Sunt două tipuri de polemici pe care le port.
Primul tip de polemică îl port cu apologeții români ai Occidentului. Aceștia sunt oameni care nu au încredere, de fapt, în România. Și nu din pricina comunismului. Pur și simplu sunt oamenii ironizați de Caragiale, în discursul lui Cațavencu, supărați că dacă Parisul are Sena lui, orașele lor nu au măcar un Bahlui, care trăiesc drama că ”Franța are faliții săi, Anglia are faliții ei! Numai noi nu avem faliții noștri!”
Aici sunt două categorii de oameni: cei care în anii 80- 90, în fața crizei din societatea românească au ajuns din disperare, inocență intelectuală, frustrare, să idealizeze Occidentul. Ei pur și simplu refuză să vadă că în ultimii 50 de ani, întregul Occident a trecut printr-o rapidă revoluție degenerativă, care e departe de a fi ajuns la un final și care a dus la o radicală schimbare la față a Americii și Europei, cu consecințe majore.
A doua categorie este reprezentată de românii progresiști, adepți ai revoluției culturale care distruge Occidentul de 50 de ani,, care chiar ajung să accepte dictatura relativismului (cum numea papa Benedict al XVI-lea, un occidental, ideologia dominantă în Occident) și cultura morții (cum definea papa Ioan Paul al II-lea, cultura dominantă acum în Occident). Pentru ei a ucide copii prin avort este o contracepție, eutanasierea este o metodă umană, libertinajul nu e degenerarea libertății ci expresia supremă a acesteia, gândirea slabă este normativă iar Creștinismul este ceva depășit. Paradoxul acestora este că ei admiră tocmai acea parte a Occidentului care are un discurs foarte anti-occidental, care denunță și încearcă să demoleze toate valorile civilizației europene.
Cei din prima categorie sunt dificil de convins. nu pentru că nu mi-ar da dreptate, ci pentru că nu vor să îmi dea dreptate. A îmi da dreptate ar însemna să se despartă de o speranță, de un vis. De aceea replica lor este: ”Sunt greșeli, desigur, dar nu poți rezuma Occidentul la delirul ideologic post-1968.”
Desigur, așa cum nu poți rezuma nici URSS-ul la bolșevism, nici Germania anilor 30 la Hitler, nu putem rezuma Occidentul DOAR la delirul ideologic. Însă ca în primele cazuri, delirul ideologic devine normativ, e lege, regulă și criteriu de civilizație.
Corectitudinea politică nu e un moft. Corectitudinea politică e criteriu pe baza căruia profesori își pierd catedrele, studenți sunt exmatriculați, cărți sunt interzise. Exact ca în epurările academice din Germania nazistă sau URSS….
Cultura morții a încetat să mai fie și ea un moft. Avortul a devenit un soi de ”drept al omului”. Legislația se modifică în sensul lărgirii cât mai mari a timpului în care să se permită avortul./ Sunt deja proiecte de lege care duc avortul până în momentul nașterii. Iar dezbaterile academice vorbesc deja de posibilitatea de a avorta și după naștere. În Franța e lege care interzice sub pedeapsa cu amenda și cenzurarea orice formă de discurs public pro-life.
Eutanasierea medicală din libera voință a bolnavului terminal, exprimată în urma unor controale serioase medicale care atestau imposibilitatea vindecării, nici nu mai ține cont de gravitatea bolii, de voința bolnavului sau a tutorilor săi. Medicii care invocă jurământul lui Hipocrate, care interzice eutanasia, sunt marginalizați și chiar sancționați, pentru că e lege care decide ”umanist” că suferința trebuie curmată. Cazuri de depresivi care cer eutanasierea și o primesc se înmulțesc și sunt privite aprobativ de ochiul legii. Care e diferența între evoluțiile sistemului medical din Occident și politica de eutanasiere făcută de Hitler?
Concepte fundamentale pentru civilizație sunt modificate după plac. Avem ”căsătorii” gay. Avem ”căsătorii” cu animale. Și nu, nu e vorba de mofturi ci de legi, care reglează o întreagă societate. Schizofrenia, dacă afectează identitatea de gen, devine o virtute civică și statul se grăbește să o încurajeze. În schimb, statul descurajează orice apel la valorile tradiționale. Statul nu mai recunoaște paternitate și maternitate, neagă drepturile părinților de a își educa copii, condamnă în stânga și în dreapta, cu sentințe judecătorești, A ridica obiecții de conștiință nu ajută cu nimic: numărul celor arestați pentru că au predicat învățătura creștină cu privire la homosexualitate sau la morala sexuală e în creștere, nu în scădere. În SUA sunt oameni ce au fost arestați pentru că au refuzat să aibă clienți care pregăteau ”mariaje” gay. Arestați, da.
Democrația e un cuvânt depășit în Occident. Uniunea Europeană se teme de votul cetățenilor ca dracul de tămâie. Ultimul tratat constituțional nu a fost validat de votul cetățenilor. Inițiative civice constituționale și democratice sunt fie invalidate, fie amânate și sabotate cu cinism oficial. ”Statul de drept” e noul cuvânt sfânt și poate distruge democrația doar prin sentințe de tribunal. Suveranitatea cetățenilor și parlamentelor a apus în fața arbitrariului ideologic al tribunalelor, curților supreme sau unor noi inchiziții, precum CEDO.
Iar acest delir nu afectează cu nimic viziunea imperialistă tradițională a Occidentului. În ultimii 18 ani armatele occidentale au ucis oameni, au distrus țări, au nenorocit vieți, bombardând , lovind cu rachete, înfometând prin sancțiuni economice în numele ”libertății”, ”democrației” (care nici în Occident nu mai există), ”drepturilor omului”. Dictatorii relativismului, nu au scrupule în a ”eutanasia” popoare întregi doar pentru că nu îmbrățișează valorile occidentale.
Da. Occidentul nu este doar asta. Dar Occidentul a devenit și devine pe zi ce trece, mai ales asta. Dictatura relativismului nu mai e o figură de stil ci este forma de manifestare a statului. Cultura morții nu mai e o metaforă ci este ideologie oficială.
Cei din a doua categorie nu pot fi convinși. Ei cel mult pot fi convertiți. Lor le place brava nouă lume. Sunt ai ei, se simt bine în ea, profită de pe urma ei (ucid un copil nedorit, se droghează sau speră să o facă în condiții de libertate, confundă sensul și demnitatea umană cu orgasmul orgiastic, se lasă cu plăcere dresați în corporații multinaționale, sunt fericiți că acest totalitarism nou, în relativismul său, nu descurajează, ci le încurajează dependența de mici plăceri și vicii, nu le pretinde decât o etică telenovelistică ieftină, cum este aceea a corectitudinii politice: să gândească puțin dar ”corect”. Și pentru asta există o neolimbă lozincardă mult mai faină decât cea propusă în URSS….
Polemica mea se poartă și cu cei care sunt alături de mine în a contesta degenerarea Occidentului, dar o fac justificând (din neștiință, uneori, din credință sinceră, alteori, din cinism, în multe ocazii) ideologii la fel de nocive și de criminale, filosofii politice toxice.
Eu nu vreau să justific nici comunismul, nici fascismele, nici legionarismul, nici vreun naționalism inept sau vreun fundamentalism religios, denunțând pericolul de a muri toți de cancerul care distruge Occidentul.
Nu am crezut niciodată că leacul la ciumă e holera și cel la cancer ar fi SIDA. Iar a încerca să justifici Gulagul sau Holocaustul doar ascunzându-le în spatele sutelor de milioane de copii uciși prin avort, a justifica un tembel orgoliu naționalist sau exclusivism confesional doar pentru că are niște valori opuse delirului ce a cuprins Occidentul, este din punctul meu de vedere, nu doar inacceptabil ci anticreștinesc.
Lumea începe să arate ca în ultima carte a Bibliei (imagine reluată nu întâmplător și de Orwell în 1984): terenul de conflict între trei împărții: a lui Antihrist, a lui Gog și a lui Magog. Și nu e vreuna o opțiune care să fie rezonabilă.
Ei, acestei lumi care întoarce spatele umanității, trebuie să îi opunem bunul simț articulat pe Evanghelie. Și să avem curajul creștin de a îi spune că greșește, că această greșeală o va arunca în Infern și că adevărata umanitate și soluția se găsește la Hristos.
Mai sus, fotografia uneia din victimele celebre ale delirului occidental transformat în civilizație a morții: Alfie, care a murit de foame, condamnat la moarte, din rațiuni ”umanitare” de către autoritățile britanice, chiar în timp ce scriam acest articol….
Autor: Bogdan Duca
Sursa: Bogdan Duca Blog