.

Au vrut capul președintelui

Arestarea lui Saakașvili n-a fost o operațiune izolată. Mai degrabă, ea a făcut parte din demantelarea unei adevărate rețele georgiano-ucrainene. Picătura care a umplut paharul pare să fi fost marșul organizat de Saakașvili la Kiev, pe 3 decembrie, pentru legiferarea „impeachmentului“ președintelui, ridicarea imunității parlamentarilor și reorganizarea instituțiilor antiocorupție. Saakașvili știa că va fi arestat și că poate fi extrădat în Georgia, unde este acuzat de abuz de putere în timpul mandatelor prezidențiale. De aceea, le-a cerut kievenilor să iasă în stradă și în lipsa sa.

… și au primit capul lui Saakașvili

La jumătatea lunii noiembrie au fost deportați din Ucraina patru jurnaliști georgieni și patru presupuși interlopi georgieni, acuzați de SBU de furt și jafuri. Jurnaliștii cu pricina relatau din Ucraina despre activitatea politică a fostului lor președinte Saakasvili. Pe 3 decembrie au fost arestați doi lideri ai partidului înființat de Saakașvili, Mișcarea Noii Forțe (MNF). Oficialii partidului au declarat atunci că procurorii au fabricat un dosar în care Saakșvili poate fi acuzat de pregătirea unei lovituri de stat. Însuși Saakasvili a spus, pe 29 noiembrie, că președintele Poroșenko a dat ordin ca el să fie arestat și acuzat de complot pentru lovitură de stat. Nu mai puțin de o sută de membri ai partidului au fost interogați în ultimele zile. În colimator a intrat și un ONG al lui Saakasvili, Centrul pentru Piața Liberă, care investiga cazuri de corupție. „Regimul Poroșenko a depășit fărădelegile și cinismul regimului Ianukovici“, a spus, în ajunul arestării lui Saakașvili, Iurii Derevianko, unul din liderii MNF, citat de KyivPost.

Un joc periculos în Ucraina

Haosul creat de Saakașvili, politicienii, serviciile secrete și procurorii ucraineni este periculos. Reîntors ca apatrid și cu mult circ în Ucraina, în septembrie, Saakașvili a început să vulnerabilizeze regimul. Acțiunile sale arată cât de coruptă este Ucraina acum. Pentru a apăra stabilitatea, analiștii și susținătorii săi de până acum trebuie să facă niște întoarceri la 180 de grade, ce le vor afecta credibilitatea. Orice acțiune a regimului împotriva sa va da apă la moară opoziției, și aici includem și opoziția prorusă din țară. În mod ironic, singurul post TV care a transmis marșul lui Saakașvili a fost NewsOne, prorus, iar georgianul a fost susținut de politicieni proruși, precum Vadim Rabinovici. Aceste evoluții nu pot decât semăna confuzie în rândul electoratului, alegerile din 2019 se apropie, iar salariul mediu este de 230 de euro și cel minim de 100 de euro.

Rețeaua oligarhică a „cavalerului anticorupție“

Rețeaua lui Saakașvili se întinde și la Liov, acolo unde primarul Sadovîi, liderul formațiunii „Autoajutorarea“ (un partid al societății civile din vestul țării), îi împărtășește în bună măsură viziunile. Presa a relatat și despre misterioasa întâlnire dintre Saakașvili și oligarhul ucraineano-israelian din Dniepropetrovsk, Igor Kolomoiski (implicat într-o afacere alături de fiul fostului vicepreședinte al SUA, Joe Biden). Ca și Saakașvili, acesta din urmă a fost aliat și apoi a ajuns la cuțite cu regimul Poroșenko, a investit sume uriașe în formațiuni paramilitare care să lupte în Donbas împotriva separatiștilor susținuți de Rusia și a câștigat pe măsură din ajutoarele externe primite de Kiev. Însă în 2016, PrivatBank, cea mai mare din țară, deținută de Kolomoiski, a fost naționalizată. Oligarhul caută acum răzbunarea, iar alianța cu Saakașvili poate fi o soluție.

Nimeni nu-l mai vrea

Destinul politic al lui Saakașvili depinde susținerea Vestului, tot mai incertă. Biroul Associated Press de la Moscova, care a relatat despre arestarea sa, a recurs la un ton foarte rece, amintind de criticile aduse în ultimii ani: monopolizarea puterii și presiuni asupra justiției în Georgia și lipsa de substanță a acțiunilor sale în Ucraina, ca guvernator al regiunii Odesa. Ce îl așteaptă pe „cruciatul anticorupție“? Presa rusă a publicat o presupusă discuție telefonică între ministrul de Interne din Georgia și un umorist rus. Întrebat dacă vrea extrădarea lui Saakașvili, ministrul a spus: „Nimeni nu-l vrea în Georgia“. Informația a fost infirmată de Tbilisi ca pură propagandă rusă, însă ea conturează un scenariu realist – și Kievul, și Tbilisi îl vor plecat cât mai departe, într-o țară în care să fie atât de neînsemnat, încât să nu atragă atenția publică.

Autor: Calin Marchievici

Sursa: Cotidianul

Exit mobile version