Site icon gandeste.org

Analist american: “Vom asista în curând la dezintegrarea Uniunii Europene. Italia și Ungaria sunt pregătite să părăsească UE!”

Analistul american Frederic William Engdahl afirmă că recenta tentativă de stat din Turcia a fost opera Washingtonului, dar și că în curând vom asista la dispariția Uniunii Europene.


Într-un interviu acordat publicației belgrădene Vecernje Novosti, analistul susține că Uniunea Europeană a fost concepută în anii ’50 ca un proiect prin care SUA să domine Europa. Acesta consideră că Brexitul va duce la o reacție în lanț, europenii fiind sătui să fie conduși de “birocrați necunoscuți, care decid toate aspectele vieții noastre, de la un minut la altul”.

“Sunt convins că vom fi martorii dezintegrării UE ca și creație politică. Va urma eliberarea țărilor din această alianță, care a fost proiectată încă din anii ’50 ca o modalitate a SUA de a ține sub control Europa. Azi, UE a devenit un monstru în care birocrați fără față decid toate aspectele vieții noastre, de la un minut la altul. Conceptul lui Charles de Gaulle era mult mai bun: state naționale care cooperează, negociază pe probleme comune, dar rămân suverane în fiecare aspect. Italia este un candidat ideal pentru a părăsi UE, la fel și Ungaria. În curând poate fi și Franța, dacă Le Pen câștigă mai mulți aderenți. Atunci totul se va succede cu repeziciune. Moneda Euro este un eșec complet, economia Europei este distrusă în beneficiul mai multor bănci internaționale. Va rămâne în sarcina cetățenilor Europei să decidă în ce viitor vor să trăiască”, a spus el.

În ceea ce privește terorismul, americanul crede că valul de atentate este finanțat de cineva și totul se va opri când banii se vor termina.

“Statul Islamic va dura în funcție de banii care le sunt necesari pentru a-i finanța și antrena. Până acum au venit dinspre Qatar, Arabia Saudită și Turcia -, până de curând. Dacă se termină banii, se va termina și fanatismul”, a declarat Engdahl.

Acesta a spus că dominația americană în domeniile cultural, politic și economic este demantelată pe zi ce trece. Engdahl crede că noile piețe care se deschid în Asia vor muta centrul de importanță al lumii spre Est.

Autor: Andrei Nicolae

Sursa: Active News

Exit mobile version