Foştii preşedinţi ai României, discipoli şi mentori ai poliţiei politice
Peste epoca lui Traian Băsescu – de cinci ori ministru, de două ori primar general al Capitalei, de două ori preşedinte al României şi tot de atâtea ori suspendat – nu a căzut cortina. Şi asta pentru că, vreme de patru decenii, personajul – cu o irepresibilă apetenţă pentru expunere mediatică – a jucat numai cu cortina lăsată. Ceea ce este, în măsuri diferite, valabil şi pentru predecesorii săi, Ion Iliescu şi Emil Constantinescu. Acum însă, pentru a înţelege unde ne-au dus şi ce perspective au deschis cei trei „… escu” postdecembrişti ţării şi oamenilor ei, trebuie ridicată cortina ca să poată pătrunde lumina.
Traian Băsescu – un dosar ordinar sau extraordinar?
Despre Traian Băsescu se poate spune că este creaţia cea mai toxică ima¬ginată de un sistem de poliţie secretă care a mai impus în prim-planul vieţii politice şi nu numai o galerie de „exemplare de succes” dintr-o inepuizabilă „rezervă de cadre în conservare”. În cazul lui Traian Băsescu, toate încercările de a demonstra colaborarea cu Securitatea au eşuat, acesta alegându-se cu un pomelnic de adeverinţe şi sentinţe care au îngropat şi mai adânc adevărul. Cauza? Aşa a fost construită legea, parcă anume pentru a-i exonera pe marii discipoli ai vechii şi mentori ai noii poliţii politice. Interesul pentru Traian Băsescu şi colaborarea sa cu structuri ale Securităţii a cunoscut mai multe planuri, în funcţie de etapele activităţii sale. Dosarele sale „de Securitate” – căci sunt mai multe – formal nu ar trebui să existe. Faptul că punctul de pornire al investigaţiilor jurnalistice l-a constituit o evidenţă a membrilor de partid pentru care primul se¬cretar al Comitetului judeţean Constanţa al P.C.R. a dat aprobările prevăzute de o hotărâre specială a Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., în ve-derea sprijinirii organelor de Securitate, închide teoretic probabilitatea existenţei sau a găsirii dosarului de colaborator/informator/rezident[1]. Din facsimilele reproduse rezultă că Traian Băsescu a fost cola¬borator al Serviciului 1 din U.M. 02150 Mangalia în perioada 9.11.1973-27.09.1976. Indicativul U.M. 02150 Mangalia era atribuit Serviciului Direc¬ţiei a IV-a Contrainformaţii Militare din Securitatea Statului care realiza asigurarea contrainformativă (siguranţă militară şi contraspionaj) pentru Marina Militară. Colaborarea cu contrainformaţiile militare a acoperit perioada studiilor în cadrul Institutului de Marină. Etapa următoare a colaborării a început – conform Registrului de evidenţă a membrilor de partid pentru care primul secretar al Comitetului judeţean Constanţa a aprobat să sprijine organele de Securitate – la data de 9 septembrie 1978, când Traian Băsescu era încadrat ca ofiţer II la Întreprinderea de Exploatare a Flotei Maritime.
Apariţia unor capete de dovezi ale colaborării lui Traian Băsescu cu Securitatea, furnizate de Direcţia Generală de Informaţii a Apărării în vara anului 2004, premergător campaniei prezidenţiale, a fost calificată de către cel vizat ca fiind „un document contrafăcut de serviciile secrete pentru şantajarea mea”[2]. Ziarul Cotidianul, nr. 233 (4007), vineri 1 octombrie 2004, titrează însă : „Un material strict secret ce sugerează o colaborare dintre Traian Băsescu şi Direcţia de Contrainformaţii Militare s-a scurs în presă”. La unison, „intelectualii lui Băsescu” – Horia-Roman Patapievici, Andrei Pleşu şi Mircea Dinescu, membri ai Colegiului Consiliului Naţio¬nal pentru Studierea Arhivelor Securităţii – au afirmat că documentul pus la dispoziţie de D.G.I.A. este „o surpriză şi o încălcare a legii” (Horia-Roman Patapievici). La rândul său, Mircea Dinescu a spus: „Documentul M.Ap.N. a fost scos peste noapte pentru a fi folosit de actuala putere împotriva lui Traian Băsescu. […] aceste dosare devin instrumente şi arme cu care actuala putere poate şantaja sau distruge anumite persoane”. Majoritatea membrilor C.N.S.A.S. au reacţionat la faptul că M.Ap.N., respectiv D.G.I.A., a trimis Judecătoriei Sectorului 2 un document clasificat în care s-a precizat că Traian Băsescu a fost colaborator al contrainformaţiilor militare. Mircea Dinescu, Andrei Pleşu şi Horia-Roman Patapievici s-ar fi declarat stupefiaţi şi au sancţionat răspunsul D.G.I.A. în termeni precum „nişte jigodii”, „este inadmisibil”, „este o dezinformare neruşinată”[3].
