Site icon gandeste.org

Bogdan Alexandru Duca: „Preşedintele, guvernul, majoritatea parlamentară şi banda de specialişti în sănătate sunt în afara legii.”

Am o rugăminte: folosiți formularea ”dictatură sanitară” când vorbiți despre politicile guvernamentale cu complicitatea unei bande de ”specialiști” în sănătate.
Din mai multe motive este foarte necesar să spunem clar lucrul acesta, că e dictatură sanitară.
Mai întâi pentru a intra și în mintea șeptelului care are fantezii cu ”noua normalitate”.
Mai apoi pentru a sublinia distincţia dintre regimul legal, constituţional, bazat pe respectarea drepturilor omului şi delirul dictatorial în care suntem de peste un an de zile.
În momentul de faţă, preşedintele, guvernul, majoritatea parlamentară şi banda de specialişti în sănătate sunt în afara legii. E o chestie ce trebuie subliniată şi repetată!
Şi trebuie repetat inclusiv ca autorităţile şi clica de specialişti să înţeleagă că ştim ce se întâmplă de fapt şi că vor trebui să răspundă nu doar politic şi profesional ci şi penal pentru această complicitate la dictatură!
Autor: Bogdan Alexandru Duca
Exit mobile version