Site icon gandeste.org

Bogdan Alexandru Duca: „Cum s-a anunțat un alt partid, cum au sărit și criticile, și nemulțumirile, și atacurile…”

Eu încerc să privesc lucrurile detașat, cumva.
Sunt ferm convins că în România, așa cum este ea acum, ocupată de trupe NATO și bine controlată economic și politic, nu este loc pentru forțe suveraniste și conservatoare sănătoase.
Ele nu vor câștiga alegeri, nu vor trece pragul electoral, chiar dacă ar obține milioane de voturi.
Mai mult chiar, vor fi infiltrate, denigrate, sau marginalizate.
Însă suntem în al treilea război mondial și e posibil (eu zic, chiar probabil) ca măcar regiunea noastră sud-est europeană să schimbe culoarea geopolitică.
Atunci nu va mai fi NATO și proprietarii coloniali ai României își vor vinde sau chiar părăsi activele și pasivele de le au pe aici.
Asta nu înseamnă, în mod necesar că va fi mai bine.
Dar va fi o fereastră de oportunitate extraordinară, pentru care e bine să fim pregătiți.
De asta e bine ca oamenii sănătoși la cap să se organizeze de pe acum, să se întâlnească, cunoască, vorbească, să experimenteze provocări administrative și chiar financiare (cum e organizarea unui partid, a unui congres, etc.).
Și, mai ales, să devină tot mai coerenți, mai maturi.
Altfel, dacă ratăm fereastra de oportunitate, este posibil ca să descoperim că Marcel Ciolacu a fost balerin îndrăgostit de Ceaikovski în anii de liceu, iar Ciucă citea Plagiatorul de Tolstoievski în tanc, obligat de americani să lupte contra poporului frate irakian….

Autor: Bogdan Alexandru Duca

Exit mobile version