Dacă nu a fost o comandă externă precisă – aşa cum a fost, în urmă cu doi ani, prima eliberare, de circa 6-7 miliarde euro, la dispoziţia băncilor străine din rezervele minime obligatorii, ca parte integrantă a acordului cu FMI -, atunci decizia BNR de a reduce de la 25% la 20% nivelul rezervelor minime obligatorii în valută, prin care se pompează la dispoziţia băncilor străine încă un miliard de euro, constituie urmarea unei costisitoare amăgeli care bântuie instituţia respectivă.
În primul rând, o amăgeală strategică: anume, că România va adera la zona euro în 2015! Dacă România pluteşte cumva prin nori să mai ceară aderarea la euro, oricum însă cei ce ar urma să o primească în club nu au înnebunit de-a binelea s-o mai facă după episodul Grecia. Cazurile Greciei, Irlandei, Portugaliei şi chiar Spaniei au dovedit cu prisosinţă că necompetitivii nu au ce căuta în zona euro, pentru că nu pot face faţă în aceeaşi echipă cu cei competitivi! Nu este vorba de convergenţa nominală, care poate fi realizată pe hârtie, ci de convergenţa reală, de nivel de dezvoltare, care probabil nu va fi atinsă niciodată! BNR duce o politică de parcă România ar şi face parte din zona euro, lăsând tot greul ajustării pe politica fiscal-bugetară (adică pe scăderea salariilor şi pensiilor şi pe creşterea impozitelor) în loc să folosească pentru ajustare cele două supape pe care le oferă tocmai neapartenţa la euro: cursul şi inflaţia. Mai rău, pune încă de-acum la dispoziţie băncilor comerciale resurse din rezervele minime obligatorii când abia la intrarea în zona euro nivelul acestor rezerve ar trebui coborât semnificativ!
În al doilea rând, este vorba de amăgirea Băncii Naţionale că ea face politica creditului în România, când, de fapt, este paroh peste o piaţă care ascultă integral de alţi dumnezei! Că, din cauza recrudescenţei inflaţiei, BNR nu poate proceda la reducerea dobânzii de intervenţie şi atunci, pentru a stimula reluarea creditării economiei, mai aruncă din rezerve ceva bani la dispoziţia băncilor spre a le forţa mâna este o biată poveste cu cocoşul roşu, dacă nu chiar o simplă iluzie a BNR în caz că şi crede în aşa ceva! Băncile din România – practic toate străine – nu ascultă de BNR, ci de staff-urile lor din străinătate şi fac ceea ce le dictează acestea în interesele lor de profit, şi nu ce le spune sau ce ar vrea BNR! Ce, a putut cumva opri BNR – admiţând că ar fi urmărit aşa ceva – ofensiva de acum câţiva ani a băncilor străine de a acorda credite fără noimă pentru a crea aici în mod artificial consum pentru produsele vestice din import?! Doamne fereşte! Pe măsură ce majora BNR nivelul rezervelor minime obligatorii, băncile străine aduceau bani din afară pentru creditare. S-a putut BNR împotrivi cu ceva băncilor străine de a suspenda finanţarea la declanşarea crizei?! Nu! A putut face BNR ceva după aceea pentru reluarea creditării economiei?! Nimic! Vorbărie şi iar vorbărie!
Tot aşa se va petrece şi acum. Indiferent de ceea ce ar viza BNR, miliardul de euro va lua calea străinătăţii sau va fi împrumutat statului! În orice caz, nu va fi folosit cumva pentru creditarea economiei, căci aceasta implică riscuri şi presupune perspective pentru economie! Băncile străine s-au obişnuit însă în România să funcţioneze fără riscuri, iar perspectivele economiei le-au amputat ele însele, făcând dintr-o ţară săracă una şi mai săracă prin îndatorare pentru nimic!
Ilie Serbanescu
sursa: romanialibera.ro