Bogdan Alexandru Duca: „Nu am crezut în circul cu Roșia Montană încă de la început.”

Motivul este simplu: de la început am văzut cine ”apără mediul”, aceeași rețea toxică de ong-uri ideologice care și-au demonstrat deja, pentru orice om cu ochi limpede, caracterul cancerigen, ucigaș pentru România.

Apoi era destul de evident că vorbeam de o comunitate condamnată la sărăcie și foamete de niște papagali urbani din București, Cluj și pe unde mai aveau loc eco-circotecile.

Cu un dram de documentare, văzusem că nu era o afacere proastă pentru România. Redevența la aur era chiar un pic peste medie și cifrele finale erau mulțumitoare pentru toți.

Evident, ce nu aveam să știu, dar m-am prins mai încolo, era faptul că de fapt nimeni nu dorea să extragă aurul de acolo ci totul era un foarte deștept joc de bursă, în care eco-papagalii în converși erau folosiți ca să scadă valoarea acțiunilor în momente oportune, în timp ce declarațiile politicienilor, favorabile proiectului, aveau scopul să le crească valoarea în alte momente oportune.

Chestia cu patrimoniul istoric și cultural al Roșiei Montane a fost un alt subiect hilar.

Roșia Montana nu e vreun oraș medieval. Niște biserici de un baroc ardelenesc jalnic, case amărâte…. Iar minele antice sunt, cu tot respectul pentru civilizația romană, niște mine, nu vreun ansamblu de temple monumentale.

Simpla descărcare arheologică a lor ar fi fost și a și fost, după mine, suficientă.

Plus că vorbim de România, țara în care se dărâmă case memoriale, muzee de istorie și arheologie, cum e cel din Constanța, ajung mai ruine ca ruinele, ruinele antice sunt năpădite de buruieni și nu există o minimă promovare nici pentru lucrurile frumoase de le avem.

Deci isteria ”savantă” pentru includerea unor mine antice în patrimoniul UNESCO, când construim biserici noi kitsch distrugând biserici vechi, când nu știm să valorificăm monumente autentice, iar mirosea urât.

Chiar vorbeam cu un ministru al Culturii din perioada isteriei Roșia Montana și el îmi spunea trist că statul român nu avea de la buget alocați pentru monumente, cât era dispus să dea RMGC pentru strămutarea unor mine, doar ca să facă pe plac eco-hipsterilor brusc iubitori de patrimoniu.

Când circul s-a încheiat, circarii, care promiseseră că locuitorii de acolo nu vor mai avea nevoie de minerit, că se vor îmbogăți cu agro-turismul, au plecat și ei. Fân-fest nu e la fel de cool ca Stuff fest sau cine știe ce altă tâmpenie vamaiotă….

Și apoi ce mai era interesant în Roșia Montană decât lupta pentru o cauză pe care converșii nu o puteau înțelege?

Acum nu e nicio ”victorie”. Pur și simplu o Românie care oricum nu are grijă de propriul său patrimoniu, a băgat niște mine pe care nu le va vizita nimeni, dintr-un orășel muribund din curul Ardealului, pe o listă tot mai puțin relevantă.

Și am îngropat încă o oportunitate economică pentru țară.