Am avut norocul de a creşte cu produse deosebit de gustoase şi mai ales naturale cultivate la ţară de ţărani veritabili, harnici şi pricepuţi. Bunicii mei (toţi patru) erau oameni instruiţi, culţi, din familii foarte bune şi cu spiritualitate înalţătoare. Aşa, ca o paranteză, pot spune că pe ei mă bazez să îmi sufle la ureche taine şi poveşe care la vremea implinită să îmi deschidă şi mie porţile cerului.
Pe lângă toate aceste atribute deosebite, bunicii mai aveau o pasiune: de a prepara acasă cât mai multe din cele necesare traiului şi nu numai. Aveau gospodării complete, în care găseai toate cele trebuitoare începând de la grâne, vinuri, zarzavaturi, carne… până la lemne, îmbrăcăminte şi accesorii lucrate în casă după cele mai în vogă mode şi chiar jucării lucrate manual din lemn.
Am avut probabil printre primele „piste de bowling” din ţară, în varianta cu popice sculptate impecabil în lemn împreună cu bile de diferite dimensiuni şi greutăţi, tabel de ţinut scorul şi toate celelalte detalii necesare. Bunicile îmi coseau în fiecare vacanţă de vară un rând de rochii noi, cu şortulete pe deasupra ca să nu stric hainele trimise de parinţi în bagaj, pe care ai mei le cumpărau din cele mai simandicoase locuri ale vremii. Bagajul rămânea intact până la plecarea acasă, poate doar Duminica ma atingeam de vreo rochiţă mai specială pentru mers la Biserică. În grădina bunicilor mele găseai roşii memorabile, parfumate şi deosebit de gustoase, plante terapeutice rare şi fructe din cele mai variate, altoite de bunicii cei pricepuţi.
Am facut această introducere pentru a vă readuce în memorie lucruri poate uitate ale copilăriei vostre, pe când banii din pensie erau buni de pus la C.E.C. pentru nepoţii favoriţi sau de cumparat căpriţe, văcuţe sau cai de rase deosebite pentru a îmbogăţi gospodăriile bunicilor. Oamenii aveau o anumită libertate şi lejeritate în care traiau fiind valorificaţi de semenii lor pentru ceea ce puteau ei produce. Atenţie, nu mă refer la niciun aspect politic şi nici nu insinuez că ar fi fost bine pentru toţi oamenii ţării. Dar acolo unde se găseau bunicii mei totul era superb, o natură bogată, aer curat, pamant fertil, oameni harnici…
Astăzi am descoperit că toate familiile bune pe care le cunosc, atât în ţară cât şi în străinătate, se aprovizionează pe acelaşi sistem, având un ţăran loial care le vinde produsele cele mai bune spre câştigul tuturor. Când am revenit în ţară am fost întrebaţi de către un om cu multă experienţă: „Aveţi ţăranul dumneavoastră? Nu? Şi ce o să faceţi, o să creşteţi copiii cu salam de la Carrefour?”. Şi a trebuit să ne gândim la asta… Am hotărât că avem nevoie de ţăranul nostru, căruia să îi platim un leu în plus din proprie iniţiativă pentru laptele delicios pe care ni-l vinde la un preţ mai mult decât modic. Lunar primim ladiţe cu zarzavaturi, ouă şi câteodată cărniţă de la diverşi oameni de încredere răsfiraţi pe toată suprafaţa României. De exemplu ne vine de la Satu Mare o şuncă absolut ispititoare, un vin premiant, din Prahova lapte, prune, mere, pere, gutui şi de la Moldova făină, mălai, miere de albine…
Ne bucurăm precum copiii mici în faţa lădiţelor pline de zarzavat cu pământul încă pe ele, aşa cum ne place nouă. Nu mai putem concepe să trăim fără pâinea frământată în casă săptămânal. Iar oamenii de la care primim aceste produse se descurcă binişor în lupta cu viaţa. Desigur că nu se pot „îmbogăţi” astfel dar se simt apreciaţi şi sunt ajutaţi pentru a se menţine pe o linie uşor peste zero, cu capul afară din apă, iar noi nu îi lăsăm să se înece. Sigur că se naşte o relaţie de loialitate ce nu trebuie trădată de niciuna din părţi.
Puţin îmi pasă de noile reguli şi reglementări atâta vreme cât în familia mea, Slavă Domnului, nu au existat niciodată de generaţii întregi decese provocate de alimentaţie şi bolile ce vin odată cu aceasta. Bunicii au trăit până spre suta de ani şi au murit „de moarte bună”, având un aspect fizic plăcut până la finalul vieţii. Desigur aici vorbim şi despre posturi, adevăratele curăţiri ale trupului şi sufletului, mesele regulate, echilibrate, băile de apă, aer, soare pentru călirea organismului, timpul petrecut numai în aer liber, dulciurile făcute numai în casă şi date cu porţia pentru un bun echilibru digestiv, nu în fiecare zi, în rest aflate sub cheia din camerele de vanilie ale bunicelor mele dragi.
Aş putea vorbi zile întregi despre copilăria şi educaţia primite, fără să mă repet şi fără să mă plictisesc vreo secundă. Dar ceea ce vreau să vă spun este că merită menţinute aceste practici şi amintiri de neşters din memoria şi sănătatea unui copil. Trebuie ca noi să valorificăm ceea ce ne poate da pământul bogat nutritiv pe care trăim. Prietena mea olandeză casatorită cu un român, ce stă de 10 ani în România îmi spune cu tristeţe cum este pământul olandez şi cât au muncit olanezii pentru a ajunge la prosperitatea de acum. Îmi spunea cât de uşor este în România să crească ceva de mâncare comparativ cu alte ţări şi cum nu ştim să apreciem la adevărata valoare ceea ce avem. Parcă am avea un voal pe ochi…
Nu lăsaţi să se piardă laptele muls de mâinile pricepte ale unei femei de la ţară, zarzavaturile acelea imperfecte ca forme şi fructele mici dar delicoase culese dintr-un pom nestropit! Ţăranul român nu este pregătit pentru toate aceste norme ce au venit peste el şi care nu fac decât să îl îngroape de viu…
Nu aveţi încă ţăranul dumneavoastră?! Căutaţi unul, urgent !
Multumesc Dana, pentru laptele şi untul delicios pe care mi le dai săptămânal!
Autor: Andreea Ogăraru
Sursa: Revista Art-Emis