„Este inadmisibil acest tip de răspuns”, a mai comentat Andrei Pleşu, menţionând că deţinătorul de arhivă a infirmat, la o dată anterioa¬ră, o eventuală colaborare a lui Traian Băsescu cu Securitatea. Prof. univ. dr. Corneliu Turianu, vicepreşedinte al Partidului Democrat, a ţinut să sublinieze: „[…] Ministerul Apărării Naţionale nu avea voie să dea nici un fel de informaţii instanţei în acest caz. Singura instituţie abilitată în acest sens era Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Cu atât mai grav este că acest act, care a fost trimis de M.Ap.N. în instanţă, lipsea din dosarul de la C.N.S.A.S. Aceasta înseamnă că ministerul are dosare secrete, pe care nu le pune la dispoziţia C.N.S.A.S., invocând Legea Siguranţei Naţionale, lege care funcţionează şi în cazul procesului dintre Traian Băsescu şi Mugur Ciuvică”[4]. Încercarea
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că „termenii folosiţi de Mugur Ciuvică nu erau indispensabili pentru comunicarea mesajului său, termenii relevând intenţia reclamantului Mugur Ciuvică de a-l ofensa pe Traian Băsescu, adversarul său politic”[6]. Mai mult, Mugur Ciuvică nu a putut face proba verităţii judecăţilor sale de valoare şi a imputărilor factuale privindu-l pe Traian Băsescu. Mugur Ciuvică a deţinut indicii temeinice privind relaţiile lui Traian Băsescu cu Securitatea, dar şi-a decredibilizat dovezile prin aplicarea subiectivă de etichete. Astfel, Mugur Ciuvică a indicat instanţei dovezi despre : existenţa şi traseul dosa¬rului personal privind colaborarea din perioada 1977-1979, altul decât dosarul de colaborator din anii 1973-1976 ; existenţa unui proces-verbal de distrugere a dosarului personal ; existenţa a două dosare de urmărire informativă – (D.U.I.), „Cârma”, referitor la eşuarea navei Dacia, şi (D.U.I.) privind eşuarea petrolierului „Independenţa”[7].
Dosarele privind etapele superioare ale relaţiei lui Traian Băsescu cu structuri speciale acoperite ale Securităţii, posibil şi ale D.I.A., fac parte dintr-o cu totul altă categorie. Spunem „posibil şi ale D.I.A.” deoarece în luna decembrie 1989 ministrul Apărării Naţionale, generalul Vasile Milea, a solicitat ministrului de Interne „restituirea dosarului maiorului în rezervă Traian Băsescu, ca urmare a încetării detaşării acestuia pe perioada în care a fost la post în străinătate”. Adresa semnată de generalul Milea a fost ridicată din casa de fier a generalului Aristotel Stamatoiu, adjunct al ministrului de Interne şi şef al Centrului de Informaţii Externe, în zilele imediat următoare reţinerii şi arestării acestuia[8]. În cazul lui Ion Iliescu şi al lui Emil Constantinescu, membri de ranguri diferite ai nomenclaturii superioare a Comitetului Central al Partidului Comunist Român, nu a existat un interes evident al opiniei publice pentru statutul lor în raport cu Securitatea. Primul era binecunoscut ca un spirit avangardist, iniţial exponent al eurocomunismului iar ulterior al reformării iniţiate de Gorbaciov cu asistenţa Occidentului, sancţionat pentru „acte de libertinaj politic”, supravegheat politic dar şi protejat atât de anturaj, cât şi din exterior pentru că reprezenta alternativa de supravieţuire, într-un alt registru, cel puţin a spiritului sistemului. Cel de-al doilea, ca secretar al unui comitet de partid la nivel universitar, a avut roluri prea puţin vizibile, deşi nu neînsemnate, pentru ca impactul lor să declanşeze interesul public.
