Caraghioșii noștri experți „globalizați” și sforile care-i manevrează încearcă să ne mai demonstreze o dată că România e tărâm sfânt, unde se petrec minuni pe bandă rulantă și unde nu este adevărat ceea ce vezi ci ceea ce spun ei că ar trebui să vezi.
Deci, conform expertizei și onestității lor profesionale, cei trei profesori universitari desemnați de CNADTCU să se pronunțe asupra acuzațiilor de plagiat formulate în presa română (și nu numai) privind teza de doctorat a doamnei Laura Codruța Kovesi au decis: lucrarea nu are fragmente plagiate.
Ca să le verificăm probitatea, vă propun să încercăm împreună un exercițiu banal, pentru care nu-ți trebuie titluri și recunoașteri internaționale ci doar stăpânirea decentă a limbii române și un minim discernământ. Să comparăm, din documentul depus de Mugur Ciuvică la CNADTCU ( https://kovesiplagiat.wordpress.com/capitolele-5-6/) două fragmente: unul din teza de doctorat a doamnei Kovesi (pg. 363 – 367), cel de-al doilea din lucrarea „Infracțiuni în mediul informatic” a prof. Dr. Maxim Dobrinoiu, (pg. 87 – 90). Cele două fragmente au fost identificate de softul Ithenticate ca prezentând similitudini majore (părțile colorate în roșu, respectiv galben), fapt ce ar încadra primul text, aparținând Laurei Kovesi și publicat În 2011 (deci la 5 ani după apariția cărții profesorului Dobrinoiu), în categoria textelor posibil plagiate. Spun „posibil” pentru că ar ieși de sub această suspiciune dacă autoarea l-ar fi editat între ghilimele și ar fi menționat într-o notă de subsol sursa respectivului fragment. Din fotocopia tezei se observă însă că nici vorbă de ghilimele și nici de notă de subsol.
Mai observăm, de asemenea, că cele cinci pagini din teză reprezintă o copiere continuă din sursa de inspirație, autoarea tezei neavând pe parcursul lor nicio inserție personală (cu excepția câtorva cuvinte răzlețe). Este exclus ca acest masiv fragment, preluat fără ghilimele și fără citarea autorului de fapt, să poată fi încadrat la „excepții”, precum cele invocate de Cristian Câmpeanu într-un articol din Revista 22 (http://revista22.ro/70256889/de-ce-dovada-lui-ciuvic-privind-pretinsul-plagiat-al-lui-kovesi-este-o-diversiune.html).
Rog pe cei real interesați de adevăr să compare cele două fragmente și să se pronunțe (după capul și discernământul lor) dacă avem de-a face cu o preluare onestă sau cu un plagiat. Căci în privința similarității textelor menționate, nu pot exista dubii.
De asemenea, îi rog pe distinșii (până la acest verdict) profesori din comisie să facă proba bunei lor credințe explicându-ne cum de dânșii au putut încadra altfel decât la plagiat fragmentul prezentat. Poate textul din teză folosit la verificarea sa de Mugur Ciuvică a fost falsificat de acesta. Poate celor trei profesori din comisie li s-a pus la dispoziție un alt text al tezei (ajustat anterior, convenabil, de prieteni influenți ai doamnei Kovesi) și astfel nu au putut identifica similitudinile la care ne referim. Să ne explice. Îi rog să ne furnizeze un punct de vedere solid (aplicat strict acestui exemplu, ca să fie cât se poate de limpede și nu sufocat de volute retorice și generalități), căci dacă acest punct de vedere solid există nu văd de ce l-ar trece sub tăcere. Ar fi și în folosul reputației lor și în beneficiul doamnei Kovesi, pentru că ar putea elimina suspiciunile și ar calma opinia publică, extrem de sensibilizată de acest subiect.
Tare mi-e teamă, însă, că o astfel de argumentare solidă nu există. De ce? Pentru simplu fapt că avem de-a face cu un plagiat clar ca lumina zilei și că, deja, multe persoane, cel puțin la fel de autorizate ca cei trei membrii ai comisiei, s-au pronunțat în acest sens.
Asociatia GRAUR din Cluj Napoca, care este o structură academică ce are în domeniul său de activitate identificarea și demascarea plagiatelor, a dat verdict de plagiat pe teza de doctorat a Laurei Kovesi. Profesorul Dorin Isoc, care conduce această asociație și care gestionează site-ul plagiate.ro, s-a exprimat fără echivoc în acest sens: „Confirm că plagiatul procuroarei Laura Codruţa Kovesi” este lucrarea curentă a noastră, verificată pe baza probelor oferite de presă şi confirmată ca plagiat multiplu, cel puţin din cele trei opere, dar sunt mult mai multe“.
Jurnalista Emilia Șercan, specializată în anchete despre plagiate și extrem de apreciată de sistem pentru investigațiile pe care le-a făcut în legătură cu tezele de doctorat ale lui Ponta, Tobă, Oprea și alți politicieni ce au cochetat cu această practică, s-a pronunțat și ea, în sensul că Laura Kovesi nu ar fi la prima abatere de acest fel. Emilia Șercan (http://www.evz.ro/jurnalista-emilia-sercan-face-dezvaluiri-despre-kovesi.html) dă exemplu de articole publicate de Laura Kovesi în revista Dreptul, în care preia, fără ghilimele și note de subsol, fragmente din alți autori.
