Cifrele arata intr-adevar ca rata somajului scade, dar, vai!, aceleasi cifre statistice arata ca numarul de salariati nu creste, ba a tot fost in scadere, ajungand si acesta la un minim istoric. De 50 de ani, Romania n-a mai avut atat de putini salariati: ceva peste 4,1 milioane (erau peste 8 milioane in 1989, dar aceasta este o alta discutie!).
Deci, somajul scade, dar numarul de angajati nu numai ca nu creste, ba chiar scade si el. O poveste aiuritoare, de fapt infricosatoare! Sub ambele aspecte demna de Romania! Unde dispar oamenii, caci este vorba de oameni!
Si, concret, de vreo 300.000 intr-un singur an! In slujbe nu sunt, in somaj nu sunt, atunci unde sunt?!
Toata lumea insa este multumita! Responsabilii cu evolutiile economice sunt multumiti ca pot spune ca somajul scade. Responsabilii din domeniul muncii sunt multumiti ca pot demonstra ca cifrele sunt autentice si sunt calculate perfect legal si nu au prelucrari alterante.
Cei care vor sa para mai savanti invita analistii curiosi a se gandi ca poate unii au plecat sa-si caute de munca prin strainatate.
Iar altii si mai savanti sugereaza ca s-ar putea sa fie vorba de esuati in munca la negru carora insa le va veni de hac noul Cod al Muncii prin inasprirea severa a penalizarilor prevazute pentru incalcarea legislatiei in domeniu.
Cert este doar ca scaderea somajului este masurata de asa-zisul “somaj inregistrat”, care contabilizeaza numarul celor indemnizati.
Si tot cert este ca numarul acestora a tot coborat in ultimul timp. Pe fond, cauzele pot fi in principal patru. Prima ar fi ca unii nu mai corespund conditiilor cerute (indeosebi privind durata de indemnizatie) si ca nici nu mai trec sa se inregistreze pentru ca tot n-ar mai avea rost.
Semn de mare ingrijorare: somajul devine rigid, cei afectati se “invechesc” in aceasta postura, avand sanse din ce in ce mai mici sa gaseasca o noua slujba.
A doua ar fi ca un nou flux masiv de forta de munca are loc spre strainatate. Semn de si mai mare ingrijorare, desi aceasta problema dramatica a bejeniei nationale este tratata la nivelul autoritatilor ca o usurare economico-sociala pe termen scurt, parasirea tarii in cautarea unei slujbe aiurea fiind chiar incurajata. A treia ar fi ca fosti someri au gasit un loc de munca.
Aceasta varianta cade pur si simplu pentru ca, dupa cum arata statisticile, numarul locurilor de munca nu creste, ci scade. De ingrijorari ce sa mai vorbim! A patra varianta este refugierea in munca la negru.
Deja, potrivit unei cercetari efectuate de Institutul National de Statistica, ar fi vorba de vreo 1,7 milioane “angajati” la negru. Desi este greu de a-i considera pe acestia angajati! Autoritatile asteapta un miracol de la prevederile mentionate ale noului Cod al Muncii.
S-ar putea insa sa se insele! Desi oficial si aparent noul Cod al Muncii ar urma sa combata munca la negru, s-ar putea chiar sa-i mareasca aria pentru ca – dincolo de stratagema de inceput a obligarii de pilda a administratorilor de bloc sa lucreze de-acum incolo cu contract de munca, si nu de colaborare – se deschide poarta pentru un anumit fel de legalizare mascata a unei parti din actuala munca la negru.
Printr-o combinatie abila intre perioada de proba excesiv prelungita la angajare cu un contract de munca pe perioada determinata foarte scurta, dar practic reinnoibil fara restriste, si cu discretionismul de-acum dobandit de catre angajator la concedieri, un om poate fi tinut agatat intr-o perioada anume mai mult in zona gri decat cu statut propriu-zis de angajat.
S-ar putea sa se constate ca nu se va mai inregistra, in conditiile noului Cod al Muncii, acea obisnuita cocoasa de vara in numarul de angajati, pentru ca, prin aranjamentul bine ticluit a numai doua angajari de proba, se poate acoperi intreaga perioada a suplimentarii de cerinte estivale de forta de munca.
Daca chiar cred in virtutile de care spun ca ar da dovada prevederile noului Cod al Muncii, autoritatile s-ar putea sa aiba surpriza indeosebi a faptului ca, in perioada ce urmeaza, salariile vor scadea in serie, chiar si in conditiile unei eventuale reveniri pe crestere a economiei, caci angajatorii vor folosi din plin libertatea dobandita de a recurge la contractele de munca pe perioada determinata (remunerate, dupa cum a aratat viata, cu salarii cu 15-20% mai mici decat cele pe perioada nedeterminata), precum si discretionismul ce li s-a recunoscut in stabilirea programului de lucru (devenind posibila cresterea numarului orelor de lucru fara salarizare corespunzatoare, in timp ce recuperarea acestor ore suplimentare devine o poveste cu cocosul rosu in masura scoaterii din joc a sindicatelor, de asemenea realizata de noul Cod al Muncii).
In conditiile posibilei scaderi in serie a salariilor, favorizata de acest nou Cod, autoritatile vor fi confruntate cu o severa criza a incasarilor din contributiile sociale, ceea ce va anula proiectul reducerii acestora.
Dar autoritatile n-ar trebui cumva sa se mire, caci noul Cod al Muncii a fost impus de artizanii sai, in frunte cu capitalul strain, de fapt pentru a mentine si chiar a reduce salariile in Romania, avand in vedere statutul tarii de anexa bananiera.
Ilie Serbanescu
Sursa: Bloombiz