Un utilizator al platformei YouTube a urcat pe site un video în care se pare că gruparea Anonymous transmite un nou mesaj pentru România.
În mesajul video, „Anonymous” transmite un mesaj românilor care au ieşit în stradă sâmbătă, pe 11 februarie, pentru a protesta împotriva tratatului ACTA.
Iată ce au spus cei de la Anonymous în mesaj:
„Salutări cetăţeni ai României. Suntem Anonymous.
Acest mesaj este trimis oamenilor din România datorită protestelor anti-ACTA din întreaga Europă şi mai ales datorită protestului din ţara voastră. Este foarte greu să credem că nu simţiţi abuzurile făcute de politicieni în ultimii 20 de ani, se pare că aveţi nevoie de un lider, dar nu aveţi nevoie de fapt. NU aveţi nevoie de ajutorul nimănui, aveţi destule resurse, cheia este să vă organizaţi.
Mesajul transmis de cei 500 de oameni din centrul Bucureştiului şi de către cei din celelalte oraşe este puternic, atunci când este transmis ca şi cum ar fi o singură voce. Au semnat ACTA în secret, sperând că nu veţi afla. Acum ştiţi, dar acţionaţi ca şi cum nu v-ar păsa. Arătaţi-le că poporul român încă apreciază libertatea. Aţi fost lipsiţi de ea 42 de ani, până în 1989. 42 de ani de cenzură şi sunteţi încă dispuşi să vă pierdeţi cel mai valoros bun? Organizaţi-vă, aveţi acelaşi scop, dar se pare că nu aveţi aceeaşi ţintă.
De fiecare dată membri români ai Anonymous au ajutat la blocarea site-urilor CIA, FBI sau Interpol, dar niciodată nu au blocat site-urile publicaţiilor din România care nu au arătat răul din ţară. Aţi fost vânduţi la bucată către corporaţii internaţionale, v-au vândut petrolul, v-au vândut aurul, v-au vândut viitorul prin împrumuturi cu dobândă de 90%. Media şi companiile financiare sunt următoarele noastre ţinte, dacă vor continua să manipuleze şi să persecute poporul pentru profit.
[…]
Găsiţi-vă adevăratele valori, nu vă pierdeţi identitatea ca naţiune. Oamenilor nu ar trebui să le fie frică de Guvernele lor, ci Guvernelor de popor. Aveţi un rege, credem că regele vostru iubeşte România mai mult decât toţi politicienii. Nu milităm pentru monarhie, milităm pentru adevăratele valori”.
Autor: Vlad Andriescu
sursa: adevarul.ro