Nene, da’ ce de scrofuloși exigenți, robespieri și profunzi au apărut peste noapte, cetățeni îngrijorați și atenți la banul public precum ceasornicarul elvețian la rotițele minuscule din capodopera în care nu are voie să intre nici gândul unui fir de praf că se tulbură rubinele, când vine vorba să mărească statul salariile profesorilor, de parcă toată țara stă acum cu ochii pe sacoșa lu’ doamna profesoară, nu cumva să-și ia de la Lidl pulpe dezosate în loc de pulpe cu os, că, băi, noi plătim luxul ăla! A dat strechea-n activiștii din toate partidele, că, practic, în afară de partidele la purtător, gen Ponta, toate partidele sunt în funcții, ba la parlament, ba la UE, ba la primării, ba prin cotloanele deconcertatelor, așa că au ieșit cu toții să strige ”băi, atenție la bani, că bugetul se ține-ntr-o ață!”. Ordinul de zi pe unitate este să zică toți ”da, să le mărească, dar pe criterii de performanță!”, asta în țara unde singura performanță este să dai un tun fără să te salte, în rest totul se rupe, se găurește, picură și se prăbușește în secunda doi după ce se semnează recepția, iar ocupația principală, generalizată, este să găsim argumente legale pentru a zice că nu se poate. Trage-mi o țeavă aici. Pe sub pământ? Da. Adică să sap? Da. Nu se poate. De ce? N-am certificare de lopată. Sapă și tu fără certificare. Nu pot, că pierd licența de țevar. Na, 100 de lei. Nu m-aș risca pentru mai puțin de 100 de euro. Na, 300 de lei. Dă lopata, se face. Dar ce zic eu de lopătari, când ăștia care acum fac figuri când e se mărească salariile celor care le educă copii și-au mărit salariile în cinci minute cu 25%, nu mai departe de acum o sută de zile, pe 15 februarie, parcă. Inclusiv cică-socialiștii lui Ciolacu, care sunt socialiști așa cum e Iohannis sufletist, că dacă erau socialiști acum ar fi scos steagul roșu de la amanet și s-ar fi pus în fruntea profesorilor ca să se bată pentru salarii mai mari, nu ar fi zis ca Ciolacu, că el se luptă să nu fie grevă. Ciolace, lasă greva, nu vrei mai bine să te lupți pentru 100-200 de euro de căciulă la profesori? Eu am zis mereu că un partid socialist într-o democrație este la fel de util ca un manelist într-o orchestră simfonică, fiindcă tot ce fac socialiștii poate fi făcut mai rapid, mai direct și mai ieftin prin sindicate, că acolo contează doar banul pe care ți-l obține la salariu, nu gulguta. Dați-le, bă, golanilor, banii de care au nevoie profesorii, că tot copiii voștri vor avea de câștigat dacă profesorii lor intră în clasă mai liniștiți că au bani de facturi și nu se îmbracă de la second hand, să zică liceanul, ia te uită, dom’ profesor are pantalonii pe care i-am aruncat eu anul trecut când am fost să-mi aduc mașină din Germania. În mod normal, ar trebui să strigăm ”m*ie!” spre toată clasa politică și roiul stupid de activiști care îi ține isonul, dar nu mai ține, că ”m*ie” s-a golit de sens cu mult timp în urmă, e risipă de strigătură. Ne trebuie înjurături proaspete.
Autor: Călin-Liviu Georgescu