Statisticile pe care le-am citit eu sunt îngrijorătoare pentru cei care sunt cu “traiul sănătos”.
Nu garantează nici nemurirea, nici evitarea unor boli grave.
Cât despre suferință, am mai spus părerea mea: de multe ori ne-o provocăm singuri, încercând să amânăm inevitabilul.
Am văzut la mulți dragi mie cum agățarea de viață a amânat moartea. Dar nu a adus viață, ci o supraviețuire tragică.
Sistemul medical este pervers, ticălos și stupid. Te vor tăia și te vor “trata”, uneori mult mai dureros decât boala însăși, că așa spune protocolul.
Evident, fiecare are propria sa filosofie asupra vieții.
A mea este aceea că viața se termină când se termină demnitatea umană, când se reduce la supraviețuire, la frică și iluzii.
Oricum murim. Desigur, aș regreta dacă as muri acum in loc de 90 de ani, dar nu m-aș agăța să mai supraviețuiesc.
Nu pentru că nu îmi place viața. Îmi place mult, cu toate micile sale plăceri. Ci tocmai pentru că îmi place viața, nu aș înlocui-o cu surogatul numit supraviețuire.
Mă rog, părerea mea…
Autor: Bogdan Alexandru Duca