După ce s-au întins cât nu le permitea plapuma şi au exagerat cu cheltuielile cu “proiectele publice ale statului care scot România din criză” (sau scot din criză cel puţin pe cei favorizaţi de “soartă), guvernanţii au ales, într-o primă fază, pentru a acoperi găurile negre de la buget, varianta scăderii salariilor bugetariile şi pensiilor tuturor (deja scăzute fiind prea “nesimţite”). Fără a avea puterea de a se lupta cu serviciile secrete(supradimensionate) sau cu agenţii care taie frunză la câini pe bani publicidar care au devenit adevărate sanatorii pentru membrii partidelor politice, incapabili să facă faţă cerinţelor tot mai mari de îndestulare din proiectele statului (care oferă nimic sau prea puţin societăţii civile), guvernanţii au atacat la baionetă veniturile menţionate şi au aruncat populist pe masa fondului de solidaritate propriile lor salarii (nici nu te mai întrebi din ce o să trăiască ei, fiind evident că tot din “proiectele statului” pe care le alocă arbitrar din banii noştri). Foamea de bani e atât de mare încât s-a căşunat şi pe ajutoarele sociale(e drept, unele dintre ele exagerate pentru o ţară în tranziţie spre piaţa liberă nu spre socialism).
Din păcate pentru ei, populaţia s-a prins rapid de şmecherie (chiar dacă prea târziu). Fiecare dintre noi avem în familie pensionari sau bugetari, scăderea salariilor lor afectând venitul general al familiei (chiar dacă o parte provine din privat). Nu convenea nimănul, nici măcar sectorului privat, o astfel de măsură, în condiţiile în care banii ajunşi pe mâna statului se cheltuiesc cum se cheltuiesc, regulile fiscale se aplică doar pentru unii sau statul încă mai are sectoare la care poate renunţa (serviciile de securitate de exemplu).
Cu complicitatea celor care lucrează la Fisc (şi care, în condiţiile creşterii accizelor la tutun şi carburanţi, au devenit mult mai interesanţi pentru cei din sectorul privat), evaziunea fiscală a devenit înfloritoare în România, fiind estimată în jurul valorii de 10 miliarde euro. Statul, sub presiunea străzii, a început lupta la baionetă şi a anunţat cu mare fastmăsurile sale de combatere a evaziunii fiscale: (a) deţinerea, producerea, transportul, depozitarea şi vânzarea bunurilor care provin din contrabandă, cunoscând că marfa ar trebui plasată sub regim vamal, vor fi pedepsite cu închisoare de la doi la şapte ani (b) calculul, reţinerea şi nevărsarea „cu intenţie” a taxelor şi impozitelor către bugetul de stat (TVA şi accize) este va fi considerată drept infracţiune, pasibilă de pedeapsa cu închisoarea de la 1 an până 3 ani (c) aplicarea de TVA pentru mărfurile comercializate de pe piaţa intracomunitară pentru cereale şi plante tehnice, legume şi fructe, flori, carne şi preparate din carne, peşte şi preparate din peşte, fructe de mare, zahăr şi materiale de construcţii (d) crearea unui registru al tranzacţiilor intracomunitare taxabile care au locul în România (d) antrepozitarii nu mai pot cesiona uşor active, acţiuni sau părţi sociale (e) activitatea de antrepozitare în regim suspensiv va fi limitată şi va trebui depusă o garanţie de 6% din valoarea accizelor (f) operatorii economici vor putea introduce mărfuri în vederea comercializării în magazinele duty-free numai după plata accizei, taxei pe valoare adăugată şi taxelor vamale, după caz. Taxa pentru a deschide un magazin duty free este de 100.000 euro pe an plătibilă anticipat statului. Nu se vorbeşte nicăieri de cum am putea să penalizăm noi statul pentru faptul că risipeşte pe nimic banii din impozite şi taxe, că ne pune să aşteptăm la cozi interminabile decontarea obligaţiilor faţă de el sau că el întârzie excesiv de mult cu decontarea obligaţiilor sale faţă de noi.
Întreaga propunere legislativă nu este decât o înşiruire de măsuri dintre care o bună parte vizează creşteri de fiscalitate pentru bunuri comercializate intracomunitar, pentru activitatea din duty free sau o definire mult mai clară a puterilor absolute pe care le are statul în a controla pe cei pe care îi presupune evazionişti. Aceste măsuri nu au cum să producă efectele scontate pentru că: (a) cu oameni mai prost plătiţi deja cărora li se doreşte scăderea salariilor cu încă 25% controlul se va face întotdeauna sumar şi cu un avantaj direct plătit în buzunarul controlorului fiscal după principiul “noi nu mâncăm ceva”; (b) o fiscalitate mare şi impusă brutal cu forţa va genera un sistem de apărare şi mai mare din partea sistemului privat şi un cost de oportunitate al eludării regimului fiscal (c) atunci când banii din impozite (mari sau mici) intră în sacul fără fund al statului fiind apoi direcţionaţi către anumite “proiecte de interes naţional” la care participă doar unii şi obţin profituri frumuşele alături de cei care le fac cadou există un cost de oportunitate adiţional de a nu-ţi plăti aceste impozite şi taxe (când merg pe drumuri pline de gropi, nu am autostrăzi dar unuii se îmbogăţesc frumuşel din proiecte ale statului pe care nu le vede nimeni parcă am o înclinaţie şi mai mare spre evaziunea fiscală) (d) statul nu are cum să fie prezent în toate operaţiunile economice şi nu poate controla totul pentru că ar deveni mult prea costisitor pentru el (o economie subterană există în mod natural chiar şi în sistemele cele mai opresive).
Statul gândeşte anti-economic şi pune din nou înaintea tuturor lucrurilor interesele sale mai presus de cele ale întreprinzătorilor privaţi. Această nouă legislaţie care “îmbunătăţeşte” evaziunea fiscală nu face decât să pună o presiune şi mai mare pe economia la vedere (pe acei privaţi care sunt cuminţi şi îşi plătesc la timp impozitele şi taxele datorate statului). Cei care sunt evazionişti cu buna ştiinţă a statului vor continua să facă acest lucru cu profituri şi mai mari în perioada următoare. Ei vor rezista pe piaţă şi îi vor elimina, cu ajutorul celor de la stat care închid ochii, pe cei care refuză să vândă sau să cumpere fără factură sau să angajeze la negru. Soluţia luptei împotriva evaziunii fiscale ţine mai degrabă de un grad mai mare de libertate economică şi de o fiscalitate care să se transforme în mult mai multe bunuri publice de valoare faţă de câte se realizează în prezent (ceea ce e puţin probabil că s-ar întâmpla vreodată). Statul puternic agresor şi poliţienesc nu este soluţia pentru a diminua evaziunea fiscală. Lupta pe care şi-o propune actualul guvern va restrânge şi mai mult iniţiativa privată şi va aduce şi mai puţine venituri la bugetul statului. Statul nu trebuie să lupte cu evazioniştii ci trebuie să îi convingă, prin ceea ce face, de utilitatea participării sectorului privat la proiectele sale. E greu însă să convingi oamenii să cedeze din proprietatea lor pentru a multiplica proprietatea altora.
sursa: cristianpaun.finantare.ro