Azi-dimineață am dat o fugă într’un supermarket pentru câteva mici cumpărături.
Nu erau prea mulți oameni la ora aceea.
Un domn, la vreo 65 de ani, probabil cu o deteriorare cognitivă moderată, împingea grăbit un cărucior și zicea tot mereu „pâine și ouă… pâine și ouă”.
Un altul, mai tânăr, stresa o vânzătoare să îi arate eticheta cu proveniența cărnii din care erau făcuți micii pe care’i vindea gata fripți la vitrina-caldă. Doamna servea singură, își suna șefa, aceasta nu răspundea, apoi a început să o caute prin magazin pentru a’l liniști pe clientul ce’și clama vocal drepturile. Află că e în regulă să îi prezinte documentele cerute, iar când le vede, de la distanță, bărbatul zice: „atât am vrut!” și pleacă, deși nu aflase nimic.
La casă, o mamă cu un copil de vreo 5-6 ani, înșiră pe bandă câteva produse. La final, 53 de lei de plătit. Doamna avea numai 50. Se uită la copil și îi zice: „acuma te hotărăști: ori croissantul, ori laptele”. Copilul pune mâna instinctiv pe cornul cu ciocolată, de parcă’l simțea-n pericol. Îl ține câteva secunde și – într’unul dintre cele mai adulte gesturi pe care le’am văzut la copii – îl împinge deoparte.
Într’o țară în care discuțiile principale sunt dacă să rămână sau nu pensiile de mii de euro, litrul de lapte a câștigat astăzi bătălia
Trecem zilnic pe lângă oameni suferinzi: fizic, psihic, spiritual și social. Dintre multele păcate ale omenirii, ne-vederea sau trecerea-pe-lângă sunt parcă mai acute ca niciodată.
Autor: Bogdan Chiorean