După atacul comis sâmbătă de „coaliţia internaţională antiteroristă”, condusă de SUA, asupra poziţiilor armatei Siriei, fiind ucişi 62 de militari sirieni, gruparea teroristă „Statul Islamic” a obţinut posibilitatea să contraatace.
În urma atacurilor aeriene ale coaliţiei condusă de SUA comise asupra poziţiilor armatei siriene au murit 62 de militari şi alţii aproximativ 100 au fost răniţi.
Incidentul s-a produs în regiunea Deir ez-Zor. Reprezentanţii Pentagonului au declarat ulterior că ar fi fost siguri că bombardează teroriştii, nu armata siriană. Este de remarcat faptul că imediat după acest atac trupele organizaţiei teroriste autointitulate „Statul Islamic” (interzisă în Rusia şi în alte state), care pierdeau poziţii în faţa armatei Siriei, au început să contraatace. În timp ce reprezentanţii SUA se justifică, invocând o „greşeală”, unii analişti susţin că aceste afirmaţii nu par a fi veridice.
Guvernul Siriei a cerut ca ONU să condamne acţiunile SUA. Este de remarcat faptul că şi opoziţia din Siria şi-a exprimat nemulţumirea în legătură cu acţiunile Pentagonului, care, chipurile din greşeală, le-a oferit sprijin aerian teroriştilor. Autorităţile de la Moscova au declarat că SUA, prin acest atac, a pus sub semnul întrebării înţelegerile ruso-americane de la Geneva.
Reprezentantul oficial al diplomaţiei de la Moscova a fost mult mai dură în exprimare, declarând că bombardând trupele armatei guvernamentale SUA au arătat că Casa Albă apără Statul Islamic. SUA au exprimat regrete în legătură cu moartea militarilor sirieni, însă reprezentanţii Pentagonului susţin că au avertizat anterior despre faptul că vor lansa atacuri aeriene în Deir ez-Zor. „Noi încă încercăm să stabilim toate faptele. Dacă noi am lovit din greşeală poziţiile militarilor sirieni, ne pare rău pentru asta, în special pentru moartea oamenilor”, a precizat reprezentantul Pentagonului.
Sursa: Sputnik Moldova-Rusia