Cu tot jaful, cu toată bulversarea modernităților prin care a trecut și care au ras pădurile și au ocupat dealurile și munții, România rămâne incredibil de diversă geografic și frumoasă. Nu neapărat România orașelor, deși și aici găsești frumusețe și farmec local. Dar dealurile de sub Carpați, șesul întins al Bărăganului, ținutul dobrogean cu particularitățile sale, ca să numesc doar câteva din regiunile sale, au încă o frumusețe nestinsă.
Cu atât mai dureros este sentimentul de țară abandonată. Abandonată și demografic, și moral, dar mai ales politic (în sens larg, de guvernare). Nu înțeleg de ce ai vrea să ai o „țară ca afară” sau să aduci aici „civilizația occidentală”. De ce să copiezi? Este tot un soi de țopism, de neamprost, de primitiv care dă aurul pe mărgelele conchistadorilor. Această obsesie și-a arătat din plin roadele: după două veacuri de pisălogeală chirițească, avem infrastructură precară și oameni lăsați de izbeliște, să se descurce pe cont propriu, să-și ia lumea în cap. La noi „occidentalizarea” a fost mereu sinonimă cu o obsesie culturală, geopolitică, nicidecum cu o preocupare pragmatică de a dezvolta localul. Mentalitate de vechili și de ciocoi abonați la marele licurici.
Singura instituție locală cu infrastructură funcțională este Biserica. Bine, ar mai fi și instituțiile de forță – și acelea sunt performante în regim continuu, indiferent de puterea globală sau locală pentru care slujesc. Nu supraestimez și nici nu laud: Biserica instituțională și oamenii săi de putere nu sunt diferiți de statul și societate în care se află. Există, totuși, un „interes” mult mai vizibil în a-și păstra autonomia, resursele, influența pe plan local. Și din acest motiv secular, Biserica nu are cum să nu incomodeze. Paradoxal, chiar mai rău – din punctul lor de vedere – decât până acum. Biserica era mai slabă, în epocile moderne anterioare, dpdv instituțional, față de stat, decât este în prezent. Dar asta prin jocul circumstanțelor, nu prin putere de sus. Unul din motivele campaniei declanșate via Humanitas se explică exact prin acest rol și statut din prezent al Bisericii.
O țară abandonată… Va fi și o Biserică abandonată?
Autor: Buturugă Anghel