În 15 minute de mers pe stradă am văzut după cum urmează: un băiețandru de vreo 20 de ani pe trotinetă electrică, gata pregătit să se urce pe mine pe trotuarul de 80 cm (50 cm utili, restul jardiniere), deși era goală toată strada (privată și înfundată), un bicilist trântit de o mașină pentru că a făcut un viraj larg la colț de stradă și i-a ieșit cotu’ în afara pistei pentru biciclete, ocazie cu care l-a atins mașina și s-a dezechilibrat, o ditamai namila de bărbat de aproximativ 1.90 trântit de câinele care-l trăgea nebunește după el și o mămicuță cu trei copii în mașină ieșind săgeată de pe rampa blocului în timp ce se hlizea cu copiii, cu privirea spre bancheta din spate. Dragii noștri hipsteri, eu știu că aveți punctaje maxime în fișa de evaluare de la corporație, dar… dacă vă spun că uitându-mă la cum arătați pe drum sunteți complet căzuți în cap, vă supărați rău de tot?… Și chiar dacă vă supărați, tot căzuți în cap sunteți; întrebam doar din compasiune.
Ne-am plâns că hipsterii nu învață ca în alte vremuri, că nu sunt dispuși la efort etc. – asta e partea subțire a problemei, stați să vedeți când compun subiecte de evaluare! Știți că ei au un limbaj imposibil de înțeles, pentru că acesta nu urmărește un raționament logic, nu are finețe semantică, nu contextualizează. Imaginați-vă că unul din ăsta vă dă un test cu „subtilități” de logică și că de felul în care îi răspundeți depinde accederea voastră te miri pe unde – mai rău, cel mai probabil nu pe voi vă examinează, ci pe copiii voștri. Este o catastrofă ce trăim, nu mai există salvare din momentul în care toate reperele fixe dispar.
Dreptate cu capul spart
E bucurie mare în rândurile bunilor cetățeni, de data asta pentru că nu scapă Udrea de pușcărie, deci „s-a făcut dreptate”. Pe lângă violența și rudimentarismul unei astfel de gândiri, prostia asta cu „făcutul de dreptate” denotă o profunzime intelectuală și mai ales morală de nivel de bodegă. Atunci când o sentință nu face bine nimănui, dar face foarte mult rău colateral unor persoane complet nevinovate, eventual unui copil, numai dus cu Sorcova să fii să crezi că doar în baza existenței unei acoperiri juridice (acolo unde există) „s-a făcut dreptate” – cel mult putem spune că s-a aplicat legea, cu toate relativismele intrinseci, dar asta cu „dreptatea” e de rândul monumentelor de prostie. Totuși, e de reținut că în mintea foarte multor cetățeni, mulți dintre ei creștini de expoziție, chiar așa arată dreptatea – nici nu mai știi de cine să-ți fie mai frică, de cei din închisori sau de cei de lângă tine.
Orice ar fi făcut Elena Udrea, mai mult rău decât a smulge mama de lângă un copil pentru fapte care, oricâtă pagubă ar fi produs ele, nu o transformă într-un pericol social care trebuie izolat, sigur nu a reușit să facă – desigur, depinde ce valori sensibile are fiecare, eu nu aș putea să dau o astfel de hotărâre și să mă uit în ochii copilului ăluia. (Nu e o apreciere la adresa judecătorilor, legea în sine este psihiatrică, în opinia mea.) Din păcate însă, legea asta brutală, care mutilează emoțional fără să producă mari minuni în materie de efecte pozitive, este atât de iubită de către un număr atât de mare de cetățeni, încât cine ar îndrăzni să le-o ia din brațe? Toată treaba e să nu le demonstreze viața cum arată în practică dreptatea asta “pe silogisme”, cu evaluări ale proporțiilor „corecte” pornind de la niște convenții stabilite strict ca să avem niște „unități de măsură”: 2 ani, 5 ani, 10 ani – v-ați întrebat vreodată cum se poate calcula dreptatea în ani? Nici să nu vă-ntrebați. Nu-i vorbă, și închisorile sunt de multe feluri – mintea puțină e una, lipsa empatiei e alta, bucuria extrasă din suferința celuilalt e lagăr în toată regula, și mai putem găsi exemple.
Cei care lovesc în familii au probleme psihiatrice
Dacă pentru fapte care nu au implicat violență vă doriți aplicarea de pedepse privative de libertate, prin care să se lovească într-adevăr violent în familiile celor condamnați, inclusiv în copiii acestora, nu am nicio reținere să vă spun că sunteți mai periculoși decât făptuitorii despre care vorbim.
Încurajând astfel de sentințe și mai ales astfel de legi, nu faceți decât să puneți umărul la formarea unor reflexe scelerate din partea judecătorilor și a legiuitorilor, care la un moment dat s-ar prea putea să vă nimerească în moalele capului și să nu știți de unde vi se trage. Ei, uite, de la manifestările publice psihiatrice vi se poate trage, care încurajează practici juridice din sfera medicală, pentru că „asta așteaptă lumea”.
Autor: Anca Radu
sursa: art-emis.ro