Bombardamentele aeriene rusesti au fost extrem de eficiente, întrucît au fost planificate pentru a creea brese în dispozitivele rebelilor islamisti, pe care trupele de uscat ale armatei siriene le-au putut dezvolta, eliberînd peste 50 % din teritoriul ocupat de rebeli. CIA si Pentagonul au esuat în ceea ce priveste crearea unei armate de opozanti care sa lupte cu armata lui Bashar Al Assad, în Siria. De aceea, spre deosebire de Rusia, asa-zisa coalitie anti-Stat Islamic, condusa de SUA, n-a produs în peste doi ani de bombardamente, nicio destructurare semnificativa a Statului Islamic pentru ca la sol, n-au existat trupe aliate americanilor care sa profite de ele si sa le exploateze.
Prin urmare, în ianuarie 2016, Casa Alba a decis sa-si schimbe strategia, introducînd kurzii ca forte terestre, în ofensiva lor împotriva Statului Islamic. SUA a cîntarit foarte bine consecintele planului lor strategic care odata cu înfrîngerea Statului Islamic, conduce automat la crearea statului kurd, garantat de Casa Alba. Kurdistanul va îngloba un teritoriu urias de 390,000 km² care acum apartine Turciei, Siriei, Irakului si Iranului si va avea o populatie de peste 30 de milioane de locuitori.
Planul are la baza un articol publicat de locotenent-colonelul Ralph Peters, profesor la Academia de Comanda si Stat Major a SUA, publicat în Armed Forces Journal, editia din iunie 2006[2]. Adica cu patru ani înainte de declansarea razboiului civil din Siria si cu opt ani înainte de aparitia Statului Islamic în Irak si Siria.
Si de aici întrebarea daca nu cumva conflictul din Irak si Siria nu este ceva planificat cu mult înainte de SUA pentru retrasarea granitelor în Orientul Mijlociu ? Mai ales ca acest plan le-ar permite americanilor sa creeze o retea de conducte de gaze kurde sau din Qatar pentru a aproviziona Europa, ocolind Turcia prin Kurdistan si scotînd Iranul si Rusia din ecuatie.
Numai ca Turcia detine un obiectiv strategic care face trecerea de pe continentul european pe cel asiatic si african prin strîmtorile Bosfor si Dardanele. Si ca operatiunile aeriene anti-Stat Islamic, sunt efectuate de americani de la baza aeriana turca Incirlik. Motiv pentru care SUA are nevoie de Turcia si nu invers. Faptul ca Turcia urma sa piarda 45 % din teritoriul actual, l-a înfuriat profund pe presedintele Recep Erdogan. Orice i se poate reprosa impulsivului Erdogan, numai ca toate i se iarta, de catre poporul turc, datorita patriotismului de care da dovada. Si din acest motiv, nicio alta lovitura de stat militara nu are sorti de izbînda cît presedinte al Turciei va fi Erdogan.
Aceasta caracteristica a lui Erdogan a fost cunoscuta de americani si odata cu punerea în practica a planului strategic în Siria, se pare ca la Casa Alba s-a pregatit si un plan de debarcare de la putere a lui Erdogan, în cazul ca acesta n-ar fi fost convins sa se resemneze. Planul de debarcare de la putere a lui Erdogan urma sa fie pus în aplicare de elitele ”euroatlantiste”, credincioase americanilor, formate de reteaua lui Fethullah Gülen. Erdogan sustine ca inamicul sau, gazduit de americani, ar fi un paravan al CIA si ca reteaua ”euroatlantista” a acestuia din Turcia ar fi una similara cu cea a lui George Soros, implantata în statele foste comuniste, imediat dupa caderea Cortinei de Fier. Procedeul de recrutare utilizat de reteaua gulenista ar fi fost bursele de studii sau specializare, oferite la prestigioase institutii occidentale prin mijocirea guvernului SUA si a CIA.
Reteaua gulenista a vizat în mod deosebit, tinerii ofiteri ai armatei turce, care au primit invatii la cursuri importante organizate de NATO sau Pentagon, dupa care Pentagonul exercita presiuni asupra statului major turc, ca acesti ofiteri sa încadreze functiile ce reveneau Turciei, în diverse structuri ale NATO. Întrucît acestia erau ofiteri inferiori, fara experienta la trupa, trebuiau sa fie avansati pe loc, doua-trei grade la exceptional, pentru a ajunge la gradul de maior, locotenent-colonel sau colonel, asa cum prevedea statul de încadrare NATO. Ori în armata turca, pentru a depasi gradul de maior si a comanda esalonul batalion, brigada, divizie, corp de armata sau armata, e nevoie sa îndeplinesti stagiul de vechime, sa ai rezultate deosebite în pregatirea de lupta, ca sa ti se permita sa dai examen de admitere la Academia de Comanda si Stat Major de la Istambul. Si sa fi declarat admis. Dupa încheierea mandatului de 1-2 ani la NATO, Pentagonul presa conducerea armatei turce, ca acesti ofiteri superiori de protocol, fara Academie, sa fie din nou avansati în grad si încadrati pe functii importante în statul major sau în structura de comanda a corpurilor de armata si a armatelor turce.
Potrivit sustinatorilor lui Erdogan, cîteva mii de ofiteri turci, recrutati de reteaua gulenista, ar fi parcurs treptele carierei militare pe ”repede înainte”, ajungînd generali si colonei în functii cheie. În contrast izbitor cu baza kemalista a armatei, adica colegii lor de promotie, ramasi capitani sau maiori, în functii de executie. Aceasta diferenta, creata artificial, a stat la baza esecului loviturii militare din Turcia[1].
Erdogan afirma ca în reteaua gulenista, s-a reusit atragerea a aproape 20-25 % din corpul înaltilor functionari ( armata, institutii superioare de învatamînt, presa, justitie, politie, aparat guvernamental, etc ). Tot Erdogan afirma ca reteaua gulenista este oricînd dispusa sa tradeze Turcia, executînd ordinele inamicilor Turciei. Motiv pentru care Erdogan s-a apucat imediat, sa elimine din functiile detinute, pe toti membrii retelei ”euroatlantiste”, avînd ca model epurarea stalinista din fostele state comuniste, de la începutul anilor `50. Asadar, miza lui Erdogan este mentinerea integritatii teritoriale a Turciei, indiferent de planurile SUA în zona Orientului Mijlociu.
[1]. Ralph Peters. “Blood borders: How a better Middle East would look,” Armed Forces Journal (AFJ)
[2]. De ce n-a reusit lovitura de stat din Turcia ?
Autor: Valentin Vasilescu, analist militar, fost comandant adjunct al Aeroportului Otopeni
Sursa: Ziarul de Garda