Până și Universitatea de Vest din Timișoara, unde doamna Kovesi și-a susținut teza, recunoaște (http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/surse–sesizarea-de-plagiat-p-rivind-teza-de-doctorat-a-laurei-codruta-kovesi–este-partial-indreptatita-si-fundamentata-433241) că acuzația de plagiat formulată de GIP este „parțial fondată”. „Cele 564 de rânduri, găsite ca fiind similare cu alte surse, […] reprezintă un grad de similaritate de 4,9 %”.
Și atunci?
Ar trebui să afle toată lumea că 564 de rânduri înseamnă, pentru formatul în care doamna Kovesi și-a editat teza, peste 15 pagini integral copiate fraudulos.
Exemplul pe care l-am dat eu la începutul acestei analize (un fragment de 5 pagini copiate continuu) nu este singular. Dacă aveți răbdarea să verificati tot documentul furnizat de Mugur Ciuvică, veți găsi în teza Laurei Kovesi cel puțin alte 4 fragmente de 3-5 pagini copiate continuu și nenumărate pasaje preluate cu copy-paste mai lungi de o jumătate de pagină.
E de înțeles prudența (ca să nu spun mai mult) profesorilor de la Universitatea de Vest din Timișoara în verdictul pe care CNADTCU l-a scos de la ei cu forcepsul. Încercau să apere atât prestigiul universității pe care o slujesc cât și propria piele. Și, totuși, nu au putut să treacă cu vederea evidența că, cel puțin 15 pagini din lucrarea doamnei Kovesi, au fost plagiate.
Așadar, cei trei membri oficiali ai comisiei tehnice de verificare nu au dat un verdict doar în contradicție cu evidența și bunul simț comun al românilor suficient de onești și inteligenți ca să nu se lase prostiți de clișee și manipulări ci și în contradicție cu concluziile pertinente ale unor specialiști recunoscuți, asemenea lor.
Te întrebi inevitabil: cum s-a ajuns la o atât de gravă mistificare din partea unor oameni realizați și capabili de a înțelege ridicolul situației? Să fie vorba de triumful fricii ori de partizanate politice mai vechi, ce au învins, în acest context, rigoarea deontologică?
Eu unul înclin să cred că avem de-a face și cu una și cu alta.
Sistemul patronat de binomul SRI – DNA și-a dovedit pe deplin, în ultimii ani, cruzimea și lipsa de scrupule. Nu mai reiau exemplele, binecunoscute, de destine și familii distruse, de ținte executate cu sânge rece pe dosare și proceduri ca din vremea Anei Pauker. CEDO face această demonstrație în locul meu, extrem de convingător. Experții din comisie, chiar dacă or locui și funcționa actualmente în afara granițelor țării, mai au rude și bunuri în România pentru care să se teamă. Până la urmă sunt, și ei, doar niște oameni. Nu e musai să fie și caractere.
Pe de altă parte, toate personajele notorii pe care acești experți le-au acuzat până acum vehement de plagiat grosolan, cerând fără echivoc retragerea titlurilor de doctor, fac parte din aceeași barcă politică, apropiată PSD. Nu m-ar mira, de aceea, ca „renumiții profesori universitari români care predau în Franța” să aparțină aceluiași curent de gândire și simțire, cel anti-PSD și cu nașu-n suflet, pe care ani de-a rândul l-a promovat în diaspora ICR-ul lui Horia Roman Patapievici și nu numai. Apropo! A verificat cineva dacă acești membrii ai comisiei, din diaspora, nu au beneficiat cumva, în trecut, de burse sau alte stimulente de la ICR (altfel spus SRI + SIE) ?
***
Una peste alta, toată ancheta asta s-a dovedit o farsă și un bla-bla. Un BLA – BLA – GIAT!
Verdictul CNADTCU nu demonstrează nicidecum nevinovăția Laurei Kovesi ci marea criză de caractere în rândul așa ziselor elite academice din România.
Din fericire, în această speță avem de-a face cu fapte și probe ce nu se pot șterge. Va veni o vreme, și nu e deloc departe, când frica de Kovesi și de sistem va rămâne doar o tristă pată pe istoria acestor ani. Atunci cazul se va rejudeca onest și adevărul, evidența, vor fi repuse în drepturi. Iar „distinșii” experți din comisia care azi a dat acest verdict rușinos vor fi deranjați din posteritatea lor călduță, clădită pe compromisuri, pentru a fi relocați în groapa comună și igrasioasă a uneltelor de sistem.
P.S.
Îmi rezerv dreptul de a reconsidera unele dintre aprecierile de mai sus dacă membrii comisiei vor explica public și întemeiat dezincriminarea de culpa de plagiat a fragmentului din teza de doctorat a Laurei Kovesi pe care l-am supus atenției în acest articol.
P.P.S.
Acum, după ce a apărut raportul comisiei de experți, m-am lămurit! Așa mai merge!
A plagiat dar n-a plagiat.
În casa de bani erau 100 milioane dar ea a furat doar 4 milioane. Deci nu se pune!
Mergem înainte cu Laura! Trăiască justiția română liberă și independentă.
Tot ce-mi mai doresc acum este elogiul lui CTP. Doar el spunea, nu?, în ultima emisiune cu Prelipceanu, că și un rând dacă se demonstrează că a plagiat (LCK), e musai să-și dea demisia.
Sursa: Contele de Saint-Germain