România nu mai are lideri politici. Are sefi de institutii sau de partide si administratori. Premierul Ciolos, spre exemplu, este definit ca tehnocrat, probabil specialist in management agricol. La guvern, el functionează insă ca administrator (in termeni agricoli, arendas), nu ca lider politic. De aceea, acceptând formule populiste, el coboară in Vietnam dintr-un avion de linie turcesc, de aceea călătoreste cu o echipă guvernamentală la clasa economic.
Ce fel de imagine va proiecta in exterior? Evident, una umilă. Nu una de fortă, de autoritate, de lider. Necesară in apărarea si negocierea intereselor noastre intr-o lume tot mai conflictuală. Este grav si faptul că noi nu mai participăm nici la negocierea problemelor regionale. Vecinii nostri isi sustin interesele (politice, economice, energetice), se bat pentru ele in noua etapă geostrategică – Bulgaria, Ungaria, Polonia, Turcia, Grecia, Ucraina. Nu suntem capabili să reactionăm la mesaje, doctrine, pozitii adverse din vecinătatea noastră. Nu luăm in calcul, spre exemplu, intentiile unora de a crea in zona noastră trei state mai mici in următorul deceniu.
Perspectivele pentru Romania par a fi sumbre. In Statele Unite devine aproape o certitudine victoria lui Trump (cred ca va avea cel putin un milion de voturi mai mult decat Hillary Clinton, ca urmare a spiralei tacerii), iar acest lucru va avea consecinte nu doar geopolitice asupra Europei, ci si electorale, prin contagiunea populismului. Merkel ar putea recastiga alegerile din Germania, dar steaua sa in Europa se stinge. In Franta, socialistii sunt prea divizati pentru a castiga un nou mandat. Sarkozy sau Le Pen sunt oricum orientati spre conciliatorism cu Rusia. Romania se apropie de situatia din 1940, de izolare internationala. Nu stiu daca chestiunea frontierelor va fi repusa in discutie, dar se va putea apăra eficient România – in perspectiva anului 2018! – daca se va pune problema regionalizarii/federalizarii, agreate – se pare – deopotriva de SUA lui Trump, Rusia si Germania, ca solutie la o “problema etnica” revigorata de la Budapesta?
Poate că astfel de scenarii se vor dovedi doar forme de intoxicare dar mai are România think tankuri capabile să participe la războaiele de gherilă politică si conceptuală? In ultimul timp, am inceput să regret Asociatia de drept international si relatii internationale (ADIRI), finantată si sprijinită, inainte de 1989, de MAE, asociatie care avea o activitate extrem de bogată. Acum, finantarea ONG-urilor este făcută in România aproape exclusiv de Fundatia Soros. Pentru obiective discutabile.
Regimul politic, in tară, nu mai indeplineste conditiile pentru a fi denumit unul autentic democratic. Este unul hibrid, deoarece “accontability” si “responsability” nu functioneaza nici in interiorul autoritatilor/puterilor in stat, nici intre acestea. Nu este nici o “democratie controlata” dupa model rusesc, deoarece la Kremlin există un autentic centru de comanda politică a tarii. Data fiind abandonarea fatisă a ethos-ului suveranist, prima data atat de pregnant de la sfarsitul regimului Gheorghiu-Dej, si interiorizarea in randul establishment-ului cu putere de decizie a unuia de tip “neo-fanariot”, Romania este asemenea unui automobil care se misca doar prin propria inertie si este condus doar cu frana, fara motor. Urmeaza, inevitabil, o decelerare tot mai mare, pana la oprire (colaps).
Partidele politice au devenit “cutii goale” care nu mai rezoneaza la cerintele reale ale cetatenilor. PSD, spre exemplu, ezită să-si afirme identitatea social-democrata, inclusiv in chestiunile esentiale ale egalitatii si justitiei sociale (PIB-ul Romaniei creste dar si mai rapid creste inegalitatea sociala). La nivelul partidelor, preocuparea esentiala a conducerii pare a fi sa cumpere timp, in speranta cumpararii libertatii.
Ideea crearii unui partid cu mesaj suveranist si mai puternic egalitar este corecta, insa asa cum arata proiectul PRU, el este necredibil, in opinia mea, si lipsit de sanse sa coaguleze un electorat stabil. Inclusiv din cauza modalitătii de racolare a unor membri oportunisti. Acest proiect trebuia pornit de UNPR inca de acum un an, eventual cu un leadership “proaspăt”.
Din păcate, România functionează acum ca o colonie dezorientată căreia i s-a stricat pilotul automat, in conditiile in care nu se stie incă cine va câstiga alegerile in SUA sau ce se va intâmpla in lunile viitoare la Bruxelles. In conditiile in care nu intelegem că geografia este la fel de importantă ca si istoria.
Capitalul intern este măcinat in procese. Birocratia administrativă si procedurile judecătoresti sufocă orice incercare de a lansa mici initiative private. După domeniul bancar, cel al IT-ului, cel al constructiilor, si domeniul asugurarilor este acaparat de firmele străine, cu ajutorul ASF-ului. Contributia industriei la PIB a devenit nesemnificativă. Cresterea economică se bazează pe consum. Lucrurile acestea nu pot dura. Nu mai există firme românesti capabile să participe la licitatii internationale, nici măcar in Africa. Imaginea unor institutii, altădată larg acceptate, este afectată de campanii de presă – BNR, BOR, politie, armată, (unele) servicii de informatii.
Spălatul rufelor a inceput să arunce stropi murdari si asupra unor lideri politici străini. Nu vor avea consecinte aceste lucruri asupra imaginii externe a României? Sau asupra stării psihologice a românilor? Eu cred că da.
România se auto-izolează tot mai mult, intr-un prezent caracterizat de haos, ură, răzbunări, măcinarea valorilor sale si a liderilor săi – atâti câti au fost – iar Presedintele devine conducătorul unei forme noi de stat – AUTARHIA POLITICA -, privind, cu detasare, descresterea statului. Si, ca să folosesc un proverb chinezesc, “Zuo shan guan hu dou” (el stă pe munte sus si priveste in vale tigrii luptându-se). Din păcate, din ce in ce mai des, tigrii devin tigri de carton iar miza luptei lor nu mai are legătură cu ce se intâmplă in jur…
Autor: Adrian Nastase
Sursa: Adrian Nastase Blog