În ultimul număr din Dilema veche, Sever Voinescu – care deține o rubrică permanentă în revistă – scrie un articol intitulat „Amorul pentru Putin – românul obiectiv”. Autorul se arată siderat și profund îngrijorat de valul de admiratori ai lui Putin care se ridică tot mai mult dintre români. Și încearcă să inventarieze cauzele care nasc un asemenea fenomen ciudat, ținând cont de istoria relațiilor bilaterale și de binecunoscuta rusofobie a românilor, moștenită de generații.
La ce concluzii ajunge SV? Nicio supriză. La aceleași concluzii fals obiective pe care le vântură o mare parte a intelectualității grabnic iubitoare a tot ceea ce debitează coruptele elite americane și europene în numele pretinselor – cu nesimțire clamat – valori occidentale.
Potrivit lui SV, dintotdeauna au existat români care au dorit țării noastre „o tiranie ca-n Rusia!”. „E haos, e debandadă, se fură ca-n codru – ne trebuie ordine! Și cum altfel se poate face ordine decît cu o tiranie ca-n Rusia?”, afirmă el.
În plus, dintotdeauna au existat români care, în pasivitatea lor mioritică, au aplaudat orice bobîrnac primesc cei mai puternici de la alții, socotiți mai slabi. Uite-așa, fără motiv, ia mai dă-i în mă-sa și pe-ăștia cu puterea lor, cu banii lor, cu avansul lor tehnologic! Cu alte cuvinte, există o anume predispoziție pentru a ține, complet irațional, cu Putin cel de azi. Putin și Rusia fiind cel mai slab în raport cu Occidentul, evident.
Dar acum vine bomba: „Motivul principal al activării putinismului românesc ține de resentimentele antioccidentale ale unora dintre compatrioții noștri. (…) Resentimentul antioccidental ar avea drept consecință firească în zilele noastre admirația pentru Putin, în opinia lui SV.
Fals, stimabile! 1. Nu cred că 10% dintre români și-ar dori acum o tiranie în România. Tirania cui? Pe cine l-ar investi poporul astăzi cu prerogative de despot? Românii n-au uitat dictatura, omule! Românii își doresc o nouă clasă politică, aruncarea peste bord a acelei garnituri de politicieni care de 15-20 de ani le infestează aerul cu prezența, incompetența, minciuna și nesimțirea lor.
2. Putinismul românesc ține de resentimente antioccidentale? Serios? Păi ce facem, domnule, punem semnul egal între cultura și civilizația occidentale și establishment-ul politic occidental actual? De când Biden, Clinton, Obama, Macron, Sanchez, Merkel, Scholz, Draghi, Johnson, Rutte, Timmermans, der Leyen și ceilalți reprezintă cultura occidentală? Ei care luptă programatic s-o distrugă, s-o șteargă din mentalul colectiv? Ce legătură mai are UE cu valorile Europei clasice?
De când până când ideologiile de gen, political correctness-ul, cancel culture și alte bazaconii draconice sunt expresii ale culturii occidentale? Astfel de paradigme au creat Occidentul? Am uitat care-i sunt rădăcinile istorice?
Nu, dragi intelectuali! Românii sunt pro-occidentali, nu au resentimente anti, cum ticălos insinuați. De-aia au emigrat acolo 4-5 mil. în 30 de ani. Am cutreierat și eu prin lume. Și prin țări arabe. E frumos să faci turism pe-acolo, și-atât. Niciodată n-aș putea locui în cultura lor, chiar dacă m-ai îmbrăca în bani. Nici în cea chineză sau indiană. Fiindcă fibra mea e de occidental. Iubesc Europa catedralelor și a universităților, a sălilor de concerte și arenelor sportive. Nu mai bateți câmpii cu anti-occidentalismul românilor, că nu există. Sau poate o faceți la comandă. Pentru a masca dictatura neomarxistă.
Valul de simpatie pro Putin, despre care vorbiți, n-are ca resort decât scârba față de politicienii occidentali (și de peste și de dincoace de ocean) care au distrus în trei decenii ceea ce s-a construit timp de 300 de ani în modernitatea istorică. Inclusiv morala creștină care a modelat societățile europene civilizate. Au aruncat-o la tomberonul istoriei.
Iată de ce privesc românii acum la Putin, Orban, Morawiecki, Janez Janša, premierul sloven, ca la ultima redută în fața valurilor de magmă pestilențială – minciună și imoralitate ridicate la rang de valori occidentale – ce se revarsă dinspre Washington și Bruxelles. Iată de ce în ultimii cinci ani 300.000 de români au părăsit Spania. Și din Italia încep să se repatrieze. Nu mai sunt țarile pe care le-au găsit, societățile devin tot mai străine de spiritul european.
Păi ei, politicienii occidentali – și voi – chiar atât de proști ne cred/ credeți? N-avem senzori spirituali? Imbecilii pe care îi suțineți voi, sus amintiți, ne-au furat Occidentul. Și l-au distrus.
Autor: Angelo Davidescu