Ce cred că urmează pentru România?
Desigur, suntem încă în plin val emoțional. Propaganda, cu toate gafele ei, este încă pe cai mari. Poveștile cu refugiați, amestecul grotesc de știri propagandistice care vin ”de pe front”, asigură încă presiune și pasiune emoțională pentru o parte a societății.
Iar presa mainstream alimentează de zor această pasiune și presiune.
Însă lucrurile sunt departe de a fi roz pentru UE și NATO.
Rusia a pornit la război și, în ciuda știrilor cu ucrainienii eroi și soldații ruși flămânzi își atinge toate obiectivele militare.
De asemenea, războiul economic provocat de Occident contra Rusiei nu a impresionat Kremlinul. Se aștepta. Mai mult chiar, Rusia a răspuns cu contra-măsuri economice, semn că de fapt ei își doresc acum independența economică față de blocul occidental.
De ce și-o doresc? Pentru că au văzut după 2014, după primul val mare de sancțiuni economice, că merge, că Rusia poate să își recapete suveranitatea economică.
Apoi tot mai mulți actori mari ai lumii sunt mai degrabă deschiși să încurajeze Rusia, căci în eventualitatea unui succes al ei, vor urma și ei calea aceasta. De asta vedem cum tot mai multe țări sunt dispuse, de dragul Rusiei, să renunțe la dolar.
UE, lovită și ea de acest război economic, trebuie să administreze o criză a refugiaților considerabil mai mare decât cea produsă de primăverile arabe.
Și mai trebuie să se pregătească să susțină financiar ce va rămâne din Ucraina.
Prelungirea războiului din Ucraina, care acum este exclusiv vina SUA și NATO (care pompează armament și muniție acolo) se face în speranța că ”poate moare Putin”, ”poate rușii fac revoluție că nu mai au McDonalds și Google Maps”, dar de fapt nu face decât să prelungească agonia și să afganistanizeze țara.
Desigur, există un val emoțional și de solidaritate. E și real (un val mai mic) dar e și propagandistic.
Fiecare lună de zile, cu facturi mari, explozie de prețuri, criză economică tot mai puternică, sting din emoția spectacolului cu războiul în care bunii ucrainieni se luptă cu rușii cei răi. Iar Zelenski, chiar dacă plusează sadic pentru a satisface masochismul occidentalilor (vedeți că tot ceartă Vestul că nu face suficient, că nu e destul de implicat), descoperă că nimeni nu are soluții favorabile Ucrainei în acest conflict.
Apoi mai e ceva. Da. E multă solidaritate declarativă. NATO e ”mai unit ca oricând” în discursuri. Dar nu vă iluzionați că în mai toate capitalele europene (poate chiar și în România) se mai și gândește la rece despre ce se întâmplă și ce va fi.
Povestea cu drona ucraineană care a parcurs nederanjată 700 de km de spațiu aerian NATO spune ceva despre capacitatea reală a NATO de a se apăra în fața unui război pe bune.
Întărirea flancului NATO, cu câteva mii de soldați americani și francezi, în contextul unui război pe bune, este deja ceva simbolic.
Multe state își pun deja întrebarea cum se vor putea relua legăturile cu Rusia după isteria aceasta emoțională.
Ungaria se felicită (când privește facturile la gaze și curent) că nu a luat parte la ea. Turcia la fel.
Popularitatea guvernului ”userist” (niște progresiști justițiari din Bulgaria) se duce în cap când Bulgaria se vede scoasă din alianța tradițională cu Rusia. Serbia se pronunță tot mai ferm anti NATO. În Bosnia Herțegovina cresc tensiunile.
Croația și Slovacia nu își ascund nemulțumirile.
De altfel și UE, și NATO, știu că acest război este de fapt pierdut pentru ele. Concluziile sunt previzibile:
1. Rusia va lua ce o interesează din Ucraina. Nu are cum să fie oprită.
2. Ucraina va deveni un afganistan ce nu doar că nu va permite extinderea UE și NATO, dar va trebui decontat de UE și NATO.
3. Sancțiunile economice aplicate Rusiei îi vor oferi acesteia autonomia economică dorită. Cu costuri la nivel economic și social, dar nu de nedepășit.
4. În câțiva ani, maxim 8, Rusia va fi din nou gata să meargă mai departe. Iar UE și NATO nu vor mai avea ce sancțiuni să îi aplice (chiar, aplicația Tinder mai e încă în telefoanele rușilor? Ar putea fi o sancțiune ”puternică” pentru viitor scoaterea ei).
5. Prietenii Rusiei prind curaj și văd slăbiciunea UE și NATO.
De aceea propaganda euro-atlantică sună perdant, își pune speranța că Putin are cancer de colon, că armata rusă face ”pana prostului”, că soldații ruși vor la mama, că opoziția la Putin va răsturna regimul și va aduce pacea.
Doar că opoziția la Putin este una cel puțin la fel de naționalistă. Occidentul mizează pe așa numita opoziție liberală, o ficțiune bine stipendiată sorosist, dar cam atât….
Rusia nu e Putin. Putin este însă președintele Rusiei, da. Iar Rusia nu vrea, cu Putin sau fără, să se reîntoarcă la derizoriul umilitor al anilor 90. Chiar dacă asta avea și gust de McDonalds.
Or asta nu înțelege Occidentul….
Dacă Occidentul ar fi învățat să respecte Rusia, dacă nu ar fi forțat circul maidanez, dacă nu ar fi iluzionat mai departe Ucraina cu un ”viitor euro-atlantic”, nu am fi fost aici.
Acum Occidentul va începe să plătească nota de plată.
Ce va fi cu România? Desigur, acum aceeași masă critică de români mediatizați care au participat la circurile manipulatoare din 2012 încoace (de la ”hai Arafat!” la escrocheria cu vaccinarea) este iar pe val și lasă impresia că toată țara ar fi ca ei.
Însă România profundă tace, cum îi e obiceiul.
Dar nu despre ea vorbim aici. Vorbim despre statul român, condus acum de cea mai slabă, asevită și șantajată clasă politică din istoria României.
Iar acest stat român nu are capacitatea și viziunea să facă socoteli despre ceea ce va urma.
România va fi vecină cu un afganistan. De asemenea, Republica Moldova va renunța, o să vedeți, la ”parcursul european” în acest context.
Nu vă lăsați păcăliți de decizia Maiei Sandu de a cere aderarea la UE ”la pachet” cu Ucraina și Georgia. Orice analist politic serios vă va spune că a fost o mișcare (dorită și de UE) de a sabota procesul de aderare a Ucrainei.
De asemenea, Ungaria subliniază chiar și acum, în plin val emoțional, că vrea relații bune cu Rusia. Serbia este aliatul Rusiei și a obosit de atâta cerut UE.
Bulgaria are toate șansele să iasă din iluzia guvernării lor ”useriste” și nu privește spre Rusia și Putin cu dușmănie.
Erdogan are nevoie de Rusia ca de aer, a obosit de acest Vest, și vrea un rol tot mai proeminent în Ucraina și în Balcani. Pe care Rusia nu i le refuză.
Desigur, toate acestea pe fondul unor discursuri sforăitoare cu ”NATO e mai unit decât oricând”. Știți însă că atunci când propaganda încearcă să te convingă de ceva, acel ceva înseamnă că are probleme.
Deci viitorul se anunță foarte complicat. Până atunci măcar să ne bucurăm că Putin ne-a eliberat de „măscuță” și alte restricții stupide.
Autor: Bogdan Alexandru Duca
Sursa: bogdanduca.org