Respingerea valului populist este simptomul crizei profunde, de sistem, care a cuprins lumea occidentală, din care facem parte, chiar dacă la periferie.
Populismul actual nu are o ideologie clară, în ciuda propagandei dominante de sistem. La bază este o reacție de frustrare, furie, critică față de stabiliment. Denotă o criză de reprezentare și o necesitate a reformării acestuia. Oamenii de rând nu se mai regăsesc în elitele politice, mediatice și culturale, și nu mai acceptă actualul status-quo, deoarece resimt că sunt pierzătorii aranjamentului. În linii mari, cu toate particularitățile, aceasta este reacția populistă atât în SUA, cât și în Europa de Vest, centrală sau de Sud. Reacția e alimentată atât de degradarea statutului social, cât și a celui cultural – motiv pentru care, deseori, populismul are și accente „naționaliste” sau „reacționare”.
Mult mai semnificativă este, însă, reacția stabilimentului față de valul populist. Tentativele de a provoca crize artificiale pentru a ține populația ocupată nu au fost suficiente. Migrația necontrolată, războaiele culturale induse prin falsul „justițiarism social”, „rasial”, „de gen” etc., războaiele de la granițe, toate acestea au fost, poate, și aplicarea metodei „agită sacul ca să nu-l roadă șobolanii prinși înăuntru.” Cu toate aceste tentative de a induce haos și fragmentare, populismul s-a consolidat și a ajuns să aibă reprezentare politică. Dar aici mecanismul de transfer s-a gripat. Încă de la celebrul vot din Grecia de acum un deceniu, tendința a fost clară: reprezentanții populismului aplică exact agenda pe care o repudiaseră radical. Acolo unde ajung la putere, politicienii populiști nu fac mare lucru (cazurile din Ungaria și Polonia sunt ceva mai diferite din motive regionale și istorice). Cu excepția unor palide politici culturale, lucrurile rămân, în mare parte, la fel, cum se vede în Italia. Până și în SUA, e o distanță tot mai mare între agenda lui Trump și agenda mișcării MAGA, iar acolo chiar pare că s-ar negocia o încorporare a populismului în mainstream. În cazul altor puteri, precum Franța și Germania, blocada votului populist funcționează, și se pare că se recurge inclusiv la scoaterea în afara legii a forțelor politice „populiste”.
Această discrepanță între revendicări și realizări, acolo unde votul populist sparge totuși blocada, arată, de fapt, același simptom: o respingere viscerală, de către stabiliment, a schimbării, a reformării sale. Deși termenul s-a compromis, reformarea ar însemna o ajustare a sistemului economic, social și politic, pentru a încorpora reacția populistă, a disipa prin integrare energiile contestatare, a fluidiza și debloca mecanismele gripate ale societății. Înseamnă o încercare de ameliora gravele probleme de deficit democratic, de mobilitate socială, de echitate. Ceea ce s-a întâmplat, oarecum și parțial, în trecut, după anii 60, în Occident. Valul contestatar din acel timp a fost, cât de cât, preluat în politica mainstream. Până și pacifismul a avut oarecare succes, dacă ne gândim la războiul din Vietnam. Ceva mai târziu, la capătul geopolitic opus, până și rigida, îmbătrânita și autoritara URSS a căutat să facă o „perestroika”, adică să lase lumea să respire și să repare unele mecanisme interne.
Or, faptul că nu se întrevede nici măcar o palidă reformare – în sens populist – a stabilimentului, și că în SUA pare că ne îndreptăm spre un vădit eșec sau o adeverire a butaforicei naturi a administrației Trump, arată, de fapt, gravitatea crizei sistemice pe care o traversăm. Când sistemul nu face nicio concesie, înseamnă că se îndreaptă cu viteză maximă spre singurul deznodământ, singura cale prin care capitalismul global își va „rezolva” crizele multiple: războiul, care nu poate fi decât global. Elita mai degrabă stârnește un război, decât să facă un pas înapoi sau să practice „dezghețul”. Nu se admite nicio corectură a sistemului financiar-globalist, nu se cedează niciun milimetru din agendele anti-sociale, anti-majoritate. Unde există risc la periferie, se intervine cu „tancurile” instituționale pentru a le arăta oamenilor că nu au nicio putere.
Autor: Buturuga Anghel