Pe mine nu mă miră șantajul moralist în plină explozie pe „social media” (dacă nu te lepezi de satana-Putin, ești de-al lui, deci fii gregar căci dacă nu te ia mama dq; OK, zic, Putin este BAD-BAD-BAD…, și apoi, ce urmează?), nici defriend-uirile, nici listele negre. Le-am mai văzut, cu atâtea ocazii. Acum e un climax corespunzător situației de război. Pe mine mă miră că nebunia asta acoperă cu totul riscurile reale, concrete, ale escaladării. Adică, emoțional suntem în vrie, I get that, dar esența revine la a ne întreba: ce se poate face REAL astfel încât să NU înrăutățim situația? De ce escaladarea – și încă furioasă – este singurul răspuns? Nu se poate imagina ceva mai complex, prin care să lași loc de compromis, dar să continui blocada astfel încât să șubrezești regimul, dacă ăsta a devenit obiectivul asumat? Acum, eu nu dau, așa la prima vedere, prea multe șanse de supraviețuire Rusiei în actualele condiții, dar mai cred și că este extrem de riscant și imprevizibil cum va reacționa în continuare. Cred că e risc REAL de război generalizat și, astfel, de folosire a armelor nucleare. Cred că strategia asta de acum e funcțională DOAR DACĂ Vestul e sigur că Putin fie blufează, fie nu are sprijin intern pentru a întreține ofensiva. Eu informații nu am nici despre una, nici despre alta. Rusia e o gaură neagră: nu știu ce gândesc oamenii de acolo, ce-i mobilizează, în ce măsură. Dar mai nou, nu reușesc să înțeleg nici psihologia amportării în acest moment. Oamenii ăștia nu înțeleg oare că s-ar putea să trăiască în zilele următoare efectele directe, concrete, ale războiului? Pe pielea lor? Credeți că ne vom descurca toți ca Zelenski? Să bravăm pe net? Cum vom putea să ne protejăm familiile de consecințele unei astfel de situații? Nu știu, întreb…
Autor: Buturuga Anghel