Evident, nu mă pot abține….
Ce știm despre daci?
Că erau un trib tracic, viteaz, dar cam bețiv. Asta ne spune Herodot.
Știm că unul din regii tribului dacic, a unit sau cucerit toate triburile tracice, celtice sau de alte neamuri de pe un areal ce cuprinde România de astăzi, dar și părți importante din Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Ucraina, Moldova, Serbia de astăzi.
E vorba, desigur, de regele Burebista.
Știm că după moartea acestui rege regatul dac s-a redus pe un areal ce cuprindea aproximativ teritoriul României de astăzi.
Știm că dacii, după o succesiune de războaie, au fost înfrânți de romani și o bună parte din Dacia a devenit provincie romană.
Apoi dacii dispar din istorie.
Ca civilizație, dacii au fost un popor care nu a avut o cultură scrisă. Ca atare, tot ce putem afla despre ei este din surse istorice disparate și, multe dintre ele, interpretabile.
Știm că erau politeiști, închinându-se la mai multe zeități (Zeul cel Mare, Gebeleizis, Bendis, etc.).
Știm că aveau un zeu particular, ce fusese om și se deificase- Zalmoxe.
Știm că practicau jertfe umane uneori- aruncând în sulițe pe câte un ”sol” pentru zei.
Arheologia nu a identificat o artă geto-dacă. De altfel spațiul acesta de este acum România nu era locuit doar de daci. Celții, bastarnii, roxolanii, sarmații, carpii, etc, își împărțeau teritoriul sub controlul politic relativ al dacilor.
Deci știm suficient de multe și în același timp suficient de puține ca să dăm frâu foarte non-istoric, imaginației.
De aceea dacii au o istorie mai recentă, din secolul XIX, chiar mai consistentă ca narațiuni, decât aveau înainte.
Dacii au devenit parte a mitologiei naționale a poporului român din secolul XIX.
Plictisiți doar de identitatea latină, intelectualii români au început să scormonească în cea geto-dacă, suficient de necunoscută ca să poată fi modificată după placul și imaginația oricui.
Așa apare ”dacopatia” care ajunge până în zilele noastre.
Autor: Bogdan Alexandru Duca