Site icon gandeste.org

Astăzi se consumă al doilea act al piesei revocării. Va fi din nou inoportună o decizie?

Rândul trecut, ministrul Justiției, domnul Tudorel Toader a făcut o informare publică devastatoare la adresa doamnei Laura Codruța Kovesi. Și, firește, toată lumea a așteptat cu sufletul la gură concluzia. Singura concluzie care putea reieși din premizele expuse de acesta.



Spre stupoarea generală, concluzia a fost că nu e oportună luarea unei decizii în privința șefei DNA. De atunci, a trecut un timp lung și traumatizant. Și, iată, astăzi se consumă al doilea act al piesei. Va fi din nou inoportună o decizie? Și care e de fapt adevărata oportunitate?

Dacă mai sunt necesare dovezi, atunci, iată, principalele televiziuni de știri le prezintă de dimineață până seara. Dovezi care vorbesc despe abuzuri și ilegalități incredibile săvârșite de unii procurori și despre care șefa DNA nu ar fi avut cum să nu știe. Cu atât mai mult cu cât a afirmat că toate comunicatele DNA trec prin mâna ei. În consecință, și lucrurile dovedite drept aberante din respectivele comunicate au avut girul șefei DNA. Iar dacă cumva nu ar fi știut de unele abuzuri, atunci tot e vinovată, pentru că datoria ei ca manager al instituției era tocmai să știe. Dar la ce oportunitate s-a referit tura trecută Tudorel Toader și care este de fapt adevărata oportunitate?

Acum, ca și în trecut, asupra ministrului Tudorel Toader, dar și a principalilor lideri ai majorității parlamentare, s-au exercitat presiuni. Presiuni politice, în sensul păstrării cu orice preț a doamnei Kovesi în funcția pe care o deține. Aceste presiuni au venit în primul rând din direcția statului paralel. Stat paralel al cărui principal beneficiar este președintele Klaus Iohannis. Dar, ceea ce este și mai umilitor, presiunile au fost și externe. Ele au fost exercitate de înalți demnitari ai unor instituții internaționale, dar și de către state aliate, prin intermediul ambasadorilor. Cele mai flagrante și cele mai scandaloase presiuni le-a făcut ambasadorul Statelor Unite la București, care, la acest capitol ce puțin, a avut nu comportamentul unui aliat și prieten,  ci atitdinea unui guvernator aflat în misiune într-o colonie oarecare. Ei bine, acestea sunt presiunile pe care, în mod eufemistic, domnul Tudorel Toader le-a taxat drept „oportunitate”. Și care l-au determinat să-și îndoaie coloana vertebrală și să se oprească pe neașteptate în plină traversare, în mijlocul drumului. Asumându-și riscul de a fi călcat de autoturismele care circulau în ambele sensuri.

Atrag atenția asupra faptului că astăzi, din nou, așa-zisa oportunitate ar putea să joace un rol cheie. Și să îl aducă din nou pe Tudorel Toader în situația de  a rămâne în șpagat. Pentru că faptele reprobabile mult mai numeroase de această dată, care cad în sarcina unor procurori DNA și a doamnei Laura Codruța Kovesi, sunt mult mai grave. Iar dovezile și mai concludente. Și atunci, pentru ca ministrul Justiție să fie împiedicat să ia decizia corectă, și presiunile au fost și sunt mai puternice. Așa că Tudorel Toader poate din nou, într-o formă sau alta, invoca motive de oportunitate. Sau poate face chiar ceva mai mult. Să cedeze de-a binelea. Și să demisioneze. Ceea ce ar determina ca la mijlocul străzii care trebuia traversată să rămână un cadavru politic.

Între timp, de la prima „oportunitate” până astăzi, a trecut un timp lung și extrem de prețios. Un timp în care cangrena din DNA putea fi extirpată. Un timp în care generalizarea cangrenei ar fi putut fi oprită. Un timp prețios, în care toate procesele în care procurori DNA au introdus probe fabricate sau smulse prin proceduri ilegale, ar fi putut fi clasate. Fără ca oameni nevinovați, transformați în inculpați, să mai fie traumatizați. Sau chiar aruncați, nevinovați fiind, după gratii. S-a scurs un timp prețios, în care practica inventării de martori, a transformării unor persoane sub șantaj, în martori falși, unii chiar protejați, ar fi putut fi curmată. Un timp poate foarte scurt pentru istorie, dar nesfârșit pentru victime, în care au existat concetățeni ale căror vieți au fost devastate. A căror onoare a fost călcată în picioare din motive politice și sub pretextul luptei împotria corupței. Ale căror familii au fost distruse.

Astfel, adevărata oportunitate, cea de-a repara ce s-a stricat, a fost pierdută din vina reprezentanților statului paralel, interni și externi.

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: Sorin Rosca Stanescu

Exit mobile version