În geografia spirituală a Bucureștiului există și cârciumi care contează și care fac istorie.
Desigur, toți am auzit de Capșa, de Athenee Palace, de Gambrinus. Sau de Hanul lui Manuc.
Ele sunt marile “pensionare” ale Capitalei, care trăiesc acum gloria (luxoasă) a vremurilor de altă dată, când soarta țării, când a culturii, când chiar a întregilor Balcani s-a rezolvat între tacâmurile de acolo.
Altele au dispărut, victime ale istoriei ingrate, precum Lăptăria lui Enache sau Izvorul rece.
Dar Bucureștiul e viu și Romania e vie.
Deci cârciumi care contează, unde se întâmplă chestii relevante pentru prezent și viitor, sunt și acum.
Una dintre ele este “La Copac”. Aici e un soi de zonă neutră a conservatorilor români. Deși ne-am certa în alte locuri, acolo ne relaxăm.
Acolo și cei mai zeloți ortodocși își permit o bere în plus peste norma canonică, un MBS când e post (dar a tocat de vecernie), o discuție mai relaxată.
Acolo putem să cădem de acord, conservatori mai sioniști și mai legionari, că suntem totuși îndrăgostiți de aceeași țară: România.
Acolo Dughin, când vine în România, este obligat să declare înfrânt imperialismul rus în fața țuicii de la Horaţiu.
Acolo AUR, PRM și partidul lui Ghiță își puteau găsi sediul alternativ.
Legea suveranității pe acolo se condimentează.
Acolo se pritocește artă din cea mai variată. De la Hitter, la un regizor de teatru pe care am încercat să îl conving să salvăm memoria lui Baranga, poți găsi ce vrei în materie de artă și cultură.
Dar e o chestie de respect să nu vii acolo ca să provoci. Ca orice cârciumă, e spațiu neutru. Acolo nu vii să…fluieri în biser…restaurant.
Credeam că e simplu….
Autor: Bogdan Alexandru Duca