Faptul că mortalitatea covidului este făcută din pix este oficial.
Oficial, statul român consideră ca fiind decedat de covid pe bolnavul de boli terminale, care ia și covid. Uneori îl ia chiar din spital….
Cât timp decesele “de covid” vor fi considerate toate decesele unor persoane având și covid, să nu ne mire că nu avem o mortalitate a bolii și mai ridicată.
Dar prin metoda asta, putem descoperi că și acneea este o boală mortală.
Tot ce trebuie este să cauți la toți decedații măcar un coș pe corp. Apoi să îi declari decedați de acnee, cu comorbiditate infarct miocardic.
Cât timp va fi în funcție decizia de a număra astfel decedații “de covid” eu nu am cum să fiu impresionat de mortalitatea bolii. Pentru că e evident că e o făcătură.
Asta nu înseamnă că nu aș crede în potențialul covid de a ucide. Dar sunt sigur că dacă am avea cifre exacte, am descoperi că mortalitatea covid nu bate mortalitatea gripei.
Însă cât timp pentru a face panică în societate se testează enorm ca să se obțină o cifră mare de infectați, cât timp decesele de covid sunt numărate cum sunt numărate, cât timp au dispărut nosocomialele, eu nu pot să creditez boala asta altfel decât ca o ticăloșie foarte omenească.
Autor: Bogdan Alexandru Duca