Trebuie însă precizat că, în calitate de foşti membri al Partidului Comunist Român, ex-preşedinţii României nu se puteau afla într-o relaţie oficializată de colaborare cu Securitatea. Ei puteau fi doar „însărcinaţi pe linie politică să sprijine, să îndrume şi să întărească munca organelor securităţii statului de apărare a cuceririlor revoluţionare împotriva uneltirilor reacţionare din interior (duşmanul de clasă) şi din exterior (agenturile străine)”. Această teză trebuie luată în considerare pentru zeci, poate sute de mii – prin cumulare statistică în timp – de foşti membri ai P.C.R. care au primit sarcini să sprijine, de regulă, în cazuri punctuale, Securitatea. În nici una dintre aceste situaţii, după 1972, nu s-au mai întocmit documente care să ateste relaţia cu Securitatea, iar pentru cele întocmite anterior s-a dispus distrugerea (acţiunile „Flacăra” şi „Jarul”, ordonate şi supravegheate, printre alţii, de ministrul de Interne Emil Bobu). Excepţiile de la aplicarea întocmai a ordinelor respective nu pot fi excluse. În acelaşi timp, informaţiile olografe furnizate de această categorie de cola¬boratori erau păstrate în aşa-numitele „mape anexă”, cu evidenţa materialelor informative furnizate de colaboratorul „XXX” (criptonim).
In fotografie sunt prezentate documente emise de Direcţia Generală de Informaţii a Apărării la solicitarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti în procesul intentat de Traian Băsescu lui Mugur Ciuvică, purtătorul de cuvânt al Acţiunii Populare
Fragment din volumul Factorul intern. România în spirala conspiraţiilor. Autor Aurel I. Rogojan, Bucureşti, Editura Compania, 2016.
———————————–
[1] Hotărârea Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. cu privire la întărirea controlului de partid asupra activităţii organelor de Securitate şi Miliţie nr. 119 din 16.03.1968, modificată de hotărârile din februarie 1971 şi 30 ianuarie 1979. Hotărârea din 30 ianurie 1979, paragraful 15, prevedea: „Pentru a sprijini munca organelor de securitate şi de miliţie, prim secretarii comitetelor judeţene, municipale şi orăşeneşti de partid vor stabili, la cererea verbală a şefilor acestor organe, în situaţii deosebite şi când nu sunt alte posibilităţi, membrii de partid care să furnizeze nemijlocit date cu privire la activitatea unor elemente suspecte, să ajute în calitate de rezidenţi şi de gazde ale caselor de întâlniri. Membrilor de partid care primesc asemenea sarcini nu li se vor întocmi dosare, ei vor sprijini activitatea organelor de securitate şi de miliţie numai în perioada absolut necesară pentru finalizarea acţiunii respective. Organele de securitate şi de miliţie nu vor ţine evidenţa membrilor de partid care au primit sarcina de a sprijini munca informativă. Evidenţa nominală a membrilor de partid respectivi va fi ţinută numai de către primul secretar care a dat aprobarea. Membrii de partid care primesc sarcina de a ajuta organele de securitate şi de miliţie vor trebui să considere îndeplinirea acesteia ca o îndatorire de partid şi să dovedească conştiinciozitate şi simţ de răspundere, având obligaţia de a păstra cea mai strictă conspirativitate asupra acţiunilor la care participă şi a metodelor folosite de organele de securitate şi de miliţie”.
[2] Naţional, nr. 2 335, joi 30 septembrie 2004.
[3] Ziua, vineri 1 octombrie 2004, nr. 3 134.
[4] „Juriştii condamnă M.Ap.N”, în Ziua, nr. 3 134, vineri 1 octombrie 2004.
[5] România liberă online, 9 februarie 2013, „Ciuvică, bun de plată după ce a pierdut şi la CEDO procesul
„Băsescu securist”.
[6] Ibidem.
[7] Documentul D.G.I.A. nr. D.G.Z.-S/92 din 18 iulie 2004.
[8] A fost reţinut la 31 decembrie 1989, când au fost arestaţi ministrul secretar de stat, şef al Departamentului Securităţii Statului, generalul Iulian N. Vlad, şi adjuncţii acestuia, precum şi şeful Direcţiei de Contrainformaţii Militare. Inspecţia casei de fier s-a efectuat cu prilejul instalării generalului Mihai Caraman la comanda UM 02448 Bucureşti, noul indicativ atribuit Centrului de Informaţii Externe. Instalarea a fost realizată de Gelu Voican-Voiculescu şi de generalul Nicolae Doicaru, fost şef al spionajului până în 1978.
Autor: General Br. (r) Aurel I. Rogojan
Sursa: Art-Emis
Sursa foto: Paulo Zerbato