Quality press ne informează despre inundațiile catastrofale din anii 70. Ce se mai arată acolo, din greșeală:
„După dezastrul din 1970, în mai multe zone au început lucrări pentru prevenirea unor viitoare inundații catastrofale. S-au făcut planuri de amenajare a bazinelor hidrografice și au fost realizate și lucrări de amploare pentru îndiguirea și regularizarea marilor cursuri de apă. Rezultatele s-au văzut cinci ani mai târziu, când au fost noi inundații grave, dar s-a acționat mult mai bine.”
Mhm, i-auzi, planuri de amenajare, îndiguiri, regularizări – pfoai… Cred că au fost niște companii străine, probabil, niște fonduri europene, ceva high tech japonez de au reușit măi leliță măi. Și nu doar că au reușit, au avut și rezultate, adică, mă-nțelegi, nu doar au lucrat cu obiective, ci le-au și evaluat.
Între timp și în prezent nimeni nu se întreabă de ce „autoritățile” nu fac nici măcar acele lucruri elementare, de bază, înaintea ploilor abundente anunțate: verificarea podurilor, scurgerilor, canalizărilor. Măcar atât. Dar nici asta nu se face, că de-aia vedem bălți pe drumuri și pe alocuri la orice ploaie mai de soi. Ce să mai zici de o vreme ceva mai rea. Atunci, Dumnezeu cu mila.
Autor: Buturuga Anghel