Site icon gandeste.org

Bogdan Alexandru Duca: „Îți era milă de lunetist, nu de copil, așa fusese regizat totul.”

Mă uit la un film artistic, făcut de americani, cu atrocitățile comise de armata americană în Afganistan.
Film brutal, dur.
Evident, nu e primul. Știm filmele cu Vietnamul, de exemplu….
Însă au ceva foarte pervers.
Pe de o partea este geniul propagandei americane:
a) propaganda ”sorry!”. Spre deosebire de ruși, francezi, români chiar și nemți, americanii sunt capabili să administreze orice mizerie făcută de el, orice genocid la care au fost părtași.
O fac atât de artistic, încât …..e wow.
b) doar că dimensiunea asta artistică nu e întâmplătoare. Ea diluează crima reală și transformă criminalul în subiect principal.
E ca și cum ați vedea un film despre Auschwitz, focalizat pe dramele interioare ale gardienilor SS (care în majoritatea lor erau ….ucraineni) și nu pe victime.
Filmul de l-am văzut acum: afgani uciși, atentate talibane înscenate doar pentru a satisface nevoia de sânge a unor psihopați americani.
Dar filmul nu spune nimic despre victime, ci despre dramele psihice interioare ale ucigașilor. Cu criminalul ești invitat să empatizezi, nu cu victima.
A mai fost un film despre nu știu ce lunetist american, din care scena cheie era cum tipul, un familist acasă, e mustrat oleacă de conștiință că trebuie să împuște un copil irakian care participa la o operațiune militară contra ocupantului american.
Îți era milă de lunetist, nu de copil, așa fusese regizat totul.

Autor: Bogdan Alexandru Duca

Exit mobile version