Problema apei de la Lungulețu se înscrie în tema cunoscută a resurselor comune limitate. Apa e o astfel de resursă, iar la noi a prevalat mult timp, în special la sate, gestionarea în comun. Islazurile, apele curgătoare, apa din pânza freatică, erau ale obștii, iar folosirea lor se făcea după anumite reguli care asigurau accesul tuturor, fără a se ajunge la abuz (consum exagerat sau înstăpânire asupra resursei comune). N-aveau nici statul, nici privatul, nimic de-a face cu acest sistem. Nu era nevoie de bolojani înguști la minte, nici de patroni, pentru ca oamenii să se descurce, fără tutelă, cu o asemenea delicată problemă.
Intervenția inițială a statului în favoarea unei companii private străine într-o dispută asupra unei resurse comune folosite de sătenii din Lungulețu arată fără niciun fel de dubiu că trăim într-un sistem capitalist și neocolonialist. Capitalist, pentru că într-un asemenea sistem gestionarea de către obște a resursei comune este anulată, în favoarea „soluției” private. Vine, adică, privatul, se înstăpânește pe resursa comună și taxează marfa, chit că nu o produce el și nici măcar nu o întreține sau modernizează. Într-un sistem comunist, ar fi venit statul și ar fi pretins că apa este bunul său, ar fi instituit reguli scrise, ar fi decis la ce și cum să fie folosită apa (nu cred, totuși, că la noi comunismul a mers atât de departe încât să desființeze obiceiurile de folosință în comun a apei). În fine, este neocolonialist, pentru că în actuala speță acest privat este o companie străină, și încă una în care statul francez figurează ca fiind cel mai mare acționar.
Prin urmare, când, la prima reacție, statul intervine în favoarea privatului, pornind de la prezumția că bunul ce anterior fusese resursă comună (apa râului Dâmbovița) a devenit bun privat al unui proprietar străin, suntem într-un caz clasic de capitalism neoconial. A fost nevoie de oarecare deranj ca unii reprezentanți ai statului să se implice în sensul unei medieri, adică ceea ce ar fi trebuit de la bun început să se întâmple. Prea puțin liniștitor, căci mesajul implicit transmis este că, by default, statul s-a transformat în jandarmul intereselor private și străine.
Autor: Buturuga Anghel