Am mai scris de multe ori pe tema aceasta, atrăgându-mi multe atacuri din partea diverșilor ”camarazi” și zeloți. Și tot cred că este singura atitudine corectă și creștinească.
Ieri seara, în fața a vreo 10 hipsterași și ”genii” de cafenea se difuza în cinematograful Muzeului Țăranului Român, nu știu ce film pro- homosexualitate, premiat la nu știu ce festival european (din ăla care premiază de obicei filmele la care nu se uită nimeni).
Deci era un non-eveniment despre care nu ar fi aflat nimeni, o duminică seară plăcută pentru niște ”cool”-i care își trăiesc complexele de minoritate neînțeleasă.
Numai că soarta a fost bună cu ei și le-a oferit un serviciu de P.R. neașteptat și gratis, plus gâdilarea orgoliului prin victimizare. Un grup de cetățeni înarmați cu icoane au venit peste ei ca să împiedice difuzarea filmului și să cânte un tropar bisericesc și (cum altfel?) imnul național.
Ce treabă are troparul cu imnul? Asta este o altă discuție pe care nimeni nu are curajul să o poarte. Evident, răspunsul evanghelic este simplu: nu are nicio treabă. Dar…
Ce au făcut ”cruciații” noștri aseară? Au apărat Ortodoxia și Neamul de păcatele Sodomei? Nu. Doar au indus ideea că dictaturii tot mai teribile a corectitudinii politice i se opune o dictatură stupidă, cu damf ”teocratic” a unora care confundă buletinul cu certificatul de botez.
Genul acesta de atitudine agresivă, necreștină, lipsită de toleranță față de libertatea celorlalți face mai mult rău Bisericii și Creștinătății, decât amărâta și stupida propagandă pro- homosexuală.
Cine crede că un bărbat care care se îmbracă nu ca o femeie ci ca o prostituată poate să convingă pe semenii săi că ce face este normal și cool?
Dar când homosexualilor li se opun zeloți de lumânărar, oameni care nici măcar nu știu să deosebească icoana de kitsch, simpatia față de cauza homosexualilor va crește invariabil.
Și nu e de vină nici Soros, nici francmasoneria, nici grupul Bielderberg pentru asta. E de vină doar prostia cu ifose de sfințenie a zeloților.
În România, exceptând câteva mici demersuri (spun ”câteva” dar eu știu doar de unul: site-ul homosexualitate.ro ), nu vezi din partea creștinilor niciun efort de misiune și pastorală față de oamenii sărmani care trec prin dificultățile patimei și ispitelor homosexuale.
Strângem milioane de semnături pentru a face, ceea ce e firesc, o modificare în Constituție, dar nu există niciun efort pastoral, nicio publicație măcar, pe care să o poți da unei persoane homosexuale cu speranța că acel text îl va convinge să încerce să fie cu Domnul și nu să se lase dus de propriile instincte .
Am tot sperat și mai sper că din demersul CpF se va naște și un apostolat pentru homosexuali, bisexuali, transexuali și travestiți. Din păcate pe scenă au rămas doar cruciații aghesmei.
Știu, desigur, există o ispită a zelotismului. Și eu am trecut prin ea (am fost și eu adolescent și student creștin-ortodox). Dar nu aceasta este soluția, nu aceasta este calea.
Calea este să propovăduim Evanghelia. Mai întâi nouă, mai apoi celorlalți.
Și nu veniți, vă rog, cu replica de o mai aud: ”de fapt eu îi iubesc pe homosexuali și de asta, de dragul lor, îmi vine să le aplic o icoană cu Mântuitorul peste scăfârlie”. Dacă o fi asta o formă de dragoste, sigur nu o găsiți la Hristos.
Să nu fiu greșit înțeles: și eu cred că homosexualitatea este un păcat strigător la cer și o deviere sexuală. Și eu cred că nu este acceptabil din niciun punct de vedere ca să se transforme o societate în funcție de mofturile sexuale ale unei minorități ce a ales ea un anumit tip de comportament etic și erotic.
Dar să nu ne transforme lupta împotriva penibilei și hidoasei dictaturi a relativismului postmodern în niște monștri cel puțin la fel de penibili și de hidoși….
Autor: Bogdan Duca
Sursa: Bogdan Duca Blog