Pe vremea lui Ceausescu era o butada : dai in mine, dai in tine, dai in fabrici si uzine.
O chestie cu acronimul CNIPMMR, care cica reprezinta IMM-urile din Romania, a facut un asa-zis sondaj intern, din care rezulta ca mai mult de 60% dintre patronii de IMM-uri sunt ingrijorati ca taxa pe activele bancare ar putea duce la cresterea costurilor de creditare. Toata presa este invadata, la propriu, de acest sondaj pe care nu l-a vazut nimeni. Mai mult chiar, un anume domn Jianu, presedinte al zisei organizatii, fost ministru psd-ist intr-unul din nenumaratele guverne Ponta, pluseaza jenant, spunand ca patronii de IMM-uri romanesti vor sa isi mute firmele in … Bulgaria. Unde exista, de asemenea, o taxa pe activele bancare, fara ca lumea sa planga de mila bancilor.
[nota – bulgarii au un sistem bancar de trei ori mai mare decat al nostru, la un PIB de 4 ori mai mic decat al nostru].
Asadar, avem santajul de tip bolsevic – ai grija sa nu ma deranjezi cumva, ca te fac la costurile de creditare si te las fara fabrici si uzine, care vor pleca in … Bulgaria. Misto propaganda auto-destructiva.
Dar, serios, hai sa vedem daca bancile chiar crediteaza IMM-uri, chiar si cu costuri ridicate. V-am dat ieri exemplul amicului meu din Galati, din care rezulta ca nu, nu se dau credite comerciale, chiar si cand solicitantul are garantii materiale cu asupra de masura. Mai important este ca BNR confirma oficial aceasta realitate si o condamna. Conform raportului asa-zisei banci nationale, din decembrie 2018, creditele acordate companiilor si chiar intermedierea bancara sunt in cadere libera, de ani de zile. S-a ajuns ca sistemul nostru bancar sa fie cel mai pricajit din Europa. De ce? Pentru ca bancile – o spune chiar BNR – practica un model gresit si auto-destructiv de business, reducand volumul de creditare si crescand la cele mai inalte niveluri dobanzile aplicate clientilor lor captivi, simplii particulari si statul. Acesta este, pur si simplu, un esec al pietei (market failure). Nimeni nu poarta vina acestui esec, cu exceptia managerilor bancari si a bancherilor centrali total incompetenti. Asta este explicatia reducerii creditelor comerciale la cca 4 mld euro (dintr-un total penibil de 48 de mld euro) si asta este explicatia costurilor mari ale creditului, si nu taxa pe activele bancare. De altfel, Florin Georgescu a spus oficial, intr-o adresa catre MF (in care se ruga sa dea Domnul sa accepte Guvernul o reanalizare a taxei) ca doar noua banci vor rezista anului 2019 si doar doua banci vor mai avea profit, chiar si in LIPSA taxei pe lacomie.
Dar motivul principal pentru care ma indoiesc ca sondajul ultra-mediatizat de CNIPMMR este real si ca atat de multi patroni ar fi sarit in ajutorul banksterilor este istoria de 10 ani post-criza pe care i-au parcurs acesti oameni avand ca principali dusmani nu criza, ci bancile.
Sunt in domeniul insolventei de mai mult de 17 ani si stiu din surse directe, concrete, ce anume a determinat sutele de mii de falimente ale IMM-urilor romanesti – actiunea bancilor, uneori prosteasca, de cele mai multe ori, rau-voitoare sau chiar malefica. Bancile, si nu criza, au determinat aceste falimente, fie prin majorarile insuportabile ale costurilor, fie prin presiuni inadmisibile asupra finantelor companiilor, fie prin retragerea intempestiva a liniilor de credit. Sigur, patronii de IMM-uri, mai ales cei din imobiliare si din constructii, au avut partea lor de vina, dar ei au platit deja, de mult, cu averea proprie, uneori cu libertatea, ba chiar cu averea familiei, a apropiatilor sau a prietenilor care s-au pus chezasi pentru patroni, la cerintele imperative ale bancilor, dar bancile nu au fost niciodata facute responsabile, pentru ca li s-a pus stampila de entitati mult prea mari pentru a fi lasate sa falimenteze si sa raspunda pentru raul facut. Exact ca in cel mai abisal bolsevism.
Dar statele normale la cap au hotarit sa taxeze, in sfarsit, lacomia acestor entitati malefice care se mentin in viata in contra noastra, pe banii nostri, cu care am fi putut avea strada, scoala si spital.
De ce naiba le plangeti, fratilor, de mila acestor gangsteri cu staif?
Autor: Gheorghe Piperea
Sursa: Gheorghe Piperea Facebook