Imediat după 1990 am aflat despre cum ”pocăiții” vin cu bani să cumpere credincioși ortodocși mai puțin statornici.
Cum se auzea că a trecut unul la baptiști, adventiști sau penticostali, cum refrenul era: ”păi a primit bani ca să treacă…”
De pe atunci mă întrebam: ”wtf? vorba geto-dacului…. Câți bani au ăștia? Și care e gheșeftul?”
După aia, am descoperit că în România toată lumea suspectează pe toată lumea că este plătită: de servicii, de masoni, de Soros, de ”sectanți”, de iezuiți, de extratereștri, de ….
Nu e miting cât de cât mai reușit care să nu iște legende de genul ”Păi au fost plătiți… 100 de lei de persoană să participe!”.
Faptul că economia României este neagră sau gri și majoritatea românilor evită o fiscalitate hoață a unui stat altfel inept, încurajează această legendă.
Dacă ne-am lua după datele de la INS și ANAF, majoritatea românilor abia se descurcă.
Deci….trebuie să fie plătiți de cineva. De cine? De servicii, de puteri străine, de… :))
Însă miza acestor suspiciuni este de obicei invidia. Într-o bună tradiție istorică românească, faptul că eu mă descurc mai greu este agravat de faptul că am suspiciunea rezonabilă (ca să folosesc o expresie consacrată de DNA) că vecinul se descurcă oleacă mai bine. Asta mă arde mai tare decât chiar problemele mele.
Și de aici, teoriile conspiraționiste și legendele inepte care prind la români mai bine decât la alte popoare. Căci suntem fezandați să suspectăm pe oricine că e ”omul lui…” sau ”omul lui….”.
Autor: Bogdan Alexandru Duca