„Nu ne-am luptat pentru jucării !” (Avram Iancu)
Nu cred că cineva și-a pus întrebarea ce rost are această campanie deșănțată și mincinoasă de falsificare a istoriei noastre, de eliminare a Eroilor Neamului din memoria națională. Dar desigur, nimic nu este întîmplător.
Ca să poți subjuga un popor și apoi să îl ții în lanțuri fără să crîcnească, trebuie să îi scoți din minte faptul că în decursul timpului s-au ridicat din mjlocul său cohorte de eroi care și-au dat viața pentru Dumnezeu, pentru Patrie și pentru Neam.
A ajuns să-mi fie jenă sa spun că am fost luptător în evenimentele din decembrie 1989, ca să nu ajung înjurat și acuzat că din cauza noastră a fost distrusă țara. Nu, noi doar l-am dat jos pe Ceaușescu (urmare unei manipulări perfecte puse în scenă de partenerul nostru strategic de azi prin postul de radio „Europa liberă” înființat de CIA) și am făcut asta în dorința unei Românii mai bune, mai libere, cu mai multe drepturi. Dacă România a fost distrusă, nu mai este vina noastră ci a poporului, prin votul său, greșit în ansamblu de fiecare dată.
Acum aproape două decenii un demnitar P.S.D. (și nu cred că greșesc dacă spun că a fost Marian Săniuță) m-a uluit cu o declarație (este adevărat însă că demnitarii noștri au ajuns să mă uluiască aproape zilnic cu inepțiile lor). A declarat nici mai mult, nici mai puțin, că o dată cu admiterea României în N.A.T.O. a fost îndeplinit și ultimul obiectiv al „revoluției” române! Unde o fi petrecut Săniuță „revoluția”? În cantonament? La cîrciumă? De unde așa o enormitate? Dacă în 1989 a existat obiectivul intrării României în N.A.T.O., acesta nu a fost al celor din stradă, ci al americanilor.
De ce au ieșit românii în stradă? Fiecare a avut motivele lui, dar nu au ieșit de foame, cum se spune. Eu am ieșit pentru ca românii să capete curajul de a spune adevărul – repet, să capete curajul, nu dreptul – dreptul îl aveau, dar nu aveau curaj. Nu am ieșit de foame, fiindcă un avocat nu moare de foame – dimpotrivă, pe lîngă onorariu mai veneau, neimpozitate: porcul de Crăciun, mielul de Paști, whisky-ul, Kentul, ness-ul, cafeaua și multe altele. Nici viitorii mei prieteni nu mureau de foame.
Nica Leon era un profesionist de excepție astfel încît era trimis prin toată țara să rezolve problemele tehnice apărute la diferite unități – aceste deplasări îi dublau salariul.
Ion Gîtlan lucra la fabrica de ulei „Muntenia”, dar în afară de leafă, cîștiga (chiar mai mult decît salariul) din lucrările pe care le vindea la „Fondul plastic”.
Constantin Calancea lucra la I.M.G.B. iar la sfîrșitul programului se urca la volanul mașinii sale și pînă la miezul nopții practica taximetria (clandestină – cum practica și Iohannis „meditațiile”). Este adevărat că erau timpuri grele, dar toți se descurcau, nu murea nimeni de foame și nimeni nu căuta, ca azi, resturi alimentare în tomberoanele de gunoi. Am explicat mai de mult într-un articol cum acționa solidaritatea (azi dispărută) și cum funcționa „trocul” (de pildă, eu dădeam consultații gratuit și tot gratuit mi se făceau reparațiile necesare la instalațiile din casă sau mi se procura ce aveam nevoie).
Și țin să mai precizez faptul că nu am ieșit în stradă nici ca să îl apăr pe Laszlo Tökes, de care nici nu auzisem. Pentru Tökes au apărut pe străzile Timișoarei cei pregătiți de C.I.A., în Ungaria, care, au trecut granița și împreună cu cei deja recrutați de serviciile străine, au provocat actele de huliganism urmate de represiunea autorităților și care, după ieșirea organizată în stradă a coloanelor de muncitori, s-a transformat în revoltă.
Nici Săniuță, nici Iohannis, nici președinții dinaintea lui, nici actualii politruci, nici Alexandru Florian, nu au habar de ce am ieșit noi în stradă. Noi „nu ne-am luptat pentru jucării!”. Am folosit ca titlu vorbele rostite de Avram Iancu, „Craiul moților”, „Crăișorul munților”, cel care a avut tristul sfîrșit rezervat de obicei marilor patrioți români (Alexandru Florian ne permite să îl cităm pe Avram Iancu doar pentru că nu a fost legionar).
În 1989 aveam o țară independentă și suverană, singura din lume care își achitase datoriile externe, cu bogății enorme ale solului și subsolului, cu o economie care chiar nefiind dotată la „nivel mondial de vîrf” exporta în 144 de țări, pe toate continentele, cu un popor care prin inteligență suplinea deficiențele tehnologice dar, mai presus de toate, un popor crescut și educat în spiritul patriotismului și solidarității.
Am ieșit în stradă fiindcă vroiam libertate și mai multe drepturi, vroiam o societate nouă care să păstreze ce era bun din socialism și să preia ce era bun din capitalism. Cu ce ne-am ales în trei decenii? Cu opusul, am păstrat din socialism ce era mai rău la care am adăugat toate racilele capitalismului.
Am pierdut independența și suveranitatea, am devenit slugile dușmanilor omenirii, cei tineri s-au răspîndit în lume în loc să rămînă în țară, să muncească pentru ea (odată cu vânzarea la prețuri derizorii a „mormanul de fier vechi” al lui Petre Roman, a intreprinderilor și a fabricilor au dispărut și locurile de mucă – n.r.), dar și să lupte pentru ea, să iasă în stradă împotriva celor care distrug România.
Patriotismul a fost interzis, solidaritatea a fost înlocuită de egoism, lăcomie și nepăsare, minciuna a luat locul adevărului. Am primit drepturi care nu-mi folosesc la nimic dar am pierdut drepturi pe care nu le punea nimeni în discuție înainte de 1989. Am ajuns copleșiți de noi obligații, constrîngeri, interdicții. Trăim într-o lume ireală, inimaginabilă acum doar trei decenii.
România a ajuns în cel mai nenorocit moment al existenței sale, momentul în care la conducere sînt permiși doar trădătorii de țară! Între anii 1998-2002 partidele patriotice mici dar curate au fost evacuate din sedii și apoi „omorîte”. La P.R.M. nu mă refer acum, este o situație complexă, complicată și prea puțin cunoscută, pe care am analizat-o într-un articol vechi. Ce a apărut în mileniul al III-lea pe „piața naționalistă” sînt creații ale serviciilor, care numai interesul național nu îl au în vedere. România de azi este condusă de urmașii celor care acum 70 de ani au vrut să o distrugă. Azi, acești urmași au toate condițiile să reaușească.
Milioane de români ar trebui protesteze concomitant în stradă, de abia acum există motiv întemeiat de revoluție, dar cine să o facă? Generația mea, în baston sau la pat (cei care mai trăim) nu mai avem putere. Tinerele generații ori sînt pe alte meleaguri, ori cred că așa este normal – ele nu mai au simboluri, nu mai au exemple de patriotism, nu mai au modele de urmat.
Alexandru Florian, nu subordonat guvernului ci situat deasupra lui a interzis modelele de patriotism, exemplele, Eroii Neamului – totul, pe baza unor minciuni. Iar Academia Română, istoricii, acceptă slugarnic minciunile. Cel care reprezintă azi, ca lider de vîrstă și de merit, rezistența română, generalul Radu Theodoru, veteran de război, a ajuns denigrat de slugi ale dușmanilor și a fost părăsit și de cine trebuia să îl apere – Ministerul Apărării Naționale. Sătul de înjurăturile românilor, fiul de bolșevic, dușman al acestei țări care îl plătește foarte bine pentru răul pe care el i-l face, a pasat „cartoful fierbinte” unui tiz, nemernicul trădător Alexandru Muraru.
Repet ce am mai scris, dar repet. P)oate că află și Alexandru Florian. Am umblat printre gloanțe, am simțit moartea în apropierea mea, iar asta te schimbă – ajungi să nu te temi de moarte, să nu te temi de nimic. Voi lupta pentru țara mea pînă în ultima zi de viață, așa cum pot – acum doar cu scrisul -, și fără a avea prea multe posibilități de a-mi face publice scrierile.
În acești 32 de ani am scris cărți și sute de articole în care am arătat cum a fost trădată, jefuită și distrusă România. Dar cine să le citească? Și cum să afle despre ele, și unde să le găsească?
Dacă cineva va publica acest articol, vor putea urma altele, cu acuzații foarte grave, dar nu „pe vorbe”, ci pe fapte dovedite.
Să vedeți ce interese are Alexandru Florian să denigreze marii eroi ai României și care sînt minciunile lui. Să vedeți că în România au existat revoluționari pentru care revoluția nu s-a terminat cînd trădătorii au pus mîna pe putere ci au continuat să lupte. Eroi despre care nu știți, fiindcă presa mincinoasă și trădătoare, ca și stăpînii ei, nu v-a lăsat să aflați despre aceștia. Anul trecut am început să îmi postez memoriile pe internet – am omagiat cîteva zeci dintre acești eroi necunoscuți alături de care am luptat, dar pe cei mai mulți i-am omagiat post-mortem.
Să vedeți cum statul român plătește pe unii dintre fii de evrei bolșevici să ne falsifice istoria. Să vedeți cum unii evreii au falsificat pînă și dizidența românească, trecînd sub tăcere dizidenți adevărați și impunînd ca dizidenți evrei-trădători sau slugi ale acestora.
Să vedeți cum patrioții de azi sînt denigrați. Și să vedeți cum serviciile fabrică în laboratoarele lor noi „eroi”, noi „patrioți”.
Dacă articolul nu va fi publicat de nimeni, voi proceda ca în alte rînduri voi scrie o carte postată pe internet. Între timp, voi lucra în paralel la altă carte deja începută, despre cronologia crimelor săvîrșite de evrei pe parcursul a trei milenii și jumătate. Acele crime despre care nu le place să fie cunoscute.
Autor: Av. Dan Cristian Ionescu
Sursa: art-emis